Sacoja şi pojeta

Cine se uită pe stradă atent vede că foarte mulţi cetăţeni încă au o sacoşă în mână, din principiu sau din naştere.

Par să formeze o conspiraţie ocultă, te trimit cu gândul la bătrânicile despre care se spunea la Revoluţie că au fost prinse transportând pistoale în colivă. Sacoşa, plasa, punga sunt fireşti în mâna sau în buzunarele contemporanilor noştri, de aceea nici nu mai sunt atât de vizibile. Poate doar sacoşele bucătăreselor din spitale să mai continue gloria celui mai bun prieten al omului, după câine.

Punga e foarte bună ca să ţii în ea alte pungi. Până şi bieţii jurnalişti răpiţi şi repatriaţi aveau o pungă în mână. Şi rudele lor. Punga face parte din categoria: nu se ştie când îţi trebuie. O iei cu tine, poate şi dintr-un reflex de pe vremea lui Ceauşescu – care s-a transmis, nu vă faceţi iluzii – atunci când băgau mâncare pe neaşteptate la alimentara şi trebuia să fii pregătit cu punga. Multă lume scotea punga aşa cum Comisarul Moldovan scotea pistolul la duşmanii de clasă. Înainte de ’89, cine avea pungi, avea putere. Erau fericiţi cei care primeau pungi de la rudele realizate peste hotare. Unele trebuiau doar spălate puţin şi lipite de faianţă la uscat, deci erau ca şi noi, plus că erau modele unicat.

Există pungi de tăvăleală şi pungi de protocol, pentru vizite sau ceremonii. Un costum fin de tergal şi o rochie vaporoasă din plastic merg cu o pungă mare, care să arate că eşti puternic. La un lanţ de aur gros şi păr pe frunte, merg o pungă mică, de colecţie, pour les connaisseurs şi un pekinez cu operaţii estetice. Calitatea plasticului contează şi ea şi spune ceva important despre tine, la fel ca aparenţa lucioasă sau lipicioasă.Punga e şi un spaţiu al misterului, e o prelungire a tenebrelor inconştientului, reflecţia contemporană a peşterii platonice. Mereu m-am întrebat ce mai duc oamenii în pungile lor opace. Şi i-am întrebat pe câţiva: un remi, o factură de telefon, nişte bani, o altă pungă, ceva intim care nu poate să ne spună ce e, nişte polonezi luaţi în drum înspre altă destinaţie, două pungi – în special joia sau vinerea.

O tipă avea o pungă, un pieptene, un parfum şi pachetul pentru la muncă, o cucoană – pire de cartof care-l duce la o nepoţică şi perie pentru covor să spele covorul, un domn – diverse, ochelari, ţigări, un patent. Preferatele, zic oamenii, sunt pungile gen sacoşă, care ţin mai bine. Oare există şi sacoşe gen pungă?! În acelaşi timp am aflat că unui artificier i-a explodat punga cu 4 kg de dinamită pe care o avea în mână. Şi o mamă din Cluj, care mergea într-un loc cu taxiul, şia uitat copilul de doi ani pe banchetă. Şoferul a găsit-o şi a întrebat-o daca n-a uitat ceva. Şi ea a zis: ioi, plasa cu copilu!

Acum, orizontul se întunecă puţin de când cu persecuţia ecologistă împotriva celor care iubesc plasticul natural, de casă. Iar femeile au preluat iniţiativa şi au început să treacă pe poşete.

Poşeta e acum ce era punga acum cinci ani. Am văzut că se asortează la orice, şi la trening, şi când îţi primeşti invitaţii la masă şi vrei să-i faci să simtă că eşti de-a lor. La fel ca şi sacoşa, poşeta e întotdeauna în pericol, de aceea se poartă şi în dans, şi în interviuri, şi în scenele de dragoste. În general, ea e bine să fie ţinută pe umăr tot timpul şi poate conţine preventiv o sacoşă şi un kil de platină, şi aşa poate fi folosită şi pentru autoapărare. Unul dintre cuvintele mele preferate este varianta pocită de la sacoşă: sacojă, cu subvarianta şacosă sau şacoză. Probabil că emigranţii din Spania pronunţă deja plafa în loc de plasa. Facoja. De aceea, propun să încheiem cu un exerciţiu de dicţie: Pililoi cu punga lungă, a pilit pila pe pungă, punga-n pilă, pila-n pungă, pililoi cu punga lungă. Cumpărături fericiţi!

publicat în evz, 30 septembrie 2008