Cretinismul, între biciclism şi civism

 

Am observat că în ultima vreme nu se mai gândeşte pe la noi decât pe modul Sfânta Indignare. Cu gâtul umflat, cu sentimentul că dacă suntem mai mulți, suntem şi mai deştepți, iar tâmpenia pe care o susținem devine brusc Steaua Nordului.

Pornesc observația de la faptul că noii români exigenți se comportă ca şi cum ar trăi de mii de ani în Germania, acționează brusc, haotic, la fel ca restul schimbărilor din societatea noastră. Cauza scuză mijloacele. Dacă susții cu tărie ceva, trebuie să ai dreptate, nu?

Am mers cu un prieten să luăm ceva de la un magazin care are în față o pistă de biciclete. Ditamai bulevardul în stânga ei, trafic slab, locuri de parcare zero, pachet greu de cărat, durată aşteptare 3 minute, maxim. Când am ieşit din prăvălie, văd un cuplu de biciclişti stând pe loc, unul în spatele celuilalt, pe partea stângă a maşinii.

Pichetau în semn de protest, că li se blocase pista. Aveau şi niştre mutre lungi, furioase, de oameni cu principii. Că e pista lor, că e dreptul lor, că țara asta! Orice individ normal ar fi făcut un pic stânga şi şi-ar fi văzut de drum, că erau 4000 de grade afară. Am vrut să le sugerez să încerce ceva nou, de exemplu: sex, eventual chiar între ei. Inutil.

S-a dezvoltat aceasta specie de isterici hipercorecți care respectă banda şi doar banda. Un astfel de bou m-a ajutat să cad cu bicicleta, deşi avea ditamai trotuarul la dispoziție, pentru că s-a dezechilibrat când a trecut la 2 cm pe lângă mine, ca să nu depăşească linia galbenă. Deşi trotuarul era gol.

Deja sunt bicicliştii contra pietonilor, care au şi ei radicalii lor, de toate vârstele, care îți fac semn să te duci altundeva, nu să mergi pe unde merg ei, că e doar dreptul lor, e trotuarul lor. Fiecare cu dreptul mă-sii.

Echivalentul acestei forme agresive de tâmpenie este şoferul care face spume când cineva, în fața lui, vrea să facă stânga sau dreapta. Păi, tu vrei să faci altceva decât mine, care merg înainte?!

În general, percepția despre civilizație a românilor de tip nou este că ar fi o formă de pedepsire a altor gesturi decât ale tale, nu promovarea bunului simț sau politeței, ca limbaj universal.

Probabil că lumea are prea puține de făcut cu capul şi prea multe de demonstrat cu corpul. Biologia le va rezolva pe toate, ca de obicei. Conviețuirea firească, fără un perdaf adresat lumii înconjurătoare rămâne aproape la fel de SF ca şi morala creştină. Nici măcar nu poate avea loc vreun dialog, pentru că fiecare ştie că are dreptate.

Mi s-a povestit ce a făcut un cuplu de englezi la nuntă. Şi-au rugat prietenii să nu le aducă nimic, trăiau de câțiva ani împreună şi nu aveau nevoie de obiecte. Aşa că au primit donații în bani cu care au construit o fântână pentru o comunitate săracă din Africa. Luna lor de miere a durat 3 săptămâni, cât au lucrat la execuția proiectului lor, care li s-a părut mai important decât o excursie în Thailanda.

Nu au apărut în ziare şi nici nu au vrut să certe pe cineva cu exemplul lor.

Morala bala portocala, gen.

 

P.S.  Celor care tocmai nu au inteles ce am vrut sa spun cu textul ăsta, le subliniez că nu e despre ce normal e să parchezi pe banda de biciclete. Nu mi se pare ok să faci asta, nici un minut. Ca idee despre cât de greu se citeşte şi pentru acuratețe, nici nu am parcat eu. Şi evident, nu se gândeşte nimeni la sistemul de aprovizionare pentru biznisurile nefericite din zonă. Noi pedalăm, nu gândim, nu ne pasă de ceilalți. vrem drepturi şi, în rest, să se descurce. Eu merg zilnic cu bicicleta pe distanțe foarte lungi şi văd cât de puțin empatic e gândit oraşul pentru toată lumea şi cât de puțin sunt dispuşi oamenii să colaboreze, ca să îşi facă viața sau drumurile mai uşoare. E interesant cum fiecare încearcă să aplice reguli înainte ca ele să aibă cum să existe. Ce facem când se termină banda? În rest, cum am spus acum 4 ani în EVZ, în primul meu text despre fascismul biciclistic incipient:

Fiecare cu pista mă-sii!