De obicei, ne cam înghesuim, chiar dacă e suficient spaţiu.
Ne băgăm unii în alţii, în continuare, deşi asta părea să fie o tradiţie moştenită de la comunişti.
Cea mai mare îmbulzeală e la evenimentele mondene, unde fiece fiinţă încearcă să fie mai glossy decât vaca de alături.
De-asta, lumea care arată fericită în fotografii pare să provină din medii în care e şi uşor îmbrâncită în viaţa reală.
De obicei, oamenii zâmbesc în grup şi se chinuie, luptă şi dau din coate să apară toţi în poze, simultan, indiferent de cât de larg e cadrul.
După asta, vine lumea de la cozi, din mall-uri şi hypermarketuri, unde se striveşte os cu oscior în aşteptare, chiar dacă e clar că asta nu scade timpul de frână pe cărucior.
Un lucru uimitor e ca diferenţele între cei care apar în fotografii stupide sunt minime. Puteţi verifica şi vă veţi convinge că vecinătatea absoarbe tot.
Iar afinităţile creează atracţie spontană. Dacă eşti imbecil, o să-ţi găseşti uşor perechea sau perechile.
Dacă eşti la coadă, o să arăţi ca toţi cei de la coadă, cu tot respectul. Dacă te afli alături de cei care vor să pară strălucitori sau respectabili, o să preiei toate poverile acestei forme de impostură. Zâmbeşti cănd face băiatul clic şi eşti absolvit.
Dacă eşti lângă îngeri, ai aripioare. Dacă eşti lângă grobieni, eşti Shrek.
Eşti la fel ca toţi cei din jurul tău, dar ai scăpat de responsabilitate, pentru că nu mai simţi asta şi pentru că toţi cei din jurul tău arată ca tine. Sau tu arăţi ca ei, dacă nu-ţi pasă.
Lasă un comentariu
10 April 2009 la 10.04.2009 15:26
un critic american de film avea teoria ca, daca intri intr-o sala goala de cinema si te asezi intr-un loc, urmatorii cinci-zece spectatori care vor intra se vor aseza ciorchine in jurul tau si asa vor ramane, chiar daca nu vor mai aparea si altii. nu e chiar asa :), eu cand am fost sa vad “pianista” la union, am stat singura la balcon si filmul a rulat in total cu 4 spectatori razletiti in sala. sau eram toti genu’ de oameni care fug unii de altii? :)))
10 April 2009 la 10.04.2009 15:46
O întâmplare absolut surprinzătoare, care ar putea fi o anti-paralelă la cea descrisă de tine, deci probabil o perpendiculară:
Eram cu soţia la mall să vedem un film bunuţ, nu mai ştiu care, dar oricum nu importă. Contează faptul că filmul fiind peste medie, aşteptările subliminale erau că vor veni persoane ceva mai educate în chip de spectatori. Intrăm în sală şi observăm că mai erau doar două persoane.
Care stăteau exact pe locurile noastre.
Nu le-am deranjat. Per total au mai venit vreo şase.
10 April 2009 la 10.04.2009 16:19
pierpatrat, cred ca te raportezi la geometria plana. :)))
eu la mall n-am fost niciodata la film si nici n-o sa ma duc. 🙂 si-ti spun si de ce: primul cinematograf din viata mea a fost unu’ din braila :), eu aveam vreo 4 – 5 ani, stateam lipita de vitrina si ma zgaiam la pozele alb-negru cu scene din film. si ce-mi doream mai mult pe lume era sa intru la film, da’ n-aveam bani de buzunar la varsta aia si cautam mereu doar-doar oi gasi un bilet scapat de cineva pe jos, insa nu erau decat jumatati. 🙂 acu’ cativa ani mi-a zis o fata care a absolvit acolo liceul perpessicius ca in timp cinematograful respectiv a devenit discoteca, iar apoi a fost daramat …
asa ca iti dai seama ca eu nu stau niciodata pe locul nimanui. :)))
destul de telenovelistic, nu? 🙂
10 April 2009 la 10.04.2009 16:24
daca erati buni europeni, i-ati fi deranjat, va zic eu 😉
10 April 2009 la 10.04.2009 16:25
ce cinematografi te referi la (english topic) ?
10 April 2009 la 10.04.2009 18:21
Mă mai raportez din când în când şi la geometria în spaţiu, dar vezi şi tu ce dificil este…
Cu jumătate de bilet aş fi intrat cu tupeu să văd jumătate de film.
Azi cu jumătatea din dreapta, mâine cu cea din stânga, problema se putea rezolva, cred. Ţine doar de tupeu şi puţină imaginaţie.
10 April 2009 la 10.04.2009 20:14
bunicii mei locuiau intr-un bloc cu 4 etaje pe strada scolilor – “scoalelor”, zicea bunica-mea :). era un fel de parculet acolo, cu leagane pt. copii si destul de multa verdeata si multi melci dupa ce ploua. 🙂 si in spatele blocului era o strada pe care treceau mereu inmormantari cu fanfara …
10 April 2009 la 10.04.2009 20:16
n-o sa-ti vina sa crezi: un tip, om in toata firea, a incercat o data sa insele vigilenta femeii de la intrare si i-a strecurat o bucata de hartie mototolita pe post de bilet, da’ nu i-a mers, tipa s-a prins. si ala era om mare, ce pretentii sa ai de la un copil? 🙂
10 April 2009 la 10.04.2009 20:47
ma rog, spatiul personal si distanta de un brat nu prea seminfica mare lucru in romanica. ce mi-a placut e ca spuneti cum ca toti vor sa Apara glossy si ca toti ii percep pe ceilalti ca fiind mai putin decit ei insisi (“vaca”).daca asa e…suntem dincolo de melting pot si salad bowl, in faza de molipsire prin invecinare-suntem “pizza”, ingrediente incorporate?
10 April 2009 la 10.04.2009 21:06
… si eu care creadeam ca Shrek e personaj pozitiv…
11 April 2009 la 11.04.2009 07:52
si eu 🙁