Noi, bicicliştii acestei ţări…

in Blog, 22.07.2010

Jurăm credinţă biciclistului suprem, cel care şi-a revenit eventual în a treia zi după ce a fost crucificat în cap pe asfalt, şi jurăm să-i batem cu lanţul ud pe toţi cei care nu sunt ca noi, adică nu au cască. Rămânem totuşi o

ţară mică şi bolnavă de nervi. Nu există vreo kestie nouă,  preluată semi-sincer de nişte băieţi şi fete, care să nu se transforme într-un strigăt de luptă în faţa categoriilor de neutilizatori. Ăsta e şi primul simptom al ţărăniei din gene, care nu dispare dacă te deghizezi în dobitoc cool.

Neoficial, cea mai mare parte a populaţiei României e în război cu toată lumea. Nu mă îndoiesc că şi unitatea bicicliştilor de duminică e zdruncinată de BMX-işti sau alte categorii.

Nu mi-am mai folosit bicicleta Toscana, cumpărată din târg acum 14 ani şi abandonată recent într-un garaj, pentru că nu am mai reuşit să găsesc pe nimeni care să mi-o repare fără să o strice definitiv. Şi nici nu găseam cauciucuri cu bandă albă. Oricum, mi se părea un chin s-o folosesc în oraşul cu borduri înalte şi nici nu e genul meu să mă prezint cu apa curgându-mi şiroaie din cap, plus mirosul de benzină şi musculiţele strivite pe cămaşa albă, în viteza dementă cu care mă strecor printre maşini şi inocenţi cu patru lăbuţe.

(Superofertă!!! Răspunde acum la următoarea întrebare şi poţi câştiga un kilogram de parizer ecologic de la ţărani: Ce alege un om civilizat să salveze mai întâi: o cămaşă curată sau planeta?)

Aşa că, de vreun an jumate, mă distrez cu o trotinetă pliantă, care îmi permite oricând să mă deplasez cu ea chiar şi în taxi. Dar de când mi-au dat băieţii de la www.biciclop.eu o bestie cu spiţe în teste, am înţeles că situaţia din teren e mult mai gravă decât pare la pas.

Adică până şi unul din cele mai simple, nevinovate şi fireşti gesturi, adică a merge pe bicicletă, poate să se transforme în subiect de harţă urâtă, de trambulină politică sau frondă de clasa a doua seral. Pe tinerii care se antrenează pe DN1 îi excludem, pentru că sunt nişte martiri ai infrastructurii şi noxelor.

Prima categorie şi cea mai penibilă e cea a hipsterilor, adică nişte oameni care speră ca omenirea să spună despre ei că au fost mult prea cool ca să fie adevăraţi. Ăştia simt nevoia să demonstreze mereu ceva şi cred că viaţa fără accesorii e ca iaurtul fără bifidus, deci fără essensis.

Biciclete special edition, coşuleţe de picnic care ar arăta firesc undeva la ţară, privire dezgustată de tot ce e în jur şi un echilibru adeseori discutabil. Îţi dau senzaţia că nu au să rateze următorul stâlp, sau invers. Ăştia sunt în general şi cei mai plini de spume, în contrast perfect cu atitudinea lor de utilizatori de Mac, aseptici, care ar ucide pentru Steve Jobs.

Tocmai această specie superioară se uită urât la maşini, la şoferi, şi când spun urât chiar folosesc un eufemism pentru supernasol. Îşi folosesc mica lor evadare în Nirvana accesoriilor, ca pe un instrument de intimidare sau umilire a celor care nu au apucat să audă de Van Moof No 3.

E doar o bicicletă, băieţi, nu o luaţi personal – fix cea pe care am primit-o la drive-test. Şi oricum, niciuna nu e mai frumoasă pentru sufletul meu întunecat decât Pashley Gov’nor, căreia chiar nu-i găsesc nicio legătură cu acest loc.

