cuvinte

pentru prima oară am auzit un cuvânt care sună la început ca o greşeală.

închipat.

am auzit o ţărancă spunând: aoleo, ce închipate sunt unele femei, atâta de mici, ţîţele atâta şi capu* aşa de mare.

până la urmă e logic, ce e întrupat trebuie să se închipeze.

belele, frumoasele noastre belele

De când am văzut-o pe actuala primă-doamnă a Franţei pozând nud în „Vogue“, m-am încredinţat din nou că trăiesc într-o lume foarte complicată.

Ce viaţă subţire şi simplificată, ce divorţuri finuţe, ce căsătorii strălucitoare, ce artă de a trece conflictele în plan secund şi de a miza numai pe importanţa prezentului, fie şi numai de ochii lumii. Cum adică, să divorţezi şi să se termine cu bine, fără prea mult circ în public, fără cât de nasoală şi crudă e existenţa?! Dimpotrivă, au apărut două romanţe foarte glamour, petreceri, lux şi voluptate, şi peste toate un exerciţiu perfect de stăpânire şi eleganţă, din care reiese că viaţa e frumoasă şi că merită trăită frumos, chiar şi pentru a le face altora în ciudă. Continue reading…

opsesii

se întâmplă în câte o dimineaţă să mă trezesc cu un cântec vesel în cap.

şi îmi ia cam juma de zi să scap de el şi uneori să şi înţeleg de unde mi se trage.

câteodata e simplu, de la televizor. am avut un heavy rotation pînă la epuizare cu finalul unui spot, merci e felul meu de-aţi mulţumi, merci fiindcă eşti tu, pe care nu l-am delete decât cu mari eforturi, tâmpite versuri oricum.

într-o sâmbătă m-am trezit că fredonez în gând treceţi batalioane române carpaţii, ceea ce nu-mi prea stă în fire – şi nici nu pricepeam de unde am luat molima.

în cele din urmă, m-am prins că se insinuase din cauza unui pasaj din coloana sonoră a unui film englezesc la care se uitau cei dragi mie, şi care avea câteva măsuri identice cu o parte din tema marelui cântec.

vouă ce vă cantă aiurea în cap? 😉

viaţa în vie

era nor când am plecat, dar ascultam nufunk şi nu conta.

cleste-care-rade.jpg

m-am oprit pe drum la tehnico-sanitare pentru un fierăstrău şmecher (chiar în magazinul în care am înţeles pentru totdeauna cât de tare îmi place să cumpăr cuie, sârmă, toporaşe & stuff).

fierastrau-cu-gargaritza.jpg

am văzut copăcelul înflorit de la intrarea în sat şi I definitely cut down vocea negrului funkist.

copac-cu-flori-de-prun.jpg

am tras în piept parfumul de gâscă pe varză under construction din bucătăria mătuşii, am băut nişte vinişor, am luat uneltele şi am plecat la muncă.

vie-blue.jpg

am rememorat lecţia predată cu o zi în urmă de nea ionică şi m-am concentrat foarte tare, aşa de tare încât am fost gasit în via de lângă, în timp ce ma minunam de cât de rău poate să arate şi ce bătrână e. cu ajutorul fierăstrăului am întinerit nişte viţe de la vecin şi le-am dat o nouă speranţă de viaţă.:))

de-la-capat.jpg

mi-am dat seama că o mâncare de gâscă pe varză trebuie trecută în CV, alături de vinuri bune, şi că este un concept care merită un monument, chiar şi ecvestru.

mes-outils.jpg

am rămas în vie până s-a întunecat, era un aer în care găseai şi un somn uriaş şi o energie infinită. când mai mergeam vara în vizită pe la prietenii noştri din sat care-şi păzeau pepenii, ne povesteau toţi cât de adânc dorm cocoţaţi în foişoarele învelite cu stuf, cu totul altfel decât în sat, atât de adânc şi mult, încît li se părea că e ruşinos şi că sunt nişte leneşi de care poate râde orice om în firea lui, adică trezit devreme.

s
inainte-sa-plec.jpg

iar scovergile calde with cheese l-ar fi făcut şi pe vader să treacă de partea luminoasă a forţei, so may the force be always with us.

lively up yourself

o sa apara în curând un documentar făcut de scorsese despre bob marley.

marele rasta folosea numai bmw pentru că stands for bob marley and the wailers.

şi numai adidas because the logo looks very much like a marijuana leaf.

pe de altă parte, există şi piesa mea preferată de la the biggest bob in the world,

[youtube width=”425″ height=”355″]http://www.youtube.com/watch?v=zCsCbc3o9kk [/youtube]

Pasiunea mea este pasiunea

IMG_20160616_203146-1024x1024

Ce te face fericit?

Dacă s-ar pune întrebarea asta pe stradă, în faţa camerei, fără prea mult timp de gândire, am vedea foarte multe riduri de expresie. Sigur ar apărea mai multe mutre cu şănţuleţ între ochi decât ne imaginăm aşa, la un exerciţiu.

Un fel de aoleo, ce le spun eu ăstora că mă face fericit, că nu m-am pregătit pentru astăzi?! De fericire ne arde nouă, fericirea e ceva serios, pe care te poţi baza, nu o frivolitate, trebuie să fie un sentiment profund, înălţător şi emoţionant, cum e costumul ăla bun, e ceva care se trăieşte la ocazii şi de obicei trebuie supus unui control, pentru că ce e prea mult, e prea mult şi bate la ochi.

