Cartea de la Vama Veche

am copilărit în Teatrul de păpuşi din Brăila şi cu greu a reuşit tatăl meu să mă convingă să nu încerc să ajung actor, ca el. aşa că era inevitabil să nu îl întâlnesc pe domnul Cristian Pepino, regizorul / autorul unor spectacole minunate în teatrul de animație. dacă sunteți pe fază, la Țăndărică se joacă din nou Adunarea păsărilor, apropo, şi e păcat să ratați aşa ceva.

săptămâna trecută am republicat Se ard micii, mamaie, povestea primului grătar liber din Vama Veche, pe care am ascultat-o, cu ochii plini de lacrimi de râs, povestită de domnul Pepino, în grădina fostei cafenele turceşti a satului.

autorul moral, cu care nu eram friend pe facebook, era doar cu taică-meu, mi-a dat un like şi eu l-am întrebat dacă am relatat corect întâmplarea. mi-a zis că da şi că ar trebui să ne vedem să îmi ofere unul din primele exemplare din Cartea de la Vama Veche.

aşa că m-am trezit citind şi râzând pe la 4 dimineața la povestea cu batogul de rechin găsit şi zâmbind la amintirea unor oameni pe care i-am întâlnit şi m-au fermecat pe când eram foarte copil. cred că este imposibil pentru cineva de acum să înțeleagă cum era viața în satele astea două de la mare, Vama şi Doimaiul, cum îl numeşte autorul. privind la holdele de case e greu să accepți că în urmă cu 25 de ani acolo nu era absolut nimic, afară de nisip, ciulini şi nişte oameni pe alocuri extrem de interesanți şi hazoşi, de la care se putea şi învăța câte ceva, dacă aveai norocul să le fii prin preajmă.

poveştile sunt spuse fără prea multă implicare emoțională sau nostalgii inutile, precis, dar cu grija cu care john steinbeck, de exemplu, te face să simți că îşi iubeşte personajele atunci când le descrie.

partea bună, deşi nu pare, este că se poate uşor pricepe că nu prea e nimic de salvat acolo, pentru că acest acolo trăieşte acum bine mersi doar în amintirile celor care au apucat să guste din deliciile minimalismului absolut.

partea şi mai bună e că poveştile domnului Pepino s-ar putea să îi facă şi pe alții să intre în jocul dezvăluirilor cu nisip pe degete.

l-am sunat pe taică-meu de dimineață şi i-am citit capitolul despre batogul de rechin. şi el mi-a zis că sora lui Lache Hariton, personajul principal, actor şi păpuşar din Constanța, grec de origine, un om adorabil şi un gurmand redutabil, a venit la teatru şi a spus o chestie memorabilă : dragă, am fosta aseară la o petrecere… numai lume fină. toți greci!

aşa că punem mâna şi citim Cartea de la Vama Veche şi aşteptăm următoarea deschidere a dosarelor cu amintiri.