am văzut un story la tv, un adolescent fără picioare aşteptând în cărucior lângă intrarea domeniului de vânătoare de la balc.
spera ca un membru al familiei ţiriac să-i plătească protezele de care avea nevoie şi a primit 100 de lei de la junior, în viteză.
între timp, apare un binevoitor şi pare că există şi oameni buni pe lume. un rector universitar care se oferă să-i plătească bietului copil ajutorul de care are nevoie.
doar că e vorba despre un domn care a fost surprins recent încercând să obţină cu delicateţe favorurile unei studente-reporter sub acoperire.
mi-a povestit de curând un fin cunoscător de istorie ascunsă că ateneul român, dincolo de campania iniţiată de strămoşul meu, constantin esarcu (daţi un leu pentru ateneu!) a putut fi ridicat datorită unei abordări de o moralitate cel puţin la fel de îndoielnică, deci normală.
un tip de succes al vremii avea nişte pete pe dosar şi a fost rugat să aleagă între generozitate şi umiditate de celulă.
ce credeţi că a ales?
hai, că suntem şi buni şi simpatici;)
(şi ca de obicei, exact când riscăm să devenim plicticoşi sau apostoli ai binelui şi inflexibilităţii, apare relativitatea, amestecă lucrurile, rezolvă problema şi keeps the thing going.)
Lasă un comentariu
21 January 2009 la 21.01.2009 00:53
Cred, mai degraba, ca fiecare dintre acesti “generosi” incearca sa prinda curaj pentru a se privi in oglinda, cumva impacandu-se , ingaduindu-se, iertandu-si ultimele “vitejii” . E, totodata, felul in care implora mila si suportarea noastra.
Tumultul vietii lor continua oricum, indiferent de laude ori critici.
Dezgust total si… vesnicul balans al marilor suferinzi : implorand supravietuirea sau aruncand scantei de mandrie din ce in ce mai sus spre a se mentine la aceeasi inaltime a privirilor cu “mai marii” ?!
21 January 2009 la 21.01.2009 02:52
cică odată , de mult, un rege a primit nenorocita cerere a căpcăunului ce-i chinuia de veacuri regatul, cum că musai să-i dea unica fiică a sa întru spurcată-mpreunare în schimbul cruţării vieţii tuturor celorlalţi . şi nu măi trzîu de trei zîle !
mă, ce măi jale , ce măi vaiet !… cu toţii , boieri şi mojici o implorau pe tînără să accepte sacrificiul virginal , cu argumente mii şi mii !… da’ de , nu-i venea deloc uşor ! nu aşa-şi visase preacurata întîia iubire ! totuşi, miile de vieţi înpericol ale supuşilor îi spulberară toate îndoielile, şi-o făcură ca a doua zi, dis de dimineaţă, să-şi urmeze greaua povară a sorţii ! mii de ochi înlăcrimaţi , în linişte, o petrecură în zori pînă hăt , să pierdu în zare…
abia a treia zi , pe seară, măi mult moartă decît vie, cu hainele sfîşiate şi privirea pierdută ajunse, în sfîrşit , la porţile oraşului , acum salvat ! aceleaşi mii de suflete o primiră , şi din mii de piepturi îi strigau :
cuuurva ! cuuurva! cuuurva!
21 January 2009 la 21.01.2009 10:10
De atunci, probabil, femeia o fi invatat cum sa creeze probele de foc dinaintea DA-ului si sa savureze preludiul, iar negocierea a devenit arta.
Iata cum sporeste zilnic apetitul pentru poveste si cum aflam ca printesa nu-i printesa intotdeauna!
Minunat inceput al zilei prin citirea acestui adaos! Zambet declarat!
21 January 2009 la 21.01.2009 10:52
eh, omul se pricepe la alchimie. uite cum reuşeşte să transforma fapta bună, din mijloc de mântuire în pansament pentru conştiinţă. ori mai rău, în cortină de aburi pentru naivi.
21 January 2009 la 21.01.2009 13:53
Nu ştiu cum să fac ca să mă şpăguiesc pe mine ca să închid ochii la toate măgăriile pe care le-am făcut în viaţa asta şi cu care la o adică singur mă pot şantaja la greu.
Am un prieten care dădea şpagă doctorului care îi procesa analizele de sânge spunându-i: Vedeţi să iasă bine dom’ doctor, da?
Ar trebui instaurată o taxă oficială de iertare a păcatelor, cu contabilitatea aferentă ca să ştie tot omu dacă iese pe plus la sfârşitul anului contabil, iar la capătul ghemului să vadă fiecare câte atenee a făcut la viaţa lui.
