Am făcut un drum la Brăila şi am văzut o Dacie 1300, din aia vintage, fără tetiere. Ce bine era atunci, ce gâturi puternice aveau cetățenii şi ce mult puteau să îşi dea capul pe spate la frâne. Nu ca acum, când s-au dedulcit la confort şi stau țepeni pe Facebook în depăşiri.
Dacia avea trei cd-uri lipite pe grilă, un fel de cei trei muşchetari ai luptei antiradar old-school.
Apoi, am dat de reperul suprem al abundenței, frumuseții şi fericirii de odinioară. Un Neckermann, deja uşor desuet, din ’91.
Mi-am adus aminte că, după revoluție, bunicile cu respect pentru tradiție mai spuneau încă despre unii băieți care le curtau nepoatele liceene: E frumos, ca din Neckermann.
Ce se va alege de hipsterițele de azi, când vor ajunge bunicuțe? Cum vor evalua ele pretendenții nepoțelelor lor bionice? Poate vor spune:
Robotul ăsta e nespălat şi sexy ca un şomer drogat din Vice, de pe vremuri, mămăikă!
Lasă un comentariu
7 April 2016 la 07.04.2016 16:42
Ma tem ca, venind de dincolo de noi, inertia ne da cu capul de parbriz la franare, motiv pentru care s-a inventat centura de siguranta, nu tetiera..
De unde si expresia “are o accelerare de te-ngroapa-n scaun”.
Sunt sigur ca in anii ’80 asa era, ca am invatat io la scoala. De anii ’50-’70 nu bag mana-n foc, ca au fost ani grei si nu I-am trait.
8 April 2016 la 08.04.2016 16:38
Pff, ce vremuri. Imi amintesc cat de fericita eram cand puneam mana pe un Neckermann.
13 April 2016 la 13.04.2016 12:57
mi-am adus aminte de Dacia bunicului, la fel era, veche dar întotdeauna funcțională 🙂
20 April 2016 la 20.04.2016 20:13
Erau vremurile in care chiar putea fi folosita fraza “bucuria sta in lucruri mici”. Nu era nevoie de prea multa osteneala pentru a putea avea momente de fericire. Acum sunt posibilitati mai multe, pretentii mai multe, dar cantitatea de fericire dobandita este aceeasi. Mediul a evoluat, noi nu.
4 May 2016 la 04.05.2016 12:44
Cand eram copil mereu mi se spunea ca bucuria si fericirea se afla in lucrurile mici
15 May 2016 la 15.05.2016 16:33
Dacia 1300 era deja vintage de când ieșea pe poarta fabricii de la Pitești. Dar, vorba lui Alexandru Ciocan, “întotdeauna funcțională”…cu sau fără tetiere. În ceea ce privește revista Neckermann, nostalgia nu se rezumă doar la fatasmele vestimentare pe care le întreținea în imaginarul gospodinelor socialiste, ci și la aspirația spre libertate. Dacă românii au înghițit manevra politică gorbaciovistă din 1989 a fost și pentru faptul că sperau ca fantasmele lor despre bunăstarea occidentală, insuflate nu doar de Europa Liberă, Playboy sau serialul Dallas, dar și de revista Neckermann, să devină peste noapte realitate. Înclin să cred că în 1989 s-a murit puțin și pentru “idealul Neckermann”.