Era frumos odată dar nu prea!

in Blog, 07.05.2015

IMG_20140807_112725

nostalgia după vremuri complet necunoscute e ultima întrupare a bovarismului tradiţionalist.

merg faşionistele la Muzeul Ţăranului şi se dau cu fundul de asfalt după ce văd ce şic erau ţăranii români, sanchi.

de altfel, ei continuă să îi inspire pe dizainării noştri care lucrează la mult aşteptata renaştere a íei. se simte deja o presiune din partea poporului, nu se mai poate doar cu moncler şi poşete vuitton din vinilin sălbatec.

dar ce frumos şi pur trăiau ei, în costumele lor populare, în comuniune cu natura, cu animalele lor drăguţe şi nemodificate genetic, înconjuraţi de obiecte de artizanat, în cămăruţele lor pitice, cu pereţii aceia din pământ văruit.

mă gândesc tot mai des la rinocerii lui eugen ionescu, atunci când întâlnesc oameni educaţi care cred că dacii au inventat limba latină. sau care oftează la gogomăniile lui dan puric şi ale altor exaltaţi, care ar fi purtat o cămăşuţă verde şi diagonală de piele prin anii 30-40 şi ar fi alergat cu bâta şi pistolul după aproapele lor. până la urmă, şi unii mineri au ochii verzi.

mai e şi regretul ăsta de a nu fi trăit în perioada interbelică, în care sigur oamenii erau foarte diferiţi, nu ca acum. sau în grecia antică, sau printre daci, atlanţi şi alţi tipi mişto. trebuie să fii cel puţin extrem de naiv, ca să crezi că moromeţii duceau o viaţă de invidiat, de exemplu.

am descoperit la enisala o casă ţărănească de la începutul secolului trecut, conservată in situ.

după cum se vede în galeria foto de mai jos, are tot ce îi face pe oameni să îşi dea ochii peste cap de încântare: acoperiş de stuf, cămăruţe joase, mici şi răcoroase, lemnărie vopsită în albastru intens şi roşu coca-cola, broderii frumoase, scăunele şi mese din capra cu trei iezi şi o lumină frumoasă, filtrată prin ferestrele aşezate cam la un metru de nivelul pământului.

ai zice că e vorba de simplitate, minimalism, unitate a omului cu natura şi alte zarzavaturi emoţionale.

puţini se gândesc cum era să dormi împreună cu alte 4, 5, 6, 7 persoane într-o cameră de 4 metri pătraţi. important e că ne-am dori şi noi să trăim mininimalistic, aşea, dar nu reuşim să scăpăm de gresia asta din granit de pipera.

şi uneltele lor erau atât de fancy, lemnele astea strâmbe şi lustruite de mâinile lor harnice, care le cădeau de oboseală la sfârşitul unei zile de muncă aproape de neimaginat pentru majoritatea utilizatorilor de facebook.

o mare parte din sminteala contemporană vine şi din contemplarea stearpă a unor obiecte care au sens atunci când sunt folosite. e frumoasă grebla pe perete, că nu se înghesuie lumea la bătături în palmă. obsesia omenirii pentru nemurire se răsfrânge şi asupra obiectelor, ca o ultimă încercare de a opri timpul.

ce o să ne facem noi cu atâtea coase vechi prin muzee şi depozite, stimați conducători auto?! dar să lăsăm în pace omul frumos.

dincolo de toată isteria din jurul mişcării ăsteia de reîntoarcere la natură şi kestii organice, în condițiile suprapopularii care s-a abătut recent, există o morală pozitivă în tot acest talmeş-balmeş patetic, în care viața reală e sufocată de folclor cu perina brodată pe față.

aferim, filmul foarte mişto şi curajos al lui radu jude, îi poate ajuta pe nedumeriți să înțeleagă mai bine penibilul acestui paseism de fotoliu ikea şi, în plus, un adevăr oarecum încurajator.

țăranii nu prea aveau timp să facă depresie şi nici să ofteze după vremurile de odinioară.

că mureau de foame, şi ei şi animalele lor, şi nu dădea nimeni share la povestea lor emoţionantă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

  1. Doina
    7 May 2015 la 07.05.2015 12:35

    Daca s-ar inventa un aparat de fitness pe principiul utilizarii coasei, prima faza, si a greblei, faza a doua – nu indraznesc si faza a treia, intorsul finului – ar crapa camesutele ale roz si mov pastel pe niste pectorali bine lucrati, iar burta formata in jurul taliei s-ar duce pe pustii. Cel mai bun ar fi un workshop, un team building, un ceva de genu’, cum se zice acuma, cu tematica coasei – paint ball este so last century, si in afara de mizerie nu prea produce mare lucru. Se pot face si poze de sharuit, daca mai poti tine aparatura in miini fara sa-ti tremure – un selfie la coasa este visul daco-romano-pontic devenit aievea! Sa ne traiesti, Zuckerberge, mare om, mare caracter!