În altă ordine de idei şi pentru cine interesează, la Bad Hofgastein e totul în regulă, fetele şi-a luat anu ăsta schiuri cu Zvarovschi dar tot crăcănate ca ursu panda schiază. Luptă România şi în deplasare.
21 January 2009 la 21.01.2009 16:15
“Totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are doua extreme; asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie; polii opusi au o natura identica, insa de grade diferite; extremele se ating; toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri; toate paradoxurile pot fi conciliate.” – KYBALION
21 January 2009 la 21.01.2009 17:44
Povestea ta devine pentru o mine o oglinda stramba a povestii vazute ieri: Le magicien de Kaboul. Un japonez care si-a pierdut fiul aflat in WTC pe 11 septembrie 2001 s-a gandit sa se duca sa ajute copiii din Afganistan (aduna fonduri pentru construirea unui centru cultural). Omul nu este milionar, ci patron de restaurant, ramas orfan de mic, curand dupa al doilea razboi, intr-o Japonie in ruine. Se duce personal la Kabul, sta de vorba cu oamenii, cu guvernul, incearca sa ajute atat cat poate. Fiindca nu vorbeste nici engleza (cred ca doar o intelege), a invatat mici trucuri “de magie” ca sa-si poata arata bunavointa si sa aduca zambete pe chipurile copiilor si ale adultilor.
A vizitat scoli din Tokyo, NY si Afganistan pentru a-si impartasi povestea copiilor.
Am iesit de la film trista si bucuroasa ca unii, vorba lui Voltaire, isi muncesc gradina. Dar nu prea sunt milionari, nici faimosi.
http://cinemaclock.com/aw/crva.aw/que/Montreal/e/28427/Le_Magicien_de_Kaboul.html
21 January 2009 la 21.01.2009 19:40
Dar, in aceste situatii, raman in istorie (inca) doar faptele de glorie. Poate peste ani si ani rectorul respectiv va fi un fel de model? Sper ca nu si Tiriac jr…
22 January 2009 la 22.01.2009 15:05
Ooo neam necredincios, daca era dupa voi nici Stefan cel Mare nu mai era sfint, de Constantin ce sa mai vorbim ca a avut o gashca de neveste.
Dar exista iertarea, fara de care n-ar mai face nimeni nici un ateneu, nici o biserica, nici o pomana, nici ochiftea n-ar mai primi cershetorii. Dar ea exista si cu totii ne bazam pe ea.
Dar nici ca la piata nu ne putem comporta ca ne trazneshte. Nu merge ca ‘am shutit un portofel da’ am caldit un ateneu deci te rog da-mi restul corect’.
Acuma ma intriga urmatoarele, junioru o fi dat suta ca o fi fentat-o pe pisi shi ca sa nu-l bata doamnedoamne pe lumea asta a marcat celofanu, sau i-o fi fost rusine ca el haleshte porcushor proaspat si altu moare de foame? ca daca-i era mila intreba macar cit costa un membru artificial…
nu uita ca vei fi judecat cu masura cu care judeci
.
Va salut, va iubesc si iertati-ma.
22 January 2009 la 22.01.2009 20:09
Luburici era binecunoscut pentru delicatesurile (sic!) sale fata de tot felul de domnisoare. Omu’ oricum nu mai putea, decat sa priveasca si sa se bucure. Ai’ de i-au trimis reporterita sa-l ‘demaste’ au facut-o cu tinta precisa, ca la mijloc sunt bani multi, de acolo a mancat si gura lu’ Nastase, si gura lu’ Valeriu Stoica, si multi magistrati aflati prin diverse locuri preainalte cum ar fi CSM-ul si Curtea Constitutionala.
Si cum se stia dinainte care ii va fi reactia mosului… Eh… I-a fost cumparata tacerea in cel mai josnic mod. Ca s-a injosit singur, aia e.
Dar ca veni vorba de morala, tot Lubu si altii ca el, fiecare cu obsesia lui (unul sexul, altul banii, altul puterea) au reusit sa scoata din mizerie mult mai multi oameni decat am scoate noi. De ce? Pentru ca pot. Asta nu ne zice nimic despre moralitatea lor, ci doar despre puterea lor.
22 January 2009 la 22.01.2009 23:00
bine ca e el destept 😉
22 January 2009 la 22.01.2009 23:14
pai, de-aia nici nu judec şi nici nu cred că trebuie să judecăm mai mult decât ne îngăduie umorul şi relativitatea inconjurătoare.
23 January 2009 la 23.01.2009 02:11
Bine spus!
25 January 2009 la 25.01.2009 06:45
foarte adevarat. realizarea faptului ca suntem cu totii o combinatie de bune si de rele e ceea ce ne poate face mai buni (mai blonzi, mai drepti…;) )