Românii şi concertele

 

De fiecare dată când e câte un concert mai mare pe la noi, totul se transformă într-un oraş de provincie. Locuitorii săi plictisiți şi cam bătuți în cap de soare (şi nu numai) îți vorbesc de preocupările lor zilnice, chiar dacă lângă ei aterizează un OZN. Sau găsesc rapid o legătură între ele şi nava spațială.

Are Caragiale o schiță superbă despre o oprire a trenului regal într-o gară de tip Mizil, urmată de o ceremonie de întâmpinare, ratată de balcanismul nostru etern. “25 de minute” se numeşte. Regina sfârşeşte prin a fi abordată de doamnele locale: Madam Carol. Şamd.

Nu am fost la Robbie Williams, pentru că nu mă interesează atât de mult. Îmi place de la distanță, îl respect şi atât. Până şi a fi sau a nu fi la concert a ajuns un subiect de discuție, o formă de statut.

Băi, nenikă!!!

Citind azi reacțiile utilizatorilor, însă, mi-am adus aminte de feedbackul de după concertul Rolling Stones, care era cam acelaşi: ne-a fost setică.

Era secundar evenimentul uriaş, istoric, problema era că românii doreau să consume băuturi răcoritoare. Probabil că în viitorul apropiat şi un film va putea părea discutabil, dacă nu sunt floricele. Plus că în cronica de film va fi vorba mai ales despre asta.

La Stones l-am dus pe taică-meu (70 ani) care a plâns de bucurie (cum am plâns şi eu la Plant & Page) deşi a cam suferit de sete, dar nu a scos un cuvânt despre asta. Asistența, în schimb, a reacționat de parcă plătise bilet să bea apă şi cola.

Muzica e motivul pentru care ne-am adunat aici, ca să zic aşa. Dacă citeşti aşa-zisele cronici, ghiceşti greu dacă e vorba despre o terasă cu orchestră si servire proastă sau despre un concert important.

Sigur că şi hidratarea contează, dar parcă nici concertul nu e de coléa. Aş fi curios să citesc o cronică muzicală a unuia care a rezistat 2 sau 3 ore la coadă la apă, în timp ce omul cânta. Ilustrația ar fi o filmare integrală cu telefonul a concertului. Adică forma supremă de #ninonino.

Întâmplător, stând la o masă, am auzit că se căutau 120 de barmani cu două zile înainte de concert. Not good news.

Chiar şi aşa, tot e greu de înțeles, în 2015, ce mama măsii s-a întâmplat cu lumea de nu prea mai poate împărtăşi decât experiențe nasoale, triviale, despre cât de proşti sunt Ăia care nu au auzit de Bohemian Rhapsody şi alte delicii observaționale de țață cu basmaua pe ochi. Sau ce minunați au fost barmanii, care s-au dedicat trup şi suflet acestei nobile misiuni. Între revoltă isterică şi exaltare pozitivistă nu prea e loc de bun simț şi atât.

Despre setlist şi sunet, cam puțin. E ca la restaurante: a fost foarte bun, au ditamai parcarea, imediat am găsit loc.

Reducând la absurd situația, ai zice că o grupă de copii de grădiniță dintr-un sat din Jud Vaslui a mers la Ateneu.

Păi, nu sunt leagăne?

 

P.S. : Azi am aflat de la comentatorii de pe facebook următoarele kestii:

sunt hater,

nu am fost la concert, deci nu am dreptul să comentez suferinţa unor martiri ai reţelelor sociale

nu ştiu ce este setea, nu am mai fost la concerte, nu am mai stat pe asfalt la 35 de grade

nu mă concentrez pe aspectele pozitive

am scris ca să fac trafic şi pentru că sunt arogant

subliniez că “grădinița din vaslui” era o metaforă, nu o intenție de a jigni pe cineva

nu pot să am altă părere decât unii care sunt de altă părere

 

la revoluţie ne-am câştigat dreptul la libertatea de a fi cât de bovarici vrem

spectatorii de la acest concert au suferit de sete mai tare decât oricine din ţara asta

e normal ca oamenii să se plângă şi cam atât

e firesc să nu le treacă prin cap să meargă la ANPC, ar trebui să citească ăştia pe facebook şi să intervină. oricum, cu toate plângerile, tot concertul mi se pare mai important, că de-aia am şi îndrăznit să îi tulbur pe martirii cu limba scoasă.

(am primit un print screen care atestă cel puţin o reclamaţie, între timp)

e mai normal să stai 3 ore la coadă, decât să ieşi până la un magazin din zonă şi să bei apă. dar după aia, nu mai eşti martir etc

sau să bei nişte apă înainte, că de-aia ai instinct de conservare

unii au părut şocați să afle că e cald pe asfaltul încins şi într-o mulțime de oameni.

ferească dumniezo să vină vreun meteorit, că nu au să mai aibă nemulțumiții să scrie pe facebook cât de greu şi nedrept e

nu ştiu cum e cu organizarea de concerte, dar îmi închipui că dacă ai 65.000 de spectatori, trebuie să bifezi nişte căsuţe importante.

pentru sponsor a fost o experienţă nu neapărat memorabilă, dar măcar de neuitat.

nu îmi e clar câți din cei 65.000 de spectatori au stat la cozi şi câți au văzut concertul.

în rest, ca de obicei, totul e destul de relativ.

unii au rămas cu muzica, alții cu apa pe care n-au băut-o.

țară mică, sticle puține.

pam, pam!

P.S.2: stăm bine la ochi dați peste cap şi fandaxie, exact cum spuneam:

peste 60000 de spectatori versus “peste 200 de reclamații depuse la ANPC”. şi “amendă maximă” pentru organizatori. (ce o fi însemnând asta?!)

aşa apare un nou sindrom: criza de nervi în numele altora.

#concertdinmuzicădeBleah