pentru ce nu mă mai enervez

in Blog Fără categorie, 18.07.2008

În mod normal, te enervezi, deci exişti. Chiar şi când nu faci nimic, tot există în jurul nostru o stare latentă de benga, ca un ralanti al motorului aşteptând să urle, care te ţine pregătit pentru a putea face o criză fără să stai mult pe gânduri.

De fiecare dată când ajungi să faci spume, ţi se pare că ăsta e cel mai important lucru din lume, că sensul vieţii e să împarţi dreptatea, să pui lucrurile la punct, să faci reclamaţii, să explici, să descrii cum ar trebui făcute lucrurile bine, să supraveghezi şi să pedepseşti, nu în ultimul rând.

Cineva trebuie să aibă dreptate şi din păcate toată lumea simte că are. Şi dincolo de dreptate se vede întotdeauna negru la orizont spectrul îndreptăţirii. Iar îndreptăţirea este miezul oricărui conflict serios, de durată, este echivalentul unui destin de luptător de cartier, de cvartal, de intersecţie, de casierie.

De la o vreme, deşi încerc să-mi păstrez zâmbetul pe buze cât pot, am observat că parcă, parcă lucrurile pe care le ştiu atunci când sunt calm şi îmi folosesc umorul, dispar ca prin minune atunci când mi se pare că trebuie să discut cu un cretin care exagerează. Nu zic că anumite întâlniri cu idioţi nu pot fi savuroase, că ciocnirile absurde nu pot fi bune de ţinut minte şi povestit la petreceri sau că unele lucruri nu se pot îndrepta dacă reacţia potrivită apare la timp. Doar că uneori toate astea se confundă periculos de mult cu tot ce înseamnă viaţa noastră.

Puţină concentrare vă poate aduce aminte că cea mai mare parte a conversaţiilor pe care le poartă fiecare dintre noi au în debut măcar eterna plângere despre cât de idioţi sunt ăştia şi cât de mulţi sunt. Evident că există cazuri disperate ale acestei molime în care conţinutul aparţine în majoritate zdrobitoare acestei zone crepusculare.

Pentru că nimeni nu renunţă niciodată şi pentru că toată lumea ştie că trebuie să reziste în ciuda logicii şi a bunului-simţ, e posibil ca şi cele mai mici pretexte să devină scopuri înalte. Repetiţia scenariilor idioate nu pune pe nimeni pe gânduri, nu naşte niciun dubiu, ci doar inflamează insistenţa de a merge până la capăt pe calea aleasă, deşi totul dovedeşte că e greşită, catastrofală, cronofagă, autodistructivă.

Sentimentul salvator al relativităţii nu se naşte uşor nici înainte, nici după o anumită vârstă, nici înainte, nici după o stare socială, iar bucuria de a trăi nu se poate integra în problema locului de parcare.

Ciudat e că deşi învăţăm de la vârste fragede că totul este făcut să meargă invers, că certitudinile nu există, că domnul zâmbitor şi amabil care ne asigură că problema banilor e ca şi rezolvată minte şi e imbecil, noi tot ne simţim inteligenţi atunci când ne ieşim din minţi, când se întâmplă ceea ce nu vrem să acceptăm că e destul de probabil să se întâmple. De-asta, eu m-am hotărât să nu mă mai enervez la service şi să nu mai iau în serios faptul că pot să iau maşina reparată, mai puţin pentru kestia pentru care am adus-o.

De ce să pun la inimă, dacă anticipez asta şi mi se pare că e nepotrivit să insist, că oamenii sunt profesionişti, ştiu ce au de făcut şi că îi deranjez cu insistenţe inutile.

În sfârşit, am reuşit să mă distrez când văd spoturi cu bănci care spun cât e de simplu să investeşti şi să ai o viaţă lipsită de stres.
E ca şi cum nu am şti toţi cât e de absurd dialogul cu băncile şi asigurările, dar aşa e lumea, indulgentă, mai ia un distonocalm.

Şi dacă tragi linie şi vezi cam cât mai rămâne din viaţa ta, după ce extragi crizele de nervi, nemulţumirea şi timpul irosit pentru a-ţi reveni, şi tot nu pare suficient, atunci înseamnă că există un destin colectiv de victime, un sindrom general de persecuţie reciprocă şi că el trebuie trăit până la capăt, aşa cum spune cartea de aur înţelepciunii imbecile: am plătit, mâncăm.

publicat in evz, 19 iulie 2008

Lasă un comentariu

  1. Ralluque
    19 July 2008 la 19.07.2008 02:07

    Trebuie sa zic ca eu vin dupa o zi in care am alunecat de la un calm desavarsit, fata zambitoare, glas mieros la o stare de iritare, apoi enervare vadita si intr-un final am izbucnit de doua ori o data pe la 11 ora Romaniei, cand am sunat provider-ul de internet si apoi la 1 ora Romaniei, cand mi-am sunat managerul de cont…

    In lumea civilizata daca ai o plangere, aceasta, nu se rezolva batand din picioare ci calm, scriind, pentru ca daca scrii, constatarea ramane si in urma sesizarii trebuie sa ti se dea o explicatie si apoi despagubiri – pentru ca asta insemna servici in folosul public…

    Dar cum sunt uneori usor de enervat, chiar de nu arat, (scoala chineza sa traiasca!), imi ingrop neuroni pana o sa ajung sa nu le mai tin socoteala, gratie neurodegenerescentei sau senilitatii…

