lumea pe cal

două din planurile mele de evadare din lumea ordonată erau să mă fac cabanier sau cosaş profesionist.

a doua idee încă mi se pare un pretext bun de călătorie la nivelul zero al realităţii. coasă am, gresie am, am şi nicovală şi ciocan de bătut coasa, c’est pas trop tard.

dar am citit ieri despre un tip care mi-a câştigat necondiţionat admiraţia. un avocat argentinian de 57 de ani, care şi-a vândut casa, maşina şi ferma face înconjurul lumii pe cal.

eduardo-discoli.jpg

ieri a plecat de la timişoare spre bran. splendid.

26 comments

  1. stephon   •     Author

    Mda. Nutreţ să aibă, că lume este destulă. Sincer m-aş âncumeta şi eu, dar cu banii de pe casa, maşina şi ..ferma mea aş putea face înconjurul unui glob pământesc muult mai mic. De fapt un globuleţ..

  2. oitza roz   •     Author

    e cam ca povestioara lui Doru Yoana care cu doua facultati, una economica si una tehnica, cu calatorii in peste cincizezi de tari si cu un job foarte important… a renuntat la tot pentru a se face… hipiot.
    l’am cunoscut acum doi ani in vama veche si avea toate actele la el… toate inclusiv calatoriile facute, diplomele de facultate si jurnalul personal (cateva inscrieri sunt pe un cd in format jpg si fac rost de ele, sper, cat de curand)
    acum e alpinist utilitar.
    acum na… eu’s naiv… poate omu’ a avut sau are inca o problema. dar probleme avem cu totii, nu’i asa?

    bravo domnului cu calu’.
    am doua curiozaitati.
    – ce e chestia aia care leviteaza pe calul din dreapta, plan apropiat?
    – cu calu’ cum treci granitza? ai nevoie de acte? pasaportcal?

  3. nameless   •     Author

    No alarms and No surprises , please!!!

    I think he got it .

  4. zeusillah   •     Author

    De ce avocat? De ce 3 cai? De ce Timisoara … ceva e putred aici

  5. zeusillah   •     Author

    Plus ca practic nu se poate fara laptop. Unde-si tine laptopul. Sunt derutat.

  6. Monica   •     Author

    povestea cum a avut de furca prin peregrinarile sale, ba cu un sarpe, ba cu un caine vagabond…nu stiu de ce, dar ma tem ca cineva o sa ii fure caii, in tara noastra.

  7. dildobrica   •     Author

    de unde se vede ca, paradoxal, cu cit ai mai mult cu atit mai usor e sa renunti la ce ai. si reciproca.

    si ca sa ma alatur celor spuse mai sus, in ziua de azi, in care fundamentul ontologic al lumii este paraiul, un hippiot fara card de credit e ca un cal fara avocat.

  8. UnCopilutz   •     Author

    Mi-e mila de calutii aia. Azi mananca fan din Romania, maine bambus din China…

  9. raul   •     Author

    si unde doarme? unde face pipi?

  10. anti-lolita   •     Author

    Am cunoscut si eu un tip (ma rog, un mosulet) care s-a lasat de avocateala ca sa isi deschida o carciuma in creierul muntilor in Arizona, pe care o tine neschimbata de 50 ani incoace. Poate li se dau ceva indemnuri spre sihastrii cand sunt la Drept…

  11. poc   •     Author

    pai alea sunt peripetii? sa te latre un caine maidanez? ar trebui sa ii ia un interviu cand iese prin vama nadlac

  12. patryk   •     Author

    io am vrut sa ma fac ” omu care tine faru de lumina pe solistii si balerinii de la opera”….mi se parea divin sa stau la balcon in primu rand si sa ascult muzica clasica toata ziua…si sa mai fiu si platit pt asta.
    asta cu calu o sa ramana infertil ! asta daca mai conteaza

  13. Monica J   •     Author

    downshifting…coool and trendy

  14. alexandru petria   •     Author

    Calendaristic, nu e cam târziu pentru cosit?

  15. locke   •     Author

    Pentru ca asa iti vine uneori…Fain!

  16. razvan   •  

    nu ma refeream calendaristic. 🙂
    vorbim in sezonul urmator de coasa.

  17. razvan   •  

    da, o sa poa’ sa pleaca si ei legal la munca in italia. sa nu mai stea singuri prin sufragerie, pe animal planet.

