Zorba românul

Inainte ca toata omenirea sa danseze ca Anthony Quinn, au existat doi oameni care au trait fiecare o parte din miticul personaj. Unul era un taran grec, Ghiorghios Zorba, cel care a inspirat invelisul. Celalalt, sufletul, era Panait Istrati. Pe la 18 ani am consumat cu pasiune toate cartile lui Istrati, cu atat mai mult cu cat traiam intr-o Braila care mai semana pe alocuri cu orasul lui Adrian Zografi.

Pentru mine, Istrati e un fel de frate mai mare, e unul dintre cei mai buni prieteni posibili, e vagabondul perfect. Pentru adolescentul care eram, imaginea unui tanar putin mai mare decat mine, care fugea sa-si petreaca iarna in Egipt si sa colinde lumea la intamplare, doar cu un banut in buzunar, era mai mult decat libertatea, era absolutul.

Sentimentul acela ca apartii lumii intregi si ca esti nascut cu asta, din cartile lui l-am descoperit. Imi placea foarte tare cand elogia lenevia care te ajuta sa te bucuri simplu de fiecare clipa, intelepciunea care se arata uneori in momentele in care oricum nu ai de ales decat intre disperare si seninatate.

Un instinct bun de conservare ar trebui sa te ajute sa alegi bine. Vad acum cerul mohorat deasupra Bucurestiului si ferestrele sale mici, luminile slabe si triste si as vrea sa pot sa-mi legan picioarele in Constantinopole, alaturi de turcii care-l fac sa transcrie un adevar inca secret.

„Nu-i vad pizmuind soarta turmelor muncitoresti din uzinele moderne, in mintea carora, probabil, soarele a fost creat sa incalzeasca pisicile. Nu. Pentru fiintele omenesti, mai intai soarele, pe urma hrana si imbracamintea”.

Mai simplu de-atat nu se poate. Nu poti sa nu-l iubesti pentru totdeauna pe cel care a putut sa scrie asta. De altfel, probabil ca tot din cartile lui am aflat ca exista si principiile fundamentale ale prieteniei – asa cum mi le imaginam si le practic. Recitindu-l acum, dupa aproape 20 de ani, sunt infinit mai fascinat de intalnirea astrala dintre un om viu si un personaj care inseamna pentru jumatate de omenire libertate si bucurie, Zorba.

Iar acum, desi am avut o zi care ma cam lovise in partile esentiale inainte sa incep sa scriu, am deschis cartea la intamplare si mi-am regasit zambetul. Pai cum sa rezisti unui jerpelit care se prezenta eficient in Damasc unui tinichigiu evreu plecat din Romania.

„Sunt copilul din flori al unei taranci cumsecade, iubesc cu pasiune cartile, prietenia si hoinareala”. Murea de foame si a devenit in scurt timp, cu ajutorul prietenului evreu, unul dintre cele mai respectate figuri din Damasc, cel mai mare pictor de firme. Lumea statea si casca gura in fata firmelor pictate de Istrati, femeile il considerau o partida excelenta, scapase de mult de saracie, era deja un om asezat, se gandea sa angajeze un ucenic din tara.

Vocatia pentru finaluri catastrofale in care dezastrul este calea catre eliberare il salveaza insa de viata burgheza in care incepuse sa incremeneasca. Era la cafenea si vorbea cu barbatii locului despre ce se putea vorbi intr-o cafenea orientala. Si pomeneste in treacat de Hamlet, dupa care vrea sa continue cu numele autorului. Dupa trei saptamani nu reusise nici sa-si aminteasca, nici sa gaseasca un om in tot orasul care sa-i poata spune cine a scris Hamlet.

Prietenul tinichigiu se prapadea de ras si il conducea cu multa dragoste la cele mai intelectuale figuri ale orasului. Nimeni nu auzise de Hamletim, cum ii spuneau ei. Facuse depresie si devenise un companion ursuz, perfect pentru ironiile fericitilor lenesi din cafenele. Nu putea decat sa repete la nesfarsit: Schop… Schill… etc.

Dar intr-o zi a vazut afisul unei reprezentatii de scamatorii cu piesa „Inaltarea la cer”. L-a intrigat numele artistului – Moldova Verde. A mers mai devreme in sala de teatru si a descoperit ca era roman, ca sotia lui isi scrantise un picior dupa ce idiotul care o inalta la cer a dat drumul la franghie si ca avea nevoie de cineva care sa se ridice in locul ei.

Moldova Verde incerca febril sa-l convinga sa accepte un onorariu mizerabil, iar Istrati i-a pus o singura intrebare. Cine a scris Hamlet? L-a asigurat ca nu e nebun si actorul i-a spus grabit, Shakespeare. A doua zi a plecat din Damasc impreuna cu Moldova Verde, pentru ca libertatea este singura forma acceptabila a fraternitatii.

20 oct 2007