facebook sau instagram sunt un fel de spălat pe mâini sau rugăciunea de înainte de masă. faci poza cu farfuria, o postezi şi poţi să mănânci. si e superpioasă poziția asta cu capul plecat deasupra touchscreenului, cu mâinile împreunate a doamne-ajută.
şi ar mai fi ceva de observat. părinţii din ziua de azi au un reproş nou pentru copii lor din reţea: măi, dar ce suflet poţi să ai, să nu îmi dai şi mie un like?! ce fel de copil eşti tu? toţi prietenii tăi mi-au dat, numai tu, nu.
vorba aia, creşti un copil cu speranța că la bătrînețe o să aibă cine să-ți dea un pahar cu apă. şi un like.
uite-aşa, laicul devine o formă a credinței. credința că ne pasă unii de alții, că sentimentele noastre vor fi devoalate prin acest mic clic, că vom primi înapoi acelaşi semn, că s-a înțeles că poza noastră cu buchetul de gladiole pe care scrie SA AI O ZI FRUMOASA arată că frumusețea vine din interior. doar că nu e clar unde naiba se duce.
Lasă un comentariu