Cocalariatul

Proletariatul a murit, trăiască cocalariatul. Asta e noua categorie care unifică prin atitudine toate vechile clase sociale.

Eugen Ionescu nu ar mai fi scris Rinocerii. Ei se numesc altfel acum si au construit cea mai solidă şi funcţională frăţie secretă.

Atât de secretă, încât membrii ei nu ştiu că există. De-asta şi merge perfect. Cocalarii pot să comunice telepatic şi se pot recunoaşte intuitiv.

Nici nu e nevoie ca toţi să arate la fel sau să poarte un semn distinctiv. Şi se prind imediat când gelul de pe părul tău nu este întins din suflet. Că vârful pantofilor tăi nu stă în sus pentru că aşa vrea muşchiul tău.

De la o vreme am observat ca expunerea cocalarilor a devenit un sport naţional. La prima vedere, pare să fie vorba despre o critică din asta constructivă. Sanchi, noi vi-i arătăm ca să râdem de ei iar ei să înţeleagă probabil că ceva e în neregulă şi că ar trebui să-şi reconsidere ţinuta şi comportamentul. În afară de rating, acolo unde e cazul, nu se întâmplă nimic, pentru că avem de-a face cu o majoritate în creştere.

În fiecare zi, această formaţiune acceptă noi membri voluntari. De bunăvoie şi nesilit de nimeni accepţi să devii cocalar?

Oameni de la oraşe şi sate, oameni în firea lor, oameni aşezaţi, care au ştiut ce înseamnă bunul simţ, care ştiu să facă diferenţa între un trening de seară şi unul de zi, coboară steagul şi trec la cocalarianism.

O fi o stare plăcută de ameţeală în care probabil descoperi că nimic din ce ştiai că trebuie respectat nu contează, deci nu mai trebuie să-ţi baţi capul şi te poţi scărpina oricând unde te mănăncă. Sunt om şi nimic din ce este scârbos nu mi-e străin.

Mulţi oameni au ceva care îi recomandă genetic pentru o frumoasă carieră de cocalar. Iar o parte sunt neatenţi şi cedează fără să-şi dea seama.

Ca doamnele care ajung să-şi facă operaţii estetice nu pentru că au vreo problemă, ci pentru că toată lumea se operează în jur şi pare că trebuie să ţii pasul. E şi penibil să nu ai buzele ca salteaua relaxa.

Iar momentul abandonului l-am descoperit descris într-un studiu sociologic despre principiul mărului putred pe care îl puteţi citi integral aici: http://liberalorder.typepad.com/the_liberal_order/files/bad_apples_rob.pdf.

Profesorul american Will Felps a initiat un experiment în care a folosit grupuri 4 de studenţi care aveau de luat în 45 de minute nişte decizii simple de management. Exista şi un premiu de 100 de dolari de persoană, pentru echipa care avea să performeze mai bine.

În câteva grupuri, însă, al patrulea membru era un actor care urma să interpreteze aria mărului putred. Aşadar, el putea fi un pesimist depresiv, care urma să se plângă de lipsa de atractivitate a proiectului şi să se îndoiască de capacitatea grupului de a duce acţiunea la bun sfârşit.

Al doilea personaj era infectul, care demontează toate ideile celorlalţi fără a oferi nimic, dar insistând să fie ascultat ca un expert ce este. Ultimul caracter este un pierde-vară, care spune că nu-l interesează nimic şi că oricum nu contează.

În principiu, grupurile motivate sunt puternice şi nu ar exista motive ca un element să le disturbe şi deturneze performanţa sau obiectivele. Toate cercetările de până atunci demonstraseră că oamenii se supun normelor si valorilor grupului.

În plus, toţi studenţii selectaţi erau inteligenţi, talentaţi, buni comunicatori. Fără excepţie, toate grupurile care conţineau un măr putred au performat mai prost cu 30, 40 de procente. Apăreau certuri, lipsa de comunicare şi o ciudată preluare a comportamentului cocalarului, ca să revenim la subiect.

Iar concluzia înfiorătoare a studiului este că evoluţia unui grup poate fi prevăzută în comportamentul celui mai slab membru al său. Nu contează vârful de excelenţă şi nici nivelul mediu.

Aşa se înţelege mai bine de ce un om care a plecat de acasă zâmbind, îmbrăcat frumos şi cu gânduri senine, devine o fiară după trei intersecţii, preluând fără control tot ceea ce nu face parte din setul lui de valori.

Dacă te uiţi cu atenţie în jur, e uşor de sesizat modelul experimentului de care am vorbit. Mulţi oameni de calitate care se lasă conduşi sau dominaţi, care îi ascultă şi respectă inexplicabil pe cocalari.

A existat însă şi un grup care a funcţionat bine, pentru că a avut un lider bun. Iar mesajul autorilor este: scapă de mărul putred, chiar dacă e vorba de tine.

E uşor să te naşti cocalar, dar e şi mai uşor să devii.

publicat in evz, 28 februarie, a.c.