  18. Pingback: Te apuca uneori « Locke’s Blog

  19. Monica J   •     Author

    si oricum povestea asta e falsa…e facuta sa ne frustreze pe cei care mergem la birou si nu avem curajul sa ne bagam picioarele in ratele la banca si sa fugim sa fim chelnarite in acapulco, mexic.

  20. Monica   •     Author

    deci, ultimele amanunte sunt asa: omul le multumeste celor care l-au gazduit si i-au dat de mancare, semn ca nu o fi facut prea multi banuti de pe urma masinii, casei si fermei pe care le-a vandut. Prima data cand citisem despre el era sa cad jos, in loc de ferma am inteles femeie, il si vedeam vanzandu-si nevasta pentru libertatea de a vedea globul. zice ca mai are africa si asia de vazut si preconizeaza ca in 4 ani termina povestea. nu stiu ce face dupa. eu ma tem, ma repet, ca o sa i se fure caii. mai tineti minte povestea cu francezul sau neamtz, nu mai stiu ce era, de acum doi ani voia sa bata Europa cu bicicleta si i-o furara, in Hunedoara? sper sa nu fi ajuns si la urechile lui.

  21. xplorio   •     Author

    Si daca-i fura caii ce?
    Oricum partea mai grea a calatoriei sale de-abia incepe. Africa… Asia… brrr…
    ps.
    Acum imi dau seama: omul a venit si pe la noi pentru un mic antrenament, daca tot si-a pus calul pe axa Bucuresti-Tshwane-Bangkok…

  22. gloria   •     Author

    razvane, mama s-ar bucura nespus sa vii la garana pe semenic sa-i cosesti dealul. ….primesti masa, casa, aer curat , liniste de-ti tiuie urechile si priveliste ca in povesti….dealul alor mei are si o rapa cu o inclinare de ca. 45 grade, ceea ce inseamna ca munca va fi cu atit mai challenging….

    si asta numai pentru ca la garana nu mai sunt tarani, ci numai oraseni
    ( timisoreni, aradeni, oradeni, avocati, manageri…), care nu stiu /nu pot / nu vor sa coseasca , iar cine are nevoie de cosit, plateste banuti grei….pe vremuri puteai sa-i ademenesti pe tarani cu fanul pe care-l capatau gratis, acum e fan din plin…..doar de animale care sa-l manance se cam duce lipsa…

  23. Laura Driha   •     Author

    Adrenalina ? Pereipetii ? Sau disperare ? Disperarea de a face ceva de frica ca ti se termina viata si la inventariatul zilelor, se va plictisi Sf Petru bifand “asta nu… asta nu… nici asta”

    Din ce citesc in relatarea ta omul si-a vandut tot ce avea si a plecat in lume. Vezi tu, asta e avantajul cand posezi numai lucruri materiale, cand tot ceea ce ai are un pret. Evident argentinianul in etatea de 57 de ani nu avea familie, copii sau prieteni. Sau orice alta fiinta asemanatoare care sa-l fi retinut pe pamanturile natale. Ceea ce e destul de trist. Iar daca a avut si totusi a plecat… Si mai trist !
    Sunt sigura ca aceasta calatorie e ceva unic si destul de interesant… Dar cum o fi sa nu ai o cheie pe care sa o pazesti cu sfintenie pentru ca e “cheia de la casa” , sau sa nu te astepte la intoarcere un maldar de scrisori pe podeaua holului de la intrare pentru ca le-a pitit Postasul pe sub prag? Sa nu pastrezi legatura cu vecina de palier ca sa stii daca nu ti-a plesnit vreo conducta si ai inundat familia simpatica de la parter?Sa nu ai cui sa trimiti fotografii si vederi sau cui sa aduci souveniruri…
    Libertate ? Sau apartenenta la Nimic ? Depinde de la om la om cred.
    Ii doresc sa stranga povesti pentru cand se va hotari ca e timpul sa se opreasca chiar daca pentru ascultatori va fi o sursa de satisfacere a curiozitatii, majoritatea intrebandu-l de locurile pe care le-a vazut si daca i-a fost greu sa calatoreasca asa de rudimentar, insa nimeni nu ii va spune „Ne-ai lipsit” sau “de abia asteptam sa vi acasa”…
    TRIST…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *