Situația din țară, şireturi & guly

se vedea de multişor că viitorul aparține şlapilor, dar parcă a venit prea repede. între timp, cuplurile mixte au devenit ceva normal: ea tocuri, el trening, pentru că treningul e un stil de viață.

dar discreția cu care au dispărut şireturile, aduce un pic cu extincția rinocerului negru. măcar în cazul lui se înțelege că l-au mătrăsit pentru corn. dar cu şireturile, nenikă, ce-au avut?

practic, în cele cinci magazine de pantofi în care am intrat nu există şireturi. mai mult, vânzătoarele se uită la tine cu aerul că eşti cam deplasat cu întrebarea asta. adică, la câte probleme sunt în țară, nouă ne arde de şireturi?!

am întâlnit şi una a cărei privire de răspuns era echivalentul unei replici pe care am auzit-o azi la o țigancă ďin magazinul unirea, care se certa la telefon şi a urlat: ce-ai bă, eşti oxidat?

ştiam o mercerie serioasă pe la piața domenii, unde doamna citea macchiaveli. poate că rezolv când ajung prin zonă sau voi fi nevoit să încep să merg prin vizite, să îmi rezolv problema direct din dulapul cu pantofi de la intrare.

ca un creştin, nu poftesc la şiretul altuia, vă dați seama.

şi deşi nu mă declar încă învins, naturalețea cu care mi-a fost oferit ultimul nu într-un magazin semi-uriaş de pantofi, m-a convins măcar să privesc situația mai relaxat.

totuşi, aveau ojă şi cremă de ghete.

e simplu. adapt or die.

 

(later edit: culmea crizei economice e să-ți fure moş nicolae şireturile.)