  2. razvan
    7 May 2015 la 07.05.2015 12:59

    sunt mai mult decât de acord asupra coasei ca ultimate fitness thing.
    nu au ăştia atâtea fâneţe, though.

  3. Vasile
    7 May 2015 la 07.05.2015 13:25

    Să nu uităm că mureau decît sănătoși și senini, fără a fi luat vreodată medicamente sau vaccinuri. Slavă Domnului, datorită unor oameni mișto, și moda asta este pe cale să revină în viața noastră. Să lăsăm dară autenticul în viața noastră.

  4. razvan
    7 May 2015 la 07.05.2015 13:39

    iar epilarea inghinală era o amintire despre viitor.

  5. Fleur
    7 May 2015 la 07.05.2015 14:21

    Cine n-a dat cu sapa nu stie ce-i aia, nici de-i greu nici de-i frumos. La tara nu ai timp sa stai, daca-ti place munca. nu poti nega frumosul si ,,binele” de la tara, din portul si casele vechi taranesti. acolo unde exista lucruri frumoase. Vrei sa vezi astazi cum traiau taranii inainte de razboi in Baragan ? Mergi in Teleorman, in fieful PSD si al lui Dragnea, din Alexandria inspre Silistea Gumesti, in satul Morometilor si al lui Marin Preda. Satel sarace, cu case vechi din chirpici, cu oameni amarati batuti de nevoi si inundatii. nici-o Romanie idilica ! Distanta fata de Bucuresti este de120 de km !

  6. razvan
    7 May 2015 la 07.05.2015 14:23

    am locuit mult la ţară şi ştiu bine cum trăiesc oamenii. diferenţa între viaţă şi obiecte frumoase se măsoară în riduri şi palme crăpate.

  7. cosmin
    7 May 2015 la 07.05.2015 16:23

    sunt un țăran

  8. letitia
    7 May 2015 la 07.05.2015 20:47

    deci, razvan, domnule, ma bucur ca existi. tineototasa. mersi. doamne-fereste.

  9. Ioana Stanca
    7 May 2015 la 07.05.2015 21:24

    Aferim, Razvan Exarhu, aferim! 🙂

  10. octav
    7 May 2015 la 07.05.2015 22:44

    @Vasile: oare ce era atat de misto sa mori de holera, dizenterie ori de alta boala generata de lipsa unor minime notiuni de igiena, fara medicamente sau vaccinuri? oare ce era atat de misto atunci cand unei mame ii murea copilul de cativa anisori de tifos, friguri sau pneumonie (sa amintesc doar cateva dintre bolie care faceau ravagii printre copii din mediul rural din perioada interbelica), la fel, fara medicamente si fara vaccinuri. ooo, dar ce misto se simtea mandretea de barbat de la tara cand il lovea sifilisul, si de rusinea ce patise ori din lipsa banilor, nu se ducea la medic sa se trateze. si cate mai sunt de spus. traim prea mult cu imaginea idilica a taranului roman si a vietii la tara din perioada interbelica, o imagine falsa, creata din nevoia noastra de a ne refugia din prezentul anost si fara valori, intr-un trecut, relativ apropiat, presupus idilic. Pe langa ce spunea Razvan- “diferenţa între viaţă şi obiecte frumoase se măsoară în riduri şi palme crăpate.”- eu adaug:lacrimi si suferinta.

  11. razvan
    8 May 2015 la 08.05.2015 00:53

    eu zic ca nu e nimeni pe aici sa suspine dupa tifos, deci sa nu ne inflamam degeaba. doar ca vasile a folosit ironia intr-un mod foarte serios. asa ca e bine.

  12. razvan
    8 May 2015 la 08.05.2015 00:54

    multumesc si eu. suntem o echipă.

  13. o femeie
    10 May 2015 la 10.05.2015 08:23

    singurul lucru dupa care visez este aerul curat ( am alergii) si simplitate. Cu educatia si informatia si utilajele de astazi se poate trai si la tara, undeva intre trecut si prezent, cu mai putin efort ca alta data. Marea diferenta o fac: electricitatea, apa potabila, toaletele igienice.
    Am inceput sa experimentez permacultura si efortul e mult mai mic decat datul la sapa din copilarie :)))

  14. […] Eu am avut revelația asta și am scris un text pe blog, “Era frumos odată, dar nu prea”. Am văzut o casă din asta restaurată in situ, cum spun ei, în Enisala. Era o casă veche, de […]

← Inchide