Băi, maestre, eşti de rahat!

 

cinic vorbind, se pare că doar biologia şi nu bunul simţ, eficienţa sau societatea civilă vor rezolva veşnicele noastre probleme cu oamenii trecutului şi metodele lor.

tragi- comicul situaţiei din ţară face ca un scriitor ale cărui cărţi nu le-a mai citit nimeni în ultimii 30 de ani, din simplul motiv tehnic că sunt de necitit şi aşa au fost mereu, consideră că la învestirea sa într-o funcţie publică e firesc să azvârle cu rahat către predecesori. 

între un agent de circulaţie cu şapca dată pe ceafă şi un paranoic paseist revenit temporar pe o poziţie de unde poate scuipa de sus, mai cu aplomb, nu e nici o diferenţă. tot abuz de funcţie se numeşte această frumoasă tradiţie a societăţii noastre. şi partea teribilă e că pare ceva normal, un fel de introducere tradiţională în atmosfera viitoarelor realizări ale acestor incalificabili.

trebuie să arate diferenţa de calitate dintre ei şi restul, cei cu care nu sunt de acord. şi nu există cale mai sigură decât a-i înjura pe băieţii de la scara cealaltă.

valorizarea prin flegma pe obrazul confratelui tău cultural rămâne aparent o perversiune de neuitat, foarte previzibilă şi plicticoasă, din păcate, pentru că aşa se face la toate nivelurile imposturii oficiale. asta e golănia politizată care se numeşte noua societate.

intri în scenă, dai de pământ cu inamicii personali sau ai stăpânilor tăi, arăți că eşti preocupat de artă, cultură, că ai priorități reale, proiecte, că eşti un profesionist desăvârşit şi că îți meriți funcția. not!

l-am întâlnit pe marele egolatru Breban la nu ştiu ce vernisaj, unde venise să bată câmpii şi să vorbească despre el, cum altfel.

pe vremea aceea, locuiam la ţară şi mă ocupam de Poşta redacţiei la revista Plai cu boi, a lui Dinescu. nu mai ştiu cine m-a prezentat acestui autor de cărămizi şi dânsul m-a întrebat cu ce mă ocup. i-am spus că scriu scrisori. el a vorbit 5 minute despre romanul epistolar în literatura franceză şi eu l-am întrerupt nepoliticos şi i-am zis că dacă plăteşte bine îi scriu şi dumnealui o scrisoare.

aici s-a cam enervat şi a zis că nu e posibil aşa ceva, El este Maestrul, El este Scriitorul, El trebuie să fie plătit la adevărata lui valoare de nerecunoscătorii ăştia, fie şi ca să scrie scrisori, pentru că El scrie şi scrisori. pe scurt, ninonino.

aşa că după ce am citit ce a spus viitorul preşedinte al consiliului consultativ al icr, deci un funcţionar public, nenică!!!, mi-am adus aminte aminte bancul ăla cu arghezi, când le povestea studenţilor, bătrân fiind, cum s-a întâlnit cu ursul la vânătoare. şi ce aţi făcut, maestre?

am ţintit.

şi?

şi m-am căcat pe mine. dar nu atunci, acum.

aşa că după ce m-a trecut un fior la amintirea epocii de aur a pupincurismului politic, pe mine m-a cam pocnit râsul.

şi atunci, şi  acum.

că aşa suntem noi, românii, ospitalieri, şi avem mari aşteptări de la trecut! dar avem răbdare să treacă timpul şi să dispară absurdul pe cale naturală, cum ar veni.

deci, în concluzie, pe scurt, băi, maestre, eşti cam de rahat, că suntem în 2015, nu în 1971.

(şi nici nu o să se apuce lumea brusc să îţi citească opera inexistentă, chestie care trebuie să fie foarte enervantă, nu-i aşa?!)

P.S. – alăturarea dintre arghezi şi breban nu are legătură cu literatura, evident, pentru că nu are cum.

P.P.S. Acesta este un pamflet.