trebuie să îi vorbeşti de lucrurile simple, cum frumos spunea mihaela rădulescu. să îl faci să se destindă în prezența ta.
nu trebuie să te simtă arogant, dimpotrivă. e bine să îl laşi să îți banuiască fragilitatea, curiozitatea şi îndoiala chiar şi în fața celor mai clare evidențe.
intrebările inteligente nu sunt recomandate, îl fac distant şi suspicios. nu îl întrebi dacă ciorbița de văcuță conține văcuță. trebuie să îl faci să te aprobe, să vadă că participi.
ciorbița de văcuță e cu văcuță, da? da. e clar că ciorba de văcuță poate conține văcuță, după cum din cea de legume a fost scoasă văcuța, deci nu are sens să întrebi. dar există salată de boeuf cu pui şi ştiți amândoi asta.
dar cel mai important e contactul inițial pe evidențe. trebuie să cadeți de acord că tot ceea ce se vede este chiar ce se vede.
foarte important: nu zâmbeşti. masa e o kestie foarte serioasă. dacă zâmbeşti poate crede că faci mişto sau că ai făcut o facultate.
am înțeles care este calea când o tânără ospătariță mi-a adus, înainte de felul principal, o gustărică şi nişte pâine. couvert, cum se mai spune pe la noi.
câteva măsline şi nişte unt cu ierburi. tehnica e să vadă că ai acces la informații, că ai discernământ, nu eşti total oligofren, dar ai nevoie, totuşi, să fii ajutat, să fii tratat cu grijă şi atenție.
nu trebuie să formulezi întrebarea până la capăt, trebuie să îl laşi şi pe el să te lumineze şi să pună punctul final.
e foarte simplu. în momentul în care aşeza în fața mea măslinele şi untul, am întrebat candid: măsline?!
şi ea mi-a zâmbit cald, ca unui verişor repetent de la țară, şi a încheiat magistral:
da. măsline şi unt.
Lasă un comentariu