Motanul și bețivul

IMG_20160708_101614-800x800

Are și infinitul limitele lui, la fel și absolutul. Practic, totul ajunge destul de relativ după câteva pahare, timpul și spațiul se dilată sau se contractă, astfel încât universul devine mai intim, oricât ar vrea el să pară de dat naibii. Oricum, smerenia, ca și băutura, e bună dar trebuie să te ții de ea. Și e normal că trebuie să te ții de ceva ca să nu cazi, când bei. Pentru că băutura, mi-a explicat mie un cunoscător, e ca mersul pe bicicletă. Te-ai oprit, ai căzut. Și, ați ghicit, nu se uită. Iar alcoolismul duce la beție, deci, oricum o dai, tot nu e bine. Orice fraier poate să bea seara și în weekend. Greu este să bei zilnic, dimineața. Dacă te-ai trezit mahmur și nu știi de ce, verifică dacă nu cumva ai băut ca un porc aseară. Și așa mai departe.

Toate astea mi-au trecut repede prin cap când m-a sunat de dimineață, râzând, acest prieten (centura niagră la vin și spumant, alături de care am stabilit, aproape cu prețul vieții, că orice fraier poate să meargă ZIUA treaz pe bicicletă, la vale, cu viteză mică și să nu intre pe șinele de tramvai) să îmi povestească ceva. Mi-a zis că neapărat ne vedem când mă întorc de la mare. Eu i-am zis că în situația lui de bețiv alcolist e incorect să spună că se întoarce de undeva unde se duce să bea. Corect este să spui: ne vedem după ce mă aduc / sunt adus de la mare.

În fine, se pare că era urgent să-mi spună ce văzuse cu puțin timp în urmă într-un bar din Vamă. Un bețiv rupt, care își dorea să moară, după ce amestecase Totul, sperând să scape așa de durerea de cap care îl țintuise cu fruntea pe tejghea. În astfel de momente, e bine să nu te miști. Urăști și valurile mării, și pescărușii și secundarul ceasului mecanic, vântul care face să foșnească îngrozitor firele de păr de pe mâinile cu care încerci zadarnici să te izolezi de ZGOMOTELE INSUPORTABILE pe care ți le aruncă în față universul zeflemitor și crud. Atunci, motanul negru al localului a apărut pe tejghea și a început sâ păşeascâ regal către organismul uman al cărui cap trebuia cercetat un pic. A făcut câțiva pași felini și atunci capul a încercat inutil să se ridice și a implorat, a urlat înfundat dar disperat, cu gura rujată cu nisip aproape lipită de lemn, pentru că era prea dureros să se întoarcă spre motanul care s-a oprit și l-a privit și mai curios:

NU MAI TROPĂI!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *