A trecut o săptămână de când a plouat ultima oară peste scenele de la Bonţida. Între timp, ni s-au uscat tuturor şi chiloţii uji, aşa că putem vorbi relaxat.
După gustul meu de semigrec arogant şi plezirist, Electric Castle e cel mai mişto eveniment muzicalo-social din România. Zic asta, cu atât mai mult cu cât anul trecut am făcut nişte glume foarte simpatice, as it would come (cum ar veni, engl.) despre fraţii noştri umeji, noroi-based. Dar cu multă empatie.
Anul ăsta am ajuns şi eu la faţa locului, după ce organizatorii au ţinut cont de observaţiile mele pertinente şi au schimbat data festivalului. (I’m giving myself big /mă dau mare, trad. engl.) S-au consultat şi cu INMH, de unde au primit asigurări că perioada aleasă a avut în ultimii 90 de ani ori uatevăr, şanse de precipitaţii pe la 9%. Aşa că nimeni nu a ridicat din sprânceană la o ploicică de 8 găleţi pă fiecare metru pătrat de festival. În fond, asta se întâmplă an de an la Glastonburry, dar să sperăm că nu va fi cazul.
Şi, la drept vorbind, cred că puţină lume de acolo s-a sinchisit. Pentru că deja exista în aer o protecţie subtilă de good vibe, care armoniza muzica şi pelerinele, cizmele pline de apă (unii chiar şi le-au izolat cu folie) cu vinul din abundenţă, hamacele cu Aperolul very şpriţ, dansul cu mâncăricile sofisticate şi vinilurile ascunse prin parcul uriaş, o stare de joie de vivre contagioasă cu tot ce era neplăcut în aparenţă, dar înceta să mai conteze.
Acest proces (al)chimic, destul de puţin probabil în raport cu felul nostru cârcotaş de a fi, s-a produs într-un chip miraculos şi suficient. Dar necesar. Bula asta de bucurie şi timp care trece în favoarea ta a acoperit totul cu o graţie care scuză mijloacele şi apa mai sus de glezne.
Mulţumesc şi bravo!. A fost excelent de perfect, ceea ce vă doresc şi vouă la anul.
Lasă un comentariu