    Sensul vietii mele, asa cum l-am inteles dupa incercari la care viata te supune este sa-mi traiesc fiecare clipa precum ar fi ultima, adica intens si cand am o oportunitate, sa o iau pentru ca acel tren nu se va mai intoarce…

    Resemnarea nu face parte din principiile mele si am invatat ca pentru orice lucru pentru care cred trebuie sa ma bat si sa fac uz de drepturile pe care le am. Chiar de pretul pe care-l platesti pare mare, peste toate dreptatea ta va actiona ca un recul pentru altii, creand un precedent pe care un alt individ luptator il va folosi de va considera de cuviinta…

    Vezi tu, Razvane, a renunta la crezul propriu, la valori si la principii, e ca si cum ai accepta soblonul pus de societate, e ca si cum ai accepta sa fii unul in multime…zambitor daca vrei…bonom…parte neglijabila…

    De aceea eu zic ca e bine sa folosesi excitatia nervoasa pentru a genera un raspuns la problema ce te macina…enerveaza-te controlat!

    Numai bine de aici din Londra, si pentru ca e sambata si aici si acasa…weekend placut!

    Ralluque

  2. razvan
    19 July 2008 la 19.07.2008 05:41

    Pai eu nu am zis ca ma resemnez, ci ca nu ma mai enervez. Pe de alta parte, daca tu crezi ca ne-am nascut sa luptam pentru servicii mai bune, eu zic sa bei ceva si sa pui un bob marley. 😉

  3. tomtom waits
    19 July 2008 la 19.07.2008 06:05

    on e pas fait en chocolat…
    io, cand ma enervez din motive similare, ascult asta:

    http://www.youtube.com/watch?v=3MUaTEkZPW4&feature=related

  4. Cristina
    19 July 2008 la 19.07.2008 09:42

    @Ralluque: daca fiecare ar sti sa-si faca singur un bine (real), fara sa dea din maini despre binele sau si sa faca din orice lucru “pozitiv” o misiune obligatorie celorlalti, sigur lumea s-ar enerva mai putin.
    Cat despre principii si valori… well alea ar trebui sa fie cat mai restranse si cuprinzatoare, precum haiku-urile. Dar de cele mai multe ori invocam principii si cand vine vorba de retete de mancare. Si aici apare cel de care spune Exarhul, luptatorul de intersectie, de cartier, etc. Dreptatea pentru care lupta el e la fel de ilogica si inexistenta precum problema.
    Eu cred ca excitatia de care vorbesti ca-ti limpezeste viata se cheama hiperluciditate, nu nervi. Dreptatea trebuie sa ti-o faci cu entuziasm si fericire in suflet, ca-n filmele alea asiatice cu razbunari. Lupta se tine cu batul in mana, nu in fund. Nervii is asa, farianta slimfast, pentru contemporani.

  5. Ralluque
    20 July 2008 la 20.07.2008 01:35

    Pusei Sting si Garou…bautura maine…aici e 1 dimineata…acasa 3…iti zic duminica faina!
    Da-mi un semn cand mai scrii ceva…eu nu accesez zilnic evz…
    ralluque@yahoo.fr

  6. windwhisperer
    20 July 2008 la 20.07.2008 03:51

    hehehe, coleric din fire, romanul face ” spume” si da in “clocot” rapid:)…(macar de s-ar sterge la gura ) huh

  7. L
    20 July 2008 la 20.07.2008 10:25

    mda. deci, sa bem.

    apropo de ce zicea ralluque, eu cred ca in Ro traiesti *prea* intens, basca senzatia ca fiecare zi poate fi ultima. ma gandesc la apoplexie ca la un deux ex machina milos…

  8. M&M's
    20 July 2008 la 20.07.2008 20:24

    mai ia un distonocalm, mai ardem o carpa… 🙂 asta ca sa para-‘quotez’ o vorba mai veche de p-aci…

    toata stima si admiratia mea daca iti reuseste asta – sa nut e (-sic, asa mi-a iesit, o las asa…) enervezi pentru toate chestiile unde cate un cretin-doi reusesc sa-ti demonstreze ca tot ce intelegeai tu despre logica, normal, bun simt- isn’t that cute? but it’s wroooong!…

    mie (inca) nu-mi iese (si probabil la fel ca si altii care continua sa se enerveze), mai turez din cand in cand “motorul”… inca mi se pare ca daca am renunta la confruntare, renuntam si la ideea noastra despre bine,corect, logica, normal, bun simt…

    dar uneori ajung sa te copleseasca – presuspun ca depinde si de stilul de viata & ceea ce faci – despre cat de “expus la prostie” esti…
    da, stiu – aveai tu vorba aia cu “mama prostilor…” 😉
    dar nu ti se pare ca lately are numai gemeni, tripleti & so on?… 🙁

  9. Ralluque
    20 July 2008 la 20.07.2008 22:13

    🙂 am citit avand pe buze un zambet larg, date fiind filmuletul de pe youtube – Baba si otetul de mere. Am ras pentru ca batranica seamana cu a mea bunica ce are 91 si mi-am imaginat seninatatea cu care taranii nostrii iti vorbesc…
    Ei stiu ce inseamna echilibru!
    Pacat ca e o generatie ce va dispare curand…

    Multumesc pentru ca ati citit produsul mintii mele obosite si va respect punctele de vedere!

    Spor la succese si vreme placuta!

  10. independe
    21 July 2008 la 21.07.2008 23:36

    chill…
    eu cred ca daca avem intr-adevar prieteni si iubire langa noi chestiile cu asigurarea si cu masina sunt atat de putin importante…
    love & peace everybody 😀

← Inchide