Costele, fii salutar şi nu mă mai fortui

în contextul agramaticismelor de care vorbeşte toţi comentatorii din ţara asta plină de dezacorduri şi numai, mi-am amintit o kestie foarte mişto, decât.

prietenul şi fostul meu coleg de la profm, dragoş olteanu, rezident o vreme prin iaşi, mi-a povestit demult o scena petrecută pe întuneric în spatele unui bloc din dulcele târg.

el şi ea se certau pe moldoveneşte, poate chiar se îmbrânceau, că nu era vizibilitate.

la un moment dat, ea a rupt lanţul de robie şi a spus ceva care ne aduce că ne-am născut liberi şi alte lucruri de genul ăsta:

costele, nu mă mai fortui, costele!

adaug că am vorbit cu dragoş despre asta şi şi-a adus aminte cum a venit fosta lui prietenă cu un tren de noapte de la iaşi şi a coborât surprinzător de veselă pe peron. făcuse cam 8 ore pe drum, normal era să fie obosită şi destul de enervată de colaborarea cu CFR.

motivul bunei dispoziţii s-a lămurit imediat. nimerise în compartiment cu 4 fete din iaşi, care mergeau la mare. s-a bucurat că n-a avut noroc de babe sau ciobani şi, chiar dacă arătau a miţi-piţi, şi-a imaginat că au să vorbească feminisme pe drum şi că timpul va trece mai uşor.

greşit! până la paşcani, nici una din fete nu a scos o vorbă. înainte să se urnească trenul din gară, una a întors capul spre fereastră şi a rostit meditativ şi lent, fără să se adreseze, de fapt, nimănui:

oare câte drame au să se consume şi anul acesta pe litoral?

după care nimeni nu a mai spus nimic până la bucureşti.

să trăieşti.