Unfriend, block şi uşi trântite pe silent mode

in Fără categorie, 14.10.2013

IMG_20140418_082408

Voi ştiţi ce înseamnă să trânteşti telefonul? Probabil 7 din 10 tineri cred că asta e atunci când dai cu iphone-ul de pâmânt.

Șoc şi groază, într-o vreme oamenii aveau plăceri mai intense decât astea digitale.

Vorbea Seinfeld despre cum smartphone-urile ne-au răpit una dintre marile plăceri ale vieţii: să trânteşti cu sete telefonul fix în furcă. Ce uşurare, ce concluzie superbă, ce demonstraţie de superioritate în faţa imbecilului căruia i-ai făcut favoarea de a te auzi. Dormeai liniştit o săptămână după o kestie din asta.

Mă uit la social media asta şi, imi imaginez mereu că, pentru tinerii din ziua de azi, un unfriend sau un unfollow echivalează cu o injurătură printre dinţi, o uitatură strâmbă, un deget ridicat de mai multe ori în faţa interlocutorului doooooh. Într-o lume pe sistem analog, însă, gratificarea este imediată şi se măsoară simplu: o uşă trântită suficient de tare încât să se audă până la buticul din colţ.

Din această perspectivă, nici un block şi nici un report din univers nu vor putea înlocui vreodată acel norişor fin de praf lăsat de tencuiala care tocmai a căzut când that person has just left the conversation in real life, după ce a fost înjurată ca la uşa cortului. (cred că uşa cortului e discriminare arhitecturală)

Iar dovada supremă că există viaţă cu spume la gură pe pământ este clanţa, clanţa care ţi-a rămas în mână şi pe care o poţi aşeza în pălăria primului cerşetor orb, care nu poate să se enerveze, că se dă de gol.

 

P.S. Când aveți chef de un exercițiu mai zen, așea, încercați să trântiți cu sete o ușă glisantă automată, din aia scumpă, de sticlă.

Lasă un comentariu

  1. Béranger
    14 October 2013 la 14.10.2013 08:43

    Hai, că nici măcar n-ai zis-o cum trebuie. Telefonul se trântește ÎN FURCĂ!

    No, acum întreabă-i pe tinerii ăia cum arată FURCA telefonului,

  2. smara
    14 October 2013 la 14.10.2013 09:30

    asta e valabil si la geamurile electrice de la masina. pai cand aveau manivela, ieseau injuraturile in ritm armonios cu mana care rasucea vitejeste la manivela aia. alta viata, frate! acu, pana coboara geamu lin, s-a dus tot efectul.

  3. grA$
    14 October 2013 la 14.10.2013 10:05

    Da si asta cu geamul la masina .. s-a uitat de mult…. poate la cele cu nr. de BG mai gasesti efectul 🙂

  4. gadjodillo
    14 October 2013 la 14.10.2013 10:34

    hahaha!
    da. eu am reuşit să-i arăt fiului meu pe google tot felul de lucruri pe care nu mai are şansa de a le vedea în viaţa de zi cu zi. inclusiv telefonul fix. avem o jumătate de oră, seara, cînd ne uităm la lume prin ochiul magic al google.

  5. gadjodillo
    14 October 2013 la 14.10.2013 10:36

    O temă foarte interesantă, trecerea reacţiilor de la analog la digital. Uite un articol interesant în aceeaşi linie:
    http://www.ribbonfarm.com/2013/10/11/the-mother-of-all-disruptions/
    Nu e spam. Promiss!

  6. buzaneagra
    14 October 2013 la 14.10.2013 12:13

    La telefoanele mobile cu clapeta era foarte satisfacator sa inchei conversatiile inflacarate trantind clapeta… vremuri bune …

  7. razvan
    14 October 2013 la 14.10.2013 13:46

    cu furci, cu topoare

  8. razvan
    14 October 2013 la 14.10.2013 13:47

    bun articol, multumesc.

