Toți suntem rău vegani de Crăciun. Dar putem recupera. Pentru că atunci când e frig afară iar roșiile nu mai sunt gustoase, încingem cuptorul la 180 de grade și facem o salată călduță și bună.
Întâi curățăm roșiile de cotor; apoi sare, piper, un pic de ulei de măsline și le punem la copt.
Apoi, unt în tigaie, cuburi de pâine, sare, piper, salivăm și le punem deoparte. Ceapa roșie o lăsăm să stea în suc de lămâie, ca să nu vă deie ăștia jos din autobuz.
Când sunt gata roșiile, învelim felii de prosciutto în hârtie de copt, 10 minute în cuptor, și le lăsăm să devină crispy. Tăiem roșii cherry jumătăți și asezonăm.
Sosul îl facem dintr-o parte sirop de rodii, o parte suc de lămâie și două părți ulei extravirgin. Îl incorporăm încet, în slow motion, până se emulsionează.
Tragem nucile un pic în tigaie, le scoatem și adăugăm feliile de halloumi unse înainte cu ulei de măsline.
Farfuria se compune simplu, dar nu prea: salată verde, roșia coaptă fierbințică, ceapa, crutoanele, roșiile cherry și niște capere. Turnăm dresingul și continuăm cu brânza rumenită și caldă. Merge și un pic de ardei iute tocat fin.
Aceasta este salata cu roșii coapte, crutoane cu unt, halloumi și prosciutto crocant. Vegetarienii pot folosi kale crocant. Am glumit.
Lasă un comentariu