Chiftele din dovlecei, amintiri din paradis

 

Probabil că după combinația dintre roșiile alea bune, de grădină, și o telemea grasă ca zeița fertilității la neolitici, chifteluțele astea sunt a doua chintesență a verii.

După prima îmbucătură, revăd tramvaiele vechi din Brăila, cu scaune de lemn și taxatoare legănată de hurducăieli, nisipul fin de Dunăre sau sarea uscată pe piele, după o plimbare cu bunicul meu până la Lacu Sărat.

Pentru că geamurile tramvaielor se scoteau pe la începutul lui iulie, (incredibil, nu?!), vara înseamnă și acum pentru mine vânt, soare strecurat prin frunze, jocul acela al luminii pe asfaltul sleit, care înghițea multe tocuri, răcoarea treptelor sub tălpi, când urci voinicește cu șlapii în mână, și foșnetul rochiilor de mătase ale mamei mele.

Plus sforăitul de după amiază al lui taică-meu, pe care îl întrerupeam uneori gâdilîndu-l scurt și fugind spre platoul din bucătărie, turnul Babel din chiftele din dovlecei, apoteoza verdelui îmbinat cu auriu.

Madlena mea miroase a prăjeală din aia metafizică și mă trimite fără discuții spre vârsta de 4 ani. Gusturile, parfumul sau muzica sunt singura mașină a timpului la care avem acces, cel puțin noi, ăștia.

Fără puseuri lacrimogene, doar ambiționat de o rețetă meschină de zucchini fritters dintr-o carte englezească, m-am încumetat, pentru copilul din mine, la primele mele chifteluțe din dovlecei.

Am pornit în căutarea gustului pierdut, de neuitat, cel care se verifică simplu cu un plescăit scurt, pe zâmbet, și o privire luuungă în gol.

 

Les grandes quiftelles de dovletcheilles, cum spun francejii din Comorofca.

500 g dovlecei dați pă răzătoarea á mare și scurși bine

4 linguri de pesmet sau mălai

3 ouă

100 g brânză de care vă place, rasă pe á mică

ceapă și usturoi verde, finesse, cam 2/3 din cantitatea de dovlecei, sau cum dorește domnii

mărar, pătrunjel, sare, piper

Am amestecat dovleceii cu verdeața, ouăle, brânza, sarea și piperul și am potrivit gustul.

Am folosit jumătate pesmet, jumătate mălai fin, pe care le-am integrat încet. Data viitoare elimin pesmetul, dar depinde de cum priviți viața și mălaiul. Am lăsat compoziția să stea 10 minute, Dacă e prea apoasă, mai adăugați făină sau ce simțiți voi, că frumusețea vine din interior. Exact ca și înjurăturile.

Se încinge ulei de floare, cam cât să se ridice un centimetru pe pereții rotunji ai tigăii. Se ia compoziție cu o lingură de dimensiuni preferate de voi și se așează în ulei, după care se lovește părintește chifteaua în căpuțul ei, ca să se întindă uniform, să nu rămână cu moț. Nu știu ce tigăi aveți voi, dar nu aș pune mai mult de trei linguri la o serie.

Focul trebuie să fie molcom, să nu prăpădiți bunătate de madlenă.

Vă gândiți un pic la Bruce Lee, luați paletuța și întoarceți chifteluțele cu o mișcare iute de poignet. Cam 3 minute pe fiecare parte, depinde de grosimea compoziției.

Să nu le lăsați să se arză, că e păcat, că sunteți băieți tineri și aveți timp.

Scoateți chifteluțele pe hârtie absorbantă și vă uitați o vreme galeș la ele, că trebuie să steie un pic. După mine, sunt perfecte reci, a doua zi, după ce s-a mai maturizat şi ele. Dar cine sunt eu să le judec?!

Am făcut un sos de iaurt cu mentă, un pic de usturoi, lămâie și niste mărar și am ieșit din bucătărie, să las Forța să lucreze. Putem să îl numim şi pe el Neştire, pentru ca se manâncă exact ca sosul de la vinetele dumnezeieşti.

Am adulmecat parfumul perfect, precis, același de atunci și mereu și mi-am adus aminte de Lyggia Naum, care mi-a zis odată foarte serios: numai la oamenii răi nu miroase a mâncare în casă, Răzvan!

[…]

Aerul se mișcă între ferestrele deschise și împinge de colo-colo Divina Prăjeală.

Mănânc și râd. Mărâd.

 

Bon appétit, pui de daci!

(și să îmi spuneți cum a fost)