  9. razvan
    14 October 2013 la 14.10.2013 13:48

    o solutie ar fi sa se faca mobile cu furca atasabila. din moment ce poti adauga obiective, e supersimplu.

  10. lizzie
    14 October 2013 la 14.10.2013 19:30

    e mai grav de-atat,Munceste omul o viata sa tina”fiara”in frau, care va sa zica, sa reactioneze sotto voce, elegant, in timp ce in sinea lui ii zboara crestetul ca un capac sub presiune.In jur, cei rudimentar educati si cu reactii neretinute, il iau de prost.Asa ca, gata cu subtilitatile, bre!:D

  11. Ana T.
    14 October 2013 la 14.10.2013 20:55

    Ntz 😀 iata ca eu am un Sandero din 2008 fara: aer conditionat, servo directie si…geamuri electrice! Desigur, pot intelege perfect acest tip de nostalgie, drept care sint gata oricind sa fac schimb echitabil cu alta mai performanta – numai asa, ca sa sustin lumea pe sistem analog 😛 In cazul meu e chiar o pierdere, dar fiind ca nici nu injur… apogeul meu de enervare ar presupune cel mult sa rasucesc strasnic de manivela si sa dau Metallica la maxim :-)))

  12. ALBA
    16 October 2013 la 16.10.2013 12:00

    hehehe, eu am o Supernova din 2002, cu aceleași lipsuri ca alea Sanderoului de mai sus. spre deosebire însă de antevorbitoare, eu înjur. cu sete. mă amuz copios acum gândindu-mă cum dau eu cu mult patos la manivelă să scot degetul sau capul pe geam :))

  13. Tenis
    29 October 2013 la 29.10.2013 15:51

    :)) asa e, unele lucruri nu se pot compara!
    si daca stam sa ne gandim la trecut nu stiu ce e mai enervant un download aflat la 99% cu eroare aproape de final sau banda de la caseta pusa la loc cu ajutorul creionului :)))

  14. syn
    6 November 2013 la 06.11.2013 16:28

    Stai stai, chiar saptaman asta am cautat pe ebay V3, RZR2 si Gleam de la Motorola. I-am spus unui amic ca vreau sa-mi iau vreo 3 pana nu dispar de tot (asa sa am si pt piese de schimb)…vintage phone all the way! 😀

  15. clawe
    27 November 2013 la 27.11.2013 15:09

    Imi place groaznic de mult cum scrii, ce talent ai si ce simt al umorului ai 😀 Si cam asa e, pentru mine acesti termeni sunt si mai durerosi pentru ca si eu reactionez la fel, totul e pe silent si stiu ca doare si mai tare. Ignorarea este cea mai dureroasa, nu scandalul, strigatele sau trantitul, ignorarea. Ei asa si pentru mine pe fb sau oriunde online: am patit-o o singura data si a durut al naibii de tare. A fost chiar o umilinta si greu am trecut peste ea pentru ca era vorba de o buna prietena care…da, nu mai e buna 😀

  16. RAIDER
    11 March 2017 la 11.03.2017 10:03

    Las-o dracu, nu zice de uși glisante scumpe.

    In 23 decembrie montam o ușă glisanta de aia scumpa, 17 milioane, 8 jumate doar foaia, sticla securizată, sablata.

    Am pus ușa pe role și admiram rezultatul. Mna, rezultatul s-a facut bucăți instant (probabil tensionată la sablare) fără să fie atins.

    Garanție, nu. Ușa la banii ăia nu era cu montaj inclus, era DYI kitul.

    Am făcut Craciunul fără ușă la budă.

    Nu Exarhu, nu. Ușa de sticlă scumpă nu se trântește. Nu da idei nimănui, ești influencer, poate te ia cineva în serios.

    P.S. vând kit de glisare, full inox, pentru foaie de ușa de 85*200.

← Inchide