Adevărul despre grădiniţe şi fetiţe

mi-a povestit un amic această întâmplare perfectă, mult prea perfectă pentru a fi dată uitării, uite-aşa.

cum e omeneşte şi fireşte, am povestit-o pe facebook, dar şi pe twitter, şi am primit într-un comentariu al unei prietene o completare şi o încheiere, care ne demonstrează că Dumnezeu există şi se distrează uneori alături de noi. cum spunea Céline: ça a commencé comme ça. un fel de #aşaîncepe, la vremea lui.

o fetiţă de cinci ani, dimineaţa în maşină, se repede între scaunele din faţă, pe care erau aşezaţi părinţii semiadormiţi, şi le spune cu un aer de revelaţie întunecată în voce:

deci nu ştiaţi cum să scăpaţi de mine şi aţi gasit-o p-asta cu grădiniţa. ‪

şi oarecum simultan, acum foarte mult timp, într-o galaxie îndepărtată, un băieţel îi spune bunicului după prima zi de şcoală:

azi am fost la şcoală, mâine unde mergem?