Tatăl meu seamănă foarte tare cu mine

1. îmi place să-i spun asta, după fiecare premieră a unei piese în care joacă şi acum, când împlineşte a patra oară 20 de primăveri, cum se alintă el.

 

îl distrează să le spună colegilor de la teatru: m-a felicitat fecioru-meu, mi-a zis ca sunt talentat, că se vede că semăn cu el.

de crăciun am fost la brăila să îi văd şi, cum se întâmplă în viață dupa mai mult timp, le-am făcut o grămadă de observații despre ce şi cum trebuie făcut, ca să fie bine.

mama nu bea suficientă apă şi nu face mişcare, taică-meu vorbeşte tare, se agită prea mult şi merge cam aplecat, finețuri de atmosferă.

deşi am reuşit să ne enervam, ne-am despărțit prieteni, în cele din urmă, deşi nu a fost simplu deloc.

şi am realizat din nou cât suntem de rude, ca să zic aşa, când am sosit în bucureşti. i-am sunat să le spun că am călătorit cu bine, că îmi pare rău dacă i-au necăjit observațiile mele şi că îi iubesc.

taică-meu s-a bucurat, a admis că ei au totuşi un avans de cicăleală şi că e oarecum normal să îi bat şi eu la cap şi ca s-au bucurat foarte tare să fim împreună câteva zile.

şi l-am întrebat, după toate astea, era seară, eram curios ce mănâncă, dacă mama şi-a aranjat medicamentele, etc: şi ce faceți voi?

ei, zice el, ce să facem?!

eu stau drept şi mă-ta bea apă!

la mulți ani, dragul meu tată, şi îți mulțumesc!