cu mâinile picior peste picior

Se pare că trebuie să cărăm tot timpul ceva după noi. O sacoşă de lux, o borsetă, un cristal Svarowsky de cinci kile şi nişte carne, de poftă – pentru cazul în care se dă legea trecerii la vegetarianism.

Am văzut că doamnele şi domnişoarele nu se pot ţine deoparte de poşete nici în emisiunile tv, kestie care te poate face să crezi că se fură din ce în ce mai mult şi în mass media.

Lumea se chinuie rău de tot în căutarea fericirii. Dacă s-ar face un montaj cu mutrele clienţilor disperaţi ai unui hypermarket, probabil că am redescoperi farmecul vechilor colecţii din seria: Aflăm de la Miliţie.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în zona glamour, unde povara accesoriilor obligatorii, a ţinutelor care te îndeamnă să fugi într-un colţ mai ferit să te scarpini şi a zâmbetului la care s-a renunţat demult aproape peste tot, indiferent de preţ, te fac să înţelegi că există motive serioase să-i invidiezi pe vagabonzi.

Bineînţeles, doar în cazul în care nu sunt nebuni şi nu cară, la fel ca oamenii care vin de la shopping, baloţi cu gunoaie după ei, încercând să-şi adăpostească comorile de poftele imaginare ale celor din jur.

Să umbli relaxat, să nu faci hernie după ce-ţi îndeplineşti dorinţele secrete pare să fie mare lucru în ziua de azi. Iar ideea că tot ceea ce e important e bucuria ta şi că asta trebuie să ai la tine tot timpul, mă face să mă simt atât de bine când îmi înfund mâinile în buzunare, eliberat de poverile aparent obligatorii, şi mă simt de parcă aş sta picior peste picior.