Să spunem că e specific zonei şi să trecem la ceilalţi biciclişti, care pedalează concentraţi, echipaţi ca de downhill şi la fel de încruntaţi ca şi şoferii, care măcar se distrează înjurând şi scuipând de pe loc. Aş mai avea un cuvânt de spus despre bicicliştii de weekend, care pedalează cu o convingere care mă face să cred că ar putea ridica toate ştergătoarele de pe Magheru, dacă le-ar spune cineva că e sănătos.

Până aici totul e perfect. Drumurile sunt varză, pistele ocupate de maşini, bicicliştii ar putea fi nişte şoferi perfecţi, adică nişte persoane scoase din minţi, iar inadecvarea la context este totală şi lasă frâu liber ţopeniei de orice orientare.

Plăcerea de a merge cu bicicleta, normalitatea acestei alternative, care face parte dintr-o tradiţie europeană fără partide sau martiri, îşi arată deocamdată doar colţii nu şi zâmbetul.

Deşi activismul părea să fi dispărut în forma lui fină acum 20 de ani, uite că lumea îşi transmite genetic informaţia că în primul rând avem nevoie de drepturi, nu de bucurie. Navetiştii să ne judece!

Lasă un comentariu

  1. ana
    22 July 2010 la 22.07.2010 16:52

    trasee pentru biciclisti sunt si nu sunt, dar cand pe trotuar, nu ai ca pieton loc de masini si de terase, as vrea un pic de decenta si intelegere din partea biciclistilor. Dimpotriva, ei adopta atitudinea soferilor pe care ii dispretuiesc atat de mult.

  2. navetist cu lanţu' gros
    22 July 2010 la 22.07.2010 17:48

    Chiar azi am auzit una buna, eram la o intersecţie şi mă abordează unu cu o punga mare de real în mână, zice el, Îţi place să mergi cu bicicleta, ai? Da, răspund eu, cu un ochi la semafor, unul la scuteristul din stânga şi celălalt plecat hai-hui. Ne adunăm pe Transfăgărăşan, zice el, te bagi? Nu, n-am timp, şi nici bicicletă! Da, zice el, se vede, ai pinioane, foi, dar parcă îţi lipsesc nişte pinioane. Păi vezi, zic eu, deja enervat pe semaforul care nu dădea semne de viaţă. Da lasă, că vin unii cu dhs-uri. Da e greu, că e de urcat, nu ştiu dacă le ai cu Transfăgărăşanul. Să mergi aşa prin oraş, nu se pune.

    Păi şi atunci ce puii mei mă mai inviţi, bre? Zic eu în gând.

    Scriu prostia asta acum, şi mă gândesc că am să închin un făgăraş în cinstea lui, deseară.

  3. […] This post was mentioned on Twitter by razvan exarhu, neagrigore. neagrigore said: Noi, bicicliştii acestei ţări… http://ff.im/-o65mI […]

  4. bhuttu
    22 July 2010 la 22.07.2010 20:11

    Imi place sa cred ca exista si o minoritate a oamenilor normali si echilibrati, care nu se enerveaza si nu injura pe nimeni, care trec peste tot ce nu pot sa schimbe cu seninatate. imi mai place sa cred ca ma calific aici, dar asta nu sunt numai eu in masura sa judec.

  5. Cristi
    22 July 2010 la 22.07.2010 22:18

    Suntem multi si n-are cum sa nu se abata nimeni de la echilibru. Unii cu figuri, altii cu timiditate. E ca si cu mersul pe munte, apropo de accesorii. Jumatate din urcat il faci raspunzand la intrebari: ‘da’ de unde ti-ai luat aia, sau tricoul sau bocancii, coltarii, frontala, rucsacul, pantalonii, parazapezile, manusile, ochelarii, bentita, esarfa, plosca, busola, gps-ul, betele, sosetele, cortul, sacul de dormit etc.’. Si prima oara cand urci pe munte ai impresia ca nu poti sa respiri natura fara toate astea de firma.

