Există ceva infinit mai cool decât să fii hipster

in Blog, 17.09.2014

e mai şmecher chiar şi decât o beție la petreceri de copii, împreună cu mama îngeraşului sărbătorit, cum făcea într-o vreme un prieten de-al meu.

we are so yesterday cu bicicletele, bărbile de tăietori de lemne gen socrate wannabes şi toate accesoriile de pozat şi pus pe facebook, ca să nu se vadă că locuim, de fapt, în berceni.

există pe lume nişte elitişti perverşi, care se fac varză cu alcool şi substanțe şi apoi scriu manuale şcolare.

altfel nu se explică existența acestei propoziții (culeasă de aici) aflate dincolo de bine şi de rău, prin care copiii ar fi învățat cum se utilizează corect gramatical, lexical şi morfologic litera H:

“Horia hăituieşte hamsterul.”

vă imaginați figura disperată a hamsterului? îl vedeți pe horia, cu spume la gură, alergând printre scaunele răsturnate din sufragerie cu un levier în mână şi urlând: ai să plăteşti pentru ce ai făcut, bestie?!

pentru această scenă, indiferent de greşeala hamsterului sau motivul pentru care horia stă atât de prost cu nervii, mă înclin cu mult respect în fața autorilor.

tot ce sper e că nu e vorba despre o relație sado-maso, în care e posibilă şi formularea:

Hamsterul îl hăituieşte pe Horia.

 

 

Lasă un comentariu

  1. Adrian
    17 September 2016 la 17.09.2016 10:30

    Tare!
    A avut și al meu (clasa a doua) de făcut propoziții în care toate cuvintele trebuie să înceapă cu aceeași literă.

    Am extras două:

    Tata trage tare.
    Bunicul bea bere.

  2. Ioana
    17 September 2016 la 17.09.2016 23:04

    Haplea hapaie halvaua. E veche, niciunul din scriitorii de manuale n-a citit cartea

← Inchide