Toate schimbările pentru care nu avem curaj imediat încep de la 1 ianuarie sau de luni. Majoritatea deciziilor esenţiale se amână pentru astfel de momente.
Imediat ce ies din coma alcoolică jur să încep o viaţă cumpătată – numai bere de la ţărani şi chipsuri de casă. Jur ca atunci când va fi nevoie să lărgesc tocurile uşilor de-acasă, mă pun serios pe băut ceai de păpădie şi mă mut.
Asta e ultima ţigară pe care o fumez, pe următoarele le pufăi doar ca să-mi fac în ciudă şi să-mi demonstrez că am ales bine atunci când m-am transformat în nefumător.
Oricum, ştim toţi că lucrurile astea mai degrabă nu se întâmplă, dar ne place să ne alintăm şi să ne dăm cu parfum de rigoare germană la ocazii.
Şi nici măcar nu e vina noastră că nu reuşim să ne ţinem de cuvânt. În primul rând, că abia apucăm câteva ore din 1 ianuarie, pentru că nu începi să faci toate kestiile astea în timp ce toată lumea bea şampanie şi se dă în tiribombe. Ce faci, mă, de ce stai aşa? Băi, nu stau, mă las de fumat.
Pe urmă, până ne dă afară de la after-hours, până nimerim casa, până plantăm un copac, mai că s-a terminat şi ziua în care totul trebuie să se schimbe.
Şi cum să te apuci să nu mai faci ceva la 9 seara?!
Dacă adăugăm la asta stresul cauzat de criză şi animalele de casă bolnave de nervi de la pocnitori, e clar că nu e ok.
Am putea cel mult să ne propunem să ne luăm un Moleskine şi să nu mai cumpărăm merele în pungă, ca să învăţăm să jonglăm.
Dar tot e mult prea târziu. Aşa că mai bine o lăsăm pe luni.
ps: din 1 ianuarie 2009 scriu si in sapte seri, asa ca va doresc tot ce va doriti si lectura usoara in continuare.
asta e primul text, youpiiii!!!!
Lasă un comentariu
3 January 2009 la 03.01.2009 15:01
Spor la scris si la indeplinit dorinte personale…:)
3 January 2009 la 03.01.2009 16:41
Nu sunt frumoase aceste momente de “inceput” ? Eu spun ca sunt minunate. In fiecare an citesc “o mie si una povesti de inceput”… cele mai multe terminate inainte de a incepe. Cred ca sunt sufocate de atata speranta 😀
3 January 2009 la 03.01.2009 16:52
la multi ani!
3 January 2009 la 03.01.2009 17:20
Te-a enervat lumea cu resolutions lists absurde si lipsite de follow-up 🙂
4 January 2009 la 04.01.2009 17:27
A inceput bine anul asta, cu promisiuni exagerat de alambicate…cu sperante de salarii, cu mesaje vesele din partea unor numere de telefon al caror posesori nu-i stiu si nici nu o sa am curiozitatea sa-i cunosc. Si totusi, daca nu ar incepe chiar de luni serviciul, promit sa fac toata treaba de miercuri incolo ( nu stiu, mi se pare apasatoare pe psihic ziua de luni- asta e singurul motiv, jur pe rosu) …
4 January 2009 la 04.01.2009 20:17
mi-a ieşit una! una unică şi singură! o dată! acu trei ani,tot de-un revelion. mi-am zîs că nu măi fumez şi hop,drăcie,aşa a rămîns! aşmăi avea vreo doo mii,da mi-e greu să mă măi mint,că-s om bătrîn de-acu’…mă-nţălegi?!
4 January 2009 la 04.01.2009 20:18
bine ca le sti tu pe toate, io care vroiam sa ma las de atatea de la 1 ian ai stricat tot…. nu ma mai las de nimic
5 January 2009 la 05.01.2009 12:12
ura! hai super-la-multi-ani! anu asta imi iau harley (davidson). jur! si nici nu ma gandesc sa ma las de fumat.
5 January 2009 la 05.01.2009 14:11
Eu mă gândesc nu de ce anume să mă las ci de ce noutate să mă mai apuc odată cu schimbarea anului. Şi nu mă refer aici la sporturi extreme sau filosofice ci la vicii urâte, băi frăţikule. Lucruri care să mă facă putred pe dinăuntru; vreau să mor corupt, decăzut, terminat, viciat total, consumat, nu purificat şi liniştit. Marea dilemă va avea astfel rezolvarea cea mai elegantă: chiar şi iadul va părea un loc de asceză.
Deci de ce anume să ne apucăm de la 1 ianuarie?
5 January 2009 la 05.01.2009 21:37
Hai la multi ani!
6 January 2009 la 06.01.2009 01:13
ieri a fost luni, ce ai facut?
6 January 2009 la 06.01.2009 15:38
“… chiar şi iadul va părea un loc de asceză”
o completare, if you please: “… si raiul – un banc bun cu blonde”
6 January 2009 la 06.01.2009 15:46
smara + pierpatrat = love
7 January 2009 la 07.01.2009 02:42
cerul si pamantul vor trece, cand ochii ni-i vom inchide
7 January 2009 la 07.01.2009 09:46
La multi ani si un an nou minunat iti doresc
8 January 2009 la 08.01.2009 11:05
te-ai lasat de fumat?
uite la mine pe blog, eu nu pot sa ma las de shopping nici anul asta:-)
8 January 2009 la 08.01.2009 14:31
“…poquito a poco entendiendo
que no vale la pena andar por andar
que es mejor caminar pa’ ir creciendo… “
9 January 2009 la 09.01.2009 00:01
Mie-mi plac listele cu hotarari de-astea de an nou, da’ cred ca alea publicate sunt mai mult praf stralucitor aruncat in ochii cititorului – ceva de genul “asa vreau eu sa ma vezi tu”. Ca exercitiu de blogging cred ca e la fel de OK insa ca orice alt tip de articol de blog.
10 January 2009 la 10.01.2009 18:38
Deci, te-ai lasat de fumat ?
12 January 2009 la 12.01.2009 08:46
imi place cum scrii in sapte seri. Inghesuie-ma… 😉
19 January 2009 la 19.01.2009 08:19
yap!!!