Dramă, din 10 cuvinte

ieri dimineaţă am fost la spital. aşteptam pe hol şi mă uitam cu simpatie la ciorapii unei femei de la ţară, 60 plus.

orice hipsteriţă i-ar fi iubit din prima. turcoaz, cu dungi negre, groase, care se tot subţiau, gen alice in wonderland.

no context for odd socks.

mi-a prins privirea zâmbitoare şi m-a întrebat dacă o pot ajuta să dea un telefon, că nu se descurca.

samsung.  mi-am cerut scuze anticipat, am deblocat tastatura din trei încercări şi am sunat contactul Orita.

i-am dat telefonul, mi l-a inapoiat, ceva nu era în regulă.

am format din nou, am auzit că sună, a vorbit, mi-a mulţumit frumos, a surâs trist, s-a aşezat.

mă îndreptam spre ieşire şi am văzut-o din nou. înţelesesem din conversaţie că urma să externeze pe cineva, care trebuia să meargă la alt spital, pentru că era foarte grav.

am salutat-o şi i-am urat sănătate. mi-a arătat din mers o hârtiuţă şifonată, ruptă dintr-un caiet de matematică, pe care erau scrise un număr de telefon şi, mai jos, două nume.

altă reţea, no credit. am sunat eu. domnul doctor cutare? nu, era celălalt nume de doctor de pe listă. vrea o pacientă să vă vorbească. i-am pasat iPhone-ul.

domnu’ doctor, bună ziua.

eu sunt femeia la omu’ ăla care l-a mâncat ursu’.