cu mâinile picior peste picior

in Blog, 16.01.2009

Se pare că trebuie să cărăm tot timpul ceva după noi. O sacoşă de lux, o borsetă, un cristal Svarowsky de cinci kile şi nişte carne, de poftă – pentru cazul în care se dă legea trecerii la vegetarianism.

Am văzut că doamnele şi domnişoarele nu se pot ţine deoparte de poşete nici în emisiunile tv, kestie care te poate face să crezi că se fură din ce în ce mai mult şi în mass media.

IMG_20150316_100730

Lumea se chinuie rău de tot în căutarea fericirii. Dacă s-ar face un montaj cu mutrele clienţilor disperaţi ai unui hypermarket, probabil că am redescoperi farmecul vechilor colecţii din seria: Aflăm de la Miliţie.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în zona glamour, unde povara accesoriilor obligatorii, a ţinutelor care te îndeamnă să fugi într-un colţ mai ferit să te scarpini şi a zâmbetului la care s-a renunţat demult aproape peste tot, indiferent de preţ, te fac să înţelegi că există motive serioase să-i invidiezi pe vagabonzi.

Bineînţeles, doar în cazul în care nu sunt nebuni şi nu cară, la fel ca oamenii care vin de la shopping, baloţi cu gunoaie după ei, încercând să-şi adăpostească comorile de poftele imaginare ale celor din jur.

Să umbli relaxat, să nu faci hernie după ce-ţi îndeplineşti dorinţele secrete pare să fie mare lucru în ziua de azi. Iar ideea că tot ceea ce e important e bucuria ta şi că asta trebuie să ai la tine tot timpul, mă face să mă simt atât de bine când îmi înfund mâinile în buzunare, eliberat de poverile aparent obligatorii, şi mă simt de parcă aş sta picior peste picior.

Lasă un comentariu

  1. Victor Kapra
    16 January 2009 la 16.01.2009 15:15

    … sa fie oare un atavism comportamental de pe vremea navalirilor tatare, cand luai pe fuga cat mai multe chestii din coliba – cu riscul de a mai uita vreun copchil – si fugeai in codrii?
    oricum, mania papornitelor nu tine cont de statut social, a se vedea disperarea personalului de pe avioanele care vin inspre Romania: intotdeauna avionul se dovedeste prea pipernicit in comparatie cu mareea de bagaje pe care le cara omul romanesc

  2. cinema victoria
    16 January 2009 la 16.01.2009 15:42

    sau cum ar zice becali: “m-am nascut in pielea goala” :)))

  3. 7o9
    16 January 2009 la 16.01.2009 17:00

    “Lumea se chinuie rău de tot în căutarea fericirii.”

    Geniala fraza asta. :))))))))))))))

  4. razvan
    16 January 2009 la 16.01.2009 20:27

    avionul romanesc e ca personalul de rosiorii de vede.
    si balul ambasadei, la fel.
    nu-ti face griji.
    incearca sa zbori cu rapidu’. 😉

    sau bea mai mult :))

  5. razvan
    16 January 2009 la 16.01.2009 20:27

    mie-mi spui ?! :))

  6. Geta Matasaru
    19 January 2009 la 19.01.2009 09:05

    Delicat si concis felul in care ai radiografiat ipostaza continua a strazii. E minunat cum ai surprins aceste neputinte moderne! Ma-nclin!

    Zambet amarui imi aduce si mie realizarea faptului ca foarte rar iesim din casa doar cu gandurile, entuziasmul si directiile spre care speram potolirea curiozitatilor noastre!
    Doar vesmintele care sa ne tina de cald ori sa protejeze privirile celorlalti de ceea ce-ar afla pe dedesubturi…

    Utopii!!!…

    Pana si pentru o plimbare romantica in parc si tot alegem “bagajul”: poseta legananda care garanteaza retusurile chipului in situatii vitrege, cartea pe care-am vrea sa o parcurgem de obosim pasind si n-am mai sti sa stam de vorba cu noi insine ori n-am mai gasi ce admira in jur, telefonul ce ne amageste ca suntem bine infipti in mintea semenilor, cheile ce sporesc mandria de fi stapani cel putin ai locuintei ori ne fac sa credem c-am fi feriti de hoti, portmoneul ce ne asigura trecerea unor eventuale praguri.

    Luam mereu dovezi a ceea ce am reusit sa fim, sa avem…ori elemente care sa
    ne scoata din incurcaturi, din penibil, de parca mereu ar sta la panda pericolul sau ridicolul.

    E semnul cert al neincrederii in noi, in expunerea simpla, curata, fara podoabe, fara “scut”, fara “arme” si… dorinta puternica de a grabi impresiile bune. E neputinta de a trai fara parerile celorlalti si neputinta de a ne desprinde de lucruri!

    Iata de ce cred ca rar si putini vom ajunge sa strabatem strazile doar cu mainile in buzunare si cu privirile senine!

    “Sa umbli relaxat! Sa ai la tine tot timpul bucuria ta! “…si sa-ti ajunga!!!… Sunt sfaturi uriase, Razvan! Adevereasca-se!

    Bucurie e si descoperirea scriiturii tale! Sa ai o saptamana buna!

  7. TiBi
    19 January 2009 la 19.01.2009 22:59

    stai picior peste picior, cu ochelari de soare, desi e noapte afara, privesti in goliciunea din pahar, la naiba cu romania! emigrez in america. today is obama day!

  8. dino
    2 February 2009 la 02.02.2009 18:17

    Eu ma ocup cu niste lucruri numite pompos “solutii software pentru afaceri”, desigur trebuie sa si vand ceea ce produc iar asta inseamna ca trebuie sa ma intalnescu cu oameni pe care sa ii pot numi intr-o zi “clientii mei”, desigur nu ma duc la fiecare discutie la costum [desi incerc, macar la prima intrevedere] cu toate acestea, chiar si gol daca m-as duce as avea dupa mine rucsacul cu laptop-ul si agenda: am constatat ca imi creste credibilitatea mai mult decat orice altceva.
    Un om care cara in spinare sau pe umar un gentoi sau un rucsac inseamna care va sa zica ca… are treaba, ca e ocupat, ca e serios. Daca mai scot si agenda care din pacate sta mai mult goala in ultima vreme, acordul e ca si incheiat, restul e palavrageala.
    Desigur exagerez putin dar reactia este evidenta.
    Probabil avem o mentalitate de braduti frustrati, ne umplem de globulete si stelute in speranta ca cineva o sa ne puna cadouri la picioare.

← Inchide