Omul se trage din berbec, nu din maimuţă

Codul roşu de criză de nervi ar trebui să existe. E şi păcat de câte spume fac zilnic cetăţenii, fără ca statistica oficială, istoria, să le bage în seamă. Se pot monta în marile oraşe (pardon de expresie, dar trebuie numite cumva, altfel decât aglomerări urbane, deşi urbane nu înseamnă neapărat asta) nişte senzori de poluare fonică, suficient de sensibili cât să detecteze şi înjurăturile, nu numai claxoanele.

Trebuie contorizate şi loviturile în bord, şuturile în portiere, saliva împroşcată pe volan şi parbriz, părul smuls din cap, pulsul mărit al însoţitorilor, eventual numărul exact al extragerii bâtei de baseball tricolore de sub scaun, urletele copiilor speriaţi, salvele de lătrături ale inocenţilor cu patru lăbuţe, numărul de frâne bruşte, lovituri aplicate habitaclului cu căciula şi sticla de cola sau de limbi muşcate, dinţi sparţi şi deplasări de vertebre.

Senzorii ăştia ar putea transmite toate aceste informaţii preţioase unei celule de criză de nervi, care le-ar transforma cu ajutorul unor softuri performante în nişte grafice care să aibă o unitate de măsură mai mult decât adecvată, prescurtată plm.

Nici măcar nu contează ce înseamnă asta, pentru că toată lumea înţelege, atunci când cretinul ăsta din faţă nu se bagă, că poate aşteaptă să vin eu şi să-i arăt. Ce? Exact, aţi ghicit, stimaţi telespectatori. Unitatea generală de măsură a stării de lucruri din ţara noastră.

Acest flux continuu de informaţii ar trebui afişat pe panouri uriaşe în toate marile municipii, astfel încât stimaţii conducători auto să ştie ce cale să aleagă potrivit culorilor în care sunt învăluite nodurile nervoase.

Evident, fiecare posesor al unui telefon mult mai inteligent decât el va putea să acceseze în timp real tot acest tablou al scenei de luptă, şi să contribuie la acurateţea informaţiei, evaluînd prin vot, exprimat în iconograme explicite ale unităţii de măsură, starea soşelelor, cum se spune pe la noi.

Te uiţi la Piaţa Romană şi vezi că are 4 plm, spre deosebire de Piaţa Victoriei care are 5. Înjuri relaxat, sigur pe tine, pentru că un om informat în plm este un om puternic, şi încerci să eviţi zona. Eventual îl suni pe psihologul tău să îţi recomande o cărticica şefului de autobază Zen.

Citisem acum ceva timp şi cred că am mai pomenit despre primarul oraşului Bogota, care a diminuat violenţa în trafic folosind nişte mimi, care erau aşezaţi în zonele cu trafic infernal şi reproduceau în timp real expresiile şoferilor cei mai scoşi din minţi. Se pare că ruşinea există şi la mistreţi şi a funcţionat admirabil, nu din bun simţ, Doamne fereşte, ci de teama că ceilalţi au să realizeze că eşti mult mai mistreţ decât pari.

Zilele astea, în condiţiile în care e clar că toţi suntem în aceeaşi situaţie – din care ieşim repede doar dacă ne ajutăm unii pe alţii, mergea o extravaganţă din asta. Din păcate nu e nimic incoerent.

Văd că vine o maşină din faţă, e la mijloc, eu sunt la intrarea pe stradă, ce fac? Accelerez, că poate îşi dă seama că a procedat greşit şi că ar trebui să dea înapoi ca să trec EU. Văd că sunt mai mulţi înfipţi într-un ambuteiaj, mă duc şi eu. Sigur au să treacă, ştiu ei ceva, dacă s-au băgat.

Nu contează nimic, am parbrizul plin de cruci care se bălăngăne întru credinţă şi smerenie, trebuie ca Domnul să mă ajute să ies cu bine de pe acest sens interzis. În cele din urmă, totul ar trebui evaluat în plm în jurul nostru.

Iar la sfârşit, o mare companie multinaţională să organizeze o campanie de responsabilitate socială, la capătul căreia cel mai bun mistreţ să aibă şansa de a câştiga un iPad – actualul premiu naţional pentru orice.

Omul şi iPadul! Să citească toată lumea Ion Creangă şi să spere că orice porc e prinţ, dacă e.