Gougères cu beaufort

in Gusturi, 29.01.2014

IMG_20140128_222005

e vreme de cuptor, deci îl fixăm deja la 200 de grade celsius şi afundăm sticla de cava în zăpada de pe balcon.

dacă nu e blocat cu o colecție vintage de varză murată.

facem Gougères, un fel de rudă sarată şi rotundă a eclerului.

gujerele, inexistente in dex, sunt un fel de gogoşele pline de aer, coapte în cuptor.

 

cum se face:

150 g făină

150 g unt sărat

150 g parmezan sau comté ras

4 ouă

250 ml de apă

sare, piper etc

IMG_20140128_172055

eu am zis un sincer #doamneajută înainte şi apoi:

am pus untul la topit la foc mic, am adaugat apa şi am adus la fierbere compoziția.

am luat oala de pe foc şi, ajutat de un tel, am încorporat făina, amestecând rapid şi energic. am luat o spatulă de lemn şi am încorporat ouăle, unul câte unul, omogenizând cu răbdare. la final, se adaugă brânza rasă şi se potriveşte gustul.

IMG_20140128_204648
se lasă la frigi o oră, se aşează în tavă pe o foaie de silicon şi se lasă în cuptorul preîncălzit, până când devin aurii. (trebuie să fie moi, nu crispy)

mai departe, fie le gustați calde alături de cava sau prosecco, fie le tăiați pe jumătate şi le umpleți cu ce vă lasă inima.

eu am folosit terină de peşte, sumac, tijă de țelină, morcov, salată, smântână dulce şi coajă de lime.

bon appétit, pui de daci!

IMG_20140128_224512

Lasă un comentariu

  1. Antoaneta
    30 January 2014 la 30.01.2014 14:19

    Mie gougères astea imi aduc aminte de choux-à-la-crème pe care le coceam cu pasiune pe vremea liceului-facultatii, nu mai stiu de ce m-am lasat de ele. Cele dulci erau umplute cu budinca (Dr. Oetker din RFG:), cele sarate cu crema de branza sau pasta de peste. Si dandu-ma acus pe net uite ce-am gasit, pare a fi aceeasi coca: http://allrecipes.fr/recettes/tag-3239/recette-pate-a-choux.aspx

  2. razvan
    30 January 2014 la 30.01.2014 15:03

    Da. Seamana cu aluatul de ecler.

← Inchide