lumea pe cal

Un argentinian haladuie pe cal prin Romania, dupa ce a plecat pe 28 iulie 2001 din Buenos Aires, intr-o calatorie in jurul lumii.
In jargon modern, asta se numeste downshifting, un soi de renuntare temporara sau definitiva la certitudinile sociale si financiare, pentru a trai o cu totul alta viata.

Practica e destul de raspandita in lume, prin toate straturile sociale, de la manageri de multinationale care dispar in jungla, la tineri care parasesc cursurile de balet social pentru experiente aventuroase sau macar exotice. Despre Eduardo Discoli am citit acum doua saptamani, cand a aparut la Timisoara cu cei trei cai ai sai, mustangii Jeronimo, Chalchalero si Profeta.

Mi-a placut la nebunie povestea unui avocat divortat, care si-a vandut masina, casa si ferma unde crestea cai pentru polo, pentru a incepe la 51 de ani o calatorie ca un roman al copilariei. Bineinteles ca in cercul sau de prieteni nimeni nu a crezut ca un asemenea plan, construit cu minutiozitate si pasiune ani de-a randul, poate sa devina mod de viata pentru cel putin 10 ani, cam cat estimeaza el ca va dura povestea.

Dupa America Centrala si cea de Nord, a ajuns la New York la capatul a 4 ani. Apoi a zburat la Amsterdam. Din Olanda i-a luat doi ani sa ajunga in Romania, dupa ce a admirat la pas aproape toate statele europene, inclusiv Vaticanul.

E clar ca nu se grabeste si nici nu face mofturi la drumurile principale, din moment ce a reusit, printre altele, sa se lupte cu un sarpe urias, cu caini vagabonzi si a petrecut doua saptamani in spital dupa muscatura unui sarpe cu clopotei. La fel ca si calatorii din vremea in care calul era principalul mijloc de locomotie, omul doarme pe unde nimereste si se misca dupa pofta inimii si i-a luat cam doua saptamani sa ajunga la Turnu-Severin.

E surprins placut de felul in care a fost primit prin casele oamenilor, prin sate, de ajutorul pe care l-a primit de la oameni si de acea celebra ospitalitate, valabila probabil mai degraba pentru straini.

Mie, povestea calaretului argentinian mi-a adus aminte de toate planurile de eliberare pe care le-am construit inca de dinainte sa ajung un biet prizonier in trafic. Nu tineau neaparat de downshifting, pentru ca eram student, ci doar de o nevoie de un alt tip de experiente. O buna bucata de vreme am studiat intens ce inseamna sa fii cabanier si cum se poate face asta, dar nu am apucat sa ma incumet, pentru ca ma imbolnavisem de radio.

Apoi, dupa ce am invatat sa cosesc de la niste tarani fagaraseni, m-am tot intrebat cum ar fi sa cunosc lumea nu din oras in oras, ci din catun in catun, din gospodarie in gospodarie, din deal in deal, reducand ritmul deplasarii la maxim. Si asta mi se pare in continuare un model perfect de downshifting de vara, sa pleci cosas cu ziua, sa primesti mancare si eventual adapost, sa traiesti si intr-o dimensiune in care timpul incepe la rasarit si dureaza, hat, pana la apusul soarelui, cand oboseala totala e si un mod de a fi fericit pentru ca-ti meriti farfuria cu mancare.

Poate ca nici aventura nu poate rascumpara binecuvantarea de a te scufunda intr-un alt timp, pe care simti ca-l castigi cand trece.

Avocatul calare o sa-si incheie ocolul peste vreo trei ani, dupa ce o sa treaca prin Bulgaria, Turcia, India, China, Egipt, Tunisia, Maroc, de unde o sa ia vaporul spre Brazilia. Il aplaud si imi dau seama ca un astfel de model nu poate fi pentru cei de pe margine mai mult decat o strafulgerare exotica si prea putin convingatoare.

De cand am inteles ca zilele pe care le petrec la tara sunt duble fata de cele de la oras, ma gandesc mereu, cand sunt calm si desprins, la un tigan englez, dintr-un documentar Discovery, probabil. Tipul mergea la o intalnire anuala a tiganilor, avea o caruta dichisita in care dormea, un cal simpatic si o mustata de intelept, desi astia au de obicei barba.

Facea cateva zile pe drum pana la destinatie, avea si masina, si slujba, dar spunea ca ii place sa calatoreasca asa. Prietenii lui veneau cu avionul si nu intelegeau de ce pierde atat de mult timp pe drum. In timp ce povestea asta, era undeva la umbra intr-o padure frumoasa, calul pastea, el lenevea si gatea ceva misto, si aici venea marea intrebare catre cei obsedati sa ajunga mereu la timp, chiar si cand au timp. Dar voi ce faceti cu timpul pe care-l castigati?

publicat in evz, 24 novembre 2007