  6. zalex
    22 July 2010 la 22.07.2010 22:35

    ma asteptam sa citesc altceva, dupa primele randuri. ramai, totusi, un biciclist (poate nu unul de week-end), dar un biciclist prin Bucuresti – ceea ce, crede-ma, mi se pare din cale-afara de tragic! am incercat, de cateva ori, sa-mi aduc aminte de bucuria din tinerete de a pedala, prin Braila. m-am ”
    “lasat batut” dupa ce am vazut moartea cu ochii de vreo 3 ori, am inghitit tone de gaze de esapament, am ajuns transpirat ca un porc la serviciu! sunt doua experiente total diferite. nu crezi ca biciclistii se chinuie PREA MULT in orasul asta?

  7. bogdan
    23 July 2010 la 23.07.2010 08:21

    daca va chinuiti prea mult in orasul asta il puteti schimba oricand cu altul!

  8. razvan
    23 July 2010 la 23.07.2010 08:49

    si poate imi spargi si cauciucurile, nu?

  9. habarnam
    23 July 2010 la 23.07.2010 11:50

    Pentru cei care preferă să-și salveze cămașa planetei, încearcați să treceți la tricouri. Petele de transpirație se asortează cu sloganul.

    Răzvan, ție îți urez mulți kilometri pe bicicletă. Și nu călca pietoni.

  10. gsutav
    26 July 2010 la 26.07.2010 19:19

    pfff!despre oras si despre biciclete!
    eu nu stiu in ce orase din vest locuiti voi si v-adunati aici,pe-un blog autohton si va dati cu parerea despre biciclete si despre orasul de sub ele. vad link-uri si oferte la “biciclete urbane” si nu-mi dau seama cum cineva poate sa foloseasca un astfel de “obiect”. orasul nu e bine gandit, strazile sunt inguste, pline de masini, trotuarele, la fel ca si strazile sun pline de gropi, pe margini au borduri enorme, extrem de scumpe si extrem de urate, plus ca de foarte multe ori sunt “instalate” in bataie de joc, parca tot drumul (si da,eu ma duc prin centru) e un mini traseu de trial/eschiva! voi pe ce lume traiti? cu cosuletzul vostru si ochi de pisica asortati?

    dat fiind “orasul”… alegerea corecta ar fi suspensie fatza/sapate cu jante duble si frane pe disc. MINIM! cam exact ce-ti trebuie la deal, asta ca sa nu zic munte.
    si voi vreti in trafic… mai mult de atat… aveti impresia ca e dreptul vostru sa fiti in trafic. pfff!
    cat despre mine… zice bine exarhu… eu sunt cu bmx-ul si da ma duc zilnic cu el la sluja si da sunt in hartza cu cei de duminica. pe mine ma vezi facand slalom pe trotuare si pedalat puternic pe contrasens. ooo da! si mi se pare firesc sa fac asta, la fel de firesc cum stau si astept la semafor pana se face verde chiar daca e gol, si da, la fel de firesc cum multumesc pietonilor care-mi dau prioritate pe trotuarul lor!

  11. cocori
    26 July 2010 la 26.07.2010 22:04

    Si eu zic tot de camasa – e mai aproape decat planeta si o sa salvezi camasa o perioada de timp… astept parizeru prin e-mai daca am castigat daca nu…. mai am timp de o poveste.. in orasul meu mic de langa brasov acum ca-i vacanta toti pustii sunt in expeditii pe biciclete prin oras, ca intotdeauna e o strada pe care n -au mai fost si nici nu s masini si mai e si soare duminica dupa amiaza si miroase a ardei copti 🙂

  12. Cora_
    27 July 2010 la 27.07.2010 03:37

    gsutav, da’ tu pe cine esti suparat de fapt? 🙂

  13. gustav
    27 July 2010 la 27.07.2010 10:30

    pe aia urbani, cu “biclete urbane” si atitudine de victima in trafic! 😀

  14. emanuel
    28 July 2010 la 28.07.2010 10:17

    si in minoritatea asta ce fumati? de nu se enerveaza nimeni si treceti cu seninatate? 🙂

  15. bradut
    6 October 2010 la 06.10.2010 15:22

    yes!

  16. Aventurile unui biciclist convertit | Razvan Balasa
    (author) 5 November 2010 la 05.11.2010 08:50

    […] am descoperit si asta, si recunosc ca ma recunosc un pic, asa ca am incremenit ideea. Redau aici un […]

← Inchide