Păi, se poate să umbli fericit pe stradă?! În plină zi?! Să sfidezi atâţia oameni serioşi, care nu cred că arăţi aşa pentru că vii de la înot, să-i faci să creadă cine ştie ce grozăvii despre tine?! Că poate eşti vreun excentric, care umblă pe skateboard zâmbind chiar şi fără să aibă căştile pe urechi, nu că asta ar fi o scuză. Se pare că fericirea asta născută de lucrurile pe care le faci sau le trăieşti nu poate să apară în spaţiul public, e ca o boală ruşinoasă, e o perversiune greu de imaginat. Continue reading…

Mimi mbinga ni

aşa se spune în bantu – sunt cel mai bun.

carteabaietilor.jpg

am primit această carte, m-am distrat foarte tare şi cred că nu e nevoie să fac liste lungi cu învăţăturile pe care le cuprinde.

ştiu că e suficient să vă spun că printre altele, cel mai bun o să învingă, pentru că ştie cum să hipnotizeze o găină.  

Dă-te, bă, dracu’, mai în faţă!

Cam cu asta am rămas eu din ziua de ieri, cu urletul unui mitocan nervos. În timp ce idiotul zbiera să mişc maşina mai în faţă, deşi nu aveam unde, m-a cuprins un sentiment de compasiune, pentru că m-am gândit că e probabil bolnav de nervi. În plus, îi şi fierbea motorul. Sper că i-a crăpat între timp.

Şi după compasiune, am trăit un flashback în care au apărut pe repede înainte toţi oamenii respectabili cu spume la gură pe care îi văd zilnic neinternaţi şi de care nu râde nimeni pentru că se poartă ca nişte nebuni. Dimpotrivă, îi respectă, pentru că sar gardul din motive foarte serioase, mai presus de orice îndoială.

Cu cei care chiar suferă, cu damblagiii, cu dilimandroşii, cu toţi cei care sunt sisi sau soni nu empatizează nimeni, chiar dacă prezenţa lor pe stradă îţi poate trezi nostalgia conceptului clasic de politeţe. Viaţa mea de pieton m-a ajutat să întâlnesc nişte oameni perfect admirabili, chiar dacă boala sau destinul i-a scos din cărţi şi i-a împins într-o categorie socială dispreţuită. Continue reading…

costel’s triumph

televiziunile nu au nicio limită în materie de bun simţ al formulării.

nimic nu mai e ridicol.

nici chiar un ministru al culturii care se apucă să parafrazeze încă de dimineaţă:

un pas mic pentru costel, un pas mare pentru românia.

olalalala!

(sau poate a spus invers?)

splendida musica / bob brozman live in bucharest

mi-a ajutat Marele Musician si am ajuns aseara in artjazz club la concertul unui tip incredibil, a carui prezenta in sound te arunca undeva intre hipnoza, petrecere cu marinari beti (in colonii), miting anarhist si levitatie. all wrapped in blues.

 

hanno, multumesc pentru invitatie si pentru raspunsul la intrebarea> ce scrie pe piatra funerara a unui bluesman?

didn’t wake up this mornin’ 

Pyjama party

Unele lucruri par să nu aibă motiv să se schimbe. Dacă te măriţi îţi pui cristale Swarovski. Dacă te înscrii într-un partid ajungi să mănânci rahat. Dacă apari des la televizor ajungi credibil la centrele de colectare a fierului vechi. Dacă îţi iei maşină ţi-o zgârie un dobitoc. Dacă eşti trist, trebuie să deprimi la rândul tău cât poţi. Şi dacă eşti încruntat înseamnă că gândeşti şi că situaţia e foarte gravă.

Mai sunt multe alte astfel de kestii pe care e obligatoriu să le faci în situaţii date, pentru că toată lumea procedează astfel, în fond. Ele nu au niciun motiv să arate astfel, pentru că nu a venit nimeni să anunţe că nu se mai procedează aşa. Şi de unul singur nu ajungi să te prinzi că e ceva în neregulă într-o regulă care ajută ca o atmosferă să se păstreze apăsătoare.

Pare că îi faci o favoare celui care semnalizează în faţa ta şi că este normal ca el să-ţi mulţumească pentru gestul nesimţit care zice, hai, boule, bagă-te, zi merci că sunt băiat de comitet, n-ai pentru ce, frate, dă-te dracu. Continue reading…

Alege, că nu ai de ales

Oamenii se împart foarte simplu. Favorabili şi nefavorabili. Asta am învăţat de la Gellu Naum.

Pe cât pare de simplu de aplicat, pe atât de complicat e să înţelegi cât de subtil şi atroce funcţionează această lege a instinctului exersat.

Delicateţea care te ajută să-ţi pierzi viaţa e o vorbă spusă de cineva care a înţeles cât de important e să reacţionezi corect şi asumat chiar şi împotriva altor evidenţe. În acelaşi timp, e foarte bine că principiul se află totuşi la adăpost de ironie, pentru că şi alegerile pe care le faci şi alegerile pe care nu le faci îţi construiesc la fel de apăsat destinul.

Actualul nivel al civilizaţiei pare să spună la prima vedere că numai alegerile pe care le faci există, dar că e periculos sau imposibil să alegi. Alege, pentru că nu ai de ales. Adică există inevitabil, există obligatoriu; există o tradiţie a greşelii, un ritual al ratării prin educaţie a gestului inspirat sau mântuitor. Oricine îţi poate spune ce prostii o să faci şi mai ales ce prostii este obligatoriu să faci, pentru că le face toată lumea şi de-aia arată aşa de bine dimineaţa în trafic.
Continue reading…