What’s up, Doc?

Toate schimbările pentru care nu avem curaj imediat încep de la 1 ianuarie sau de luni. Majoritatea deciziilor esenţiale se amână pentru astfel de momente.

Imediat ce ies din coma alcoolică jur să încep o viaţă cumpătată – numai bere de la ţărani şi chipsuri de casă. Jur ca atunci când va fi nevoie să lărgesc tocurile uşilor de-acasă, mă pun serios pe băut ceai de păpădie şi mă mut.

Asta e ultima ţigară pe care o fumez, pe următoarele le pufăi doar ca să-mi fac în ciudă şi să-mi demonstrez că am ales bine atunci când m-am transformat în nefumător.

Oricum, ştim toţi că lucrurile astea mai degrabă nu se întâmplă, dar ne place să ne alintăm şi să ne dăm cu parfum de rigoare germană la ocazii.

Şi nici măcar nu e vina noastră că nu reuşim să ne ţinem de cuvânt. În primul rând, că abia apucăm câteva ore din 1 ianuarie, pentru că nu începi să faci toate kestiile astea în timp ce toată lumea bea şampanie şi se dă în tiribombe. Ce faci, mă, de ce stai aşa? Băi, nu stau, mă las de fumat.

Pe urmă, până ne dă afară de la after-hours, până nimerim casa, până plantăm un copac, mai că s-a terminat şi ziua în care totul trebuie să se schimbe.

Şi cum să te apuci să nu mai faci ceva la 9 seara?!

Dacă adăugăm la asta stresul cauzat de criză şi animalele de casă bolnave de nervi de la pocnitori, e clar că nu e ok.

Am putea cel mult să ne propunem să ne luăm un Moleskine şi să nu mai cumpărăm merele în pungă, ca să învăţăm să jonglăm.

Dar tot e mult prea târziu. Aşa că mai bine o lăsăm pe luni.

ps: din 1 ianuarie 2009 scriu si in sapte seri, asa ca va doresc tot ce va doriti si lectura usoara in continuare.

asta e primul text, youpiiii!!!!