Bobo, pikinezul îmbrăcat în Moş Crăciun

Bobo e câinele florăresei, genul pikinez german, cum spuneau ţăranii din vama veche în anii 90. Chiar creşteau corcituri din astea, pe care le credeau de rasă pură şi le vindeau la piaţă în turcia, alături de rulmenţi and stuff.

E sâmbătă, ziua Europei, ţiganca are narcize, liliac şi bujori. e vorbăreaţă, pare un pic plecată sau şi plecată şi un pic băută. Dar e amabilă şi zâmbeşte mult când vorbeşte. Se uită cu mult drag la Bobo, care doarme şi nu pare să se simtă prea bine. E bătrân şi bolnav şi l-a şi lovit o maşină. Dar acum e bine, Sunt 26 de grade şi Bobo doarme pe un preş la doi metri de găleata cu flori, îmbrăcat frumos într-un costum de Moş Crăciun, ca să îi ţină cald.

Mă uitam la flori şi încercam să nu mă pocnească râsul în timp ce îl fotografiam sub privirea duioasă a florăresei. A apărut o doamnă la 50 şi ceva de ani, îmbrăcată decent, genul învăţătoare. A întrebat cât costă buchetul de liliac – 4 lei, Florăreasa îi alege buchetul, toată numai zâmbet, după ce îi spusesem că Bobo e foarte drăguţ, doamna îl ia cu o expresie neutră, îl miroase, plăteşte, mulţumeşte şi, uitându-se în ochii ţigăncii, spune aproape fără inflexiune, pe tonul cu care ai citi un prospect de medicament: pentru băiat, la cimitir.

Doamna a plecat, florăreasa se uita prin Bobo şi eu mi-am mutat privirea în cealaltă parte, unde o ţicăncuşă de vreo 5 ani vindea bucheţele mici de iasomie, ciucită pe bordura din faţa magazinului.

Domnu’, nu luaţi, domnu’, şi de la mine flori din astea, nu mai ştiu cum le cheamă?!