cum nu a mai rămas coafor sau salon de manichiură în care să nu se vorbească despre părintele arsenie boca, în timp ce se lustruiesc de zor unghiuţe, tot aşa se împuţinează cei care mai cred că există ceva pe lumea asta nefăcut mai înainte de daci.
(lucrurile au ajuns atât de departe, încât anul trecut, de crăciun, chiar gazeta sporturilor s-a distribuit cu un dvd, nu-i aşa, în care se făcea vorbire despre viaţa şi faptele părintelui a.b. cum naiba să nu ai tu, ca microbist, un dividi cu a.b, trebuie să-şi fi spus creierele de la marketing?! doamne-ajută şi multă sănătate mintală în continuare.)
pe măsură ce urmaşii dacilor scuipă tot mai multe seminţe pe jos şi umplu pădurile de peturi, îşi buşesc maşinile din cauza colecţiilor de cruci care se bălăngăne pe parbriz, vorbesc aproape fără vocale, la fel ca tinerii noştri rapperi, care au învăţat limba română de la pitbullii cu care îşi cresc bărbăţia, apare firesc satisfacţia că suntem originea tuturor kestiilor. mai puţin caloriferul, care a fost inventat de ardeleni. de-aia nici nu se deplasează foarte repede.
privesc cu tristeţe cum apun pe facebook simbolurile panseului românesc, înghiţite ca pe o cuminecătură de colecţia de înţelepciuni izvorâte de (duhovnicul fără vină, în această situaţie) arsenie boca:
dan puric, oana pellea, octavian paler, aceşti aşa-zişi arsenie boca ai pantomimei, teatrului, respectiv citatului românesc, vor fi ca şi inexistenţi în jumătate de an, pe fundalurile alea cu flori frumoase, pe care scrie uneori şi: VREAU SĂ FI FERICITĂ!!!!!!!!!!!!
e frumos totuşi, ca popor, să ai certitudinea că unele lucruri rămân la locul lor, cum ar fi treaba asta cu dacii, care i-au format pe atlanţi, mayaşi, vechii egipteni, ca să poată să bea apoi în linişte.
e o mare bucurie să te gândeşti că toate cuvintele cu z au fost inventate de strămoşii noştri cu fes de ştrumf: viezure! cine mai ştie cât de buni se fac viezurii după ploaie şi cât de fragezi sunt după o grindină sănătoasă. să priveşti vârful omu şi să mănânci un viezure, cu ulei de trufe şi nişte lime de costeşti, asta i-ar fi plăcut şi lui deceneu.
buldozer, alt cuvânt cinstit de urmaşii dacilor, care îl folosesc peste tot, mai puţin la tăiat păduri.
evident, şi drujbă vine tot din dacă.
nu ştiu, însă, dacă suntem noi pregătiţi să înfruntăm un adevăr din categoria şoc şi groază. un adevăr care ne arată că influenţa noastră e mult mai mare decât credeam şi că putem să ne târşâim liniştiţi şlapii mai departe.
sper să nu vă stric weekendul cu această revelaţie, dar trebuie să tragem aer în piept şi să mergem mai departe:
limba italiană s-a născut undeva între iaşi şi dorohoi. altfel cum se explică faptul că şi în ziua de azi italienii pronunţă, chiar şi cu gura plină: grissini?!
Lasă un comentariu