baba asta nebună locuia vizavi de scara mea. copiii de la bloc îi spuneau gă măria,
despărţit în pronunţie – gă măria, nu gămăria.
nimeni nu ştia de ce. nici nu era ceva presant, probabil.
casa era veche, la fel ca toate cele înşirate în spatele blocului. avea o singură cameră, în care dormea şi gătea babeta, plus un hol lung care se închidea în alee cu uşa din stejar vopsit cu grund, acum scorojită de ploaie, împodobită de un forje modest şi nişte perdeluţe pătate de muşte curajoase.
undeva lângă fundaţia casei erau cele două guri de aerisire ale beciului. pe acolo erau înghesuiţi cărbunii. şi fix asta făcea gă măria, în fusta ei ca de ţigancă, cu un sacou murdar, basmaua şi papucii obosiţi, din care răsăreau ca un foietaj nişte ciorapi de lână lărgiţi, care nu mai văzuseră demult apă şi săpun.
nimeni nu o simpatiza pe gă măria. nici vecinii, care o mai vedeau în crize de nervi, fără dinţi, beată şi uneori pătată de pipi.
deci, nici copiii. le spărgea mingile şi arunca după ei cu oala de noapte plină. era un fel de femeie-bărbat, vorbea molfăit din cauza dinţilor lipsă, avea fire de păr în barbă şi o vârstă greu de estimat.
era un fel de inamic public local de care erau fascinaţi puştii, probabil din sentimentul de pericol continuu pe care îl transmiteau ochii ei înguşti şi uşor galbeni, la care se adăuga cuţitul cu care spinteca orice era rotund şi folosea la joacă.
mai aveam şi un vecin la parter, apevist, care ne fugărea cu toporul când se îmbăta, dar nu se compara cu gă măria. paradoxal, era şi mult mai lent.
aveam probabil 12 ani şi stăteam la scară cu nişte copii mai mici. era sfârşit de august, început de septembrie. lui gă măria îi veniseră cărbunii, cum ziceam, îi aruncaseră din maşină în faţa casei, blocând, aproape, aleea.
femeia avea basmaua trasă pe ochi, să reţină transpiraţia, şi o fustă mult mai scurtă decât ne obişnuise.
într-un fel, era un eveniment treaba asta cu livrarea de lemne sau cărbuni, atunci.
noi stăteam şi vorbeam tâmpenii cu p şi f sau poate jucam război, nu mai ştiu. toţi descopeream sexualitatea cum apucam şi eram destul de serioşi în inocenţa noastră perversă.
un copil de vreo 6 ani a plecat de lângă noi şi a trecut prin spatele babei aplecate pe gura beciului. poate că a bătut vântul peste poalele fustei jegoase, sau poate gă măria s-a uitat mai de aproape după cărbunii plecaţi din lopată.
ala micu’ s-a întors imediat schimbat la faţă, ca după o revelaţie.
se şi înroşise un pic când ne-a spus aşa: băi, ştiţi ce am văzut?
băi, i-am văzut coaiele lu’ gă măria.
Lasă un comentariu
9 October 2013 la 09.10.2013 03:37
Ga Maria avea casa. Si carbuni. era o partida buna. Mai traieste?
14 October 2013 la 14.10.2013 10:27
Nu pot decat sa scriu LOL…
27 October 2013 la 27.10.2013 09:24
inca o dovada ca ai ..condei !cand te apuci sa le publici?