dacă nu aţi văzut-o dansând, e timp destul în vacanţe.
această dansatoare perfectă spunea că soţul ei ştia întotdeauna cu cine repeta.
dacă era plină de vânătăi, însemna că dansase cu gene kelly.
dacă era intactă, era fred astaire.
Pai da…:) Astaire era smooth, pe cand Gene Kelly era foc de artificii.
Avand in vedere ca Frankie a fost de departe preferatul femeilor in perioada respectiva, ma gandesc ca idealul masculin al bunicilor trebuie sa fi fost in antinomie cu trasaturile vremii. Ramasese lumea cu o nostalgie dupa gentlemanii lumii vechi, de dinainte de razboi? O figura fragila, aproape efeminata, era de iubit pentru ca nu evoca violenta si testosteron?
Si daca astea erau nostalgiile timpului, care mai sunt nostalgiile noastre? Oare Frankie ar mai prinde la femeile de azi, sau ele l-ar prefera pe Gene? 🙂
Modern dandy vs. macho-man. It’s on!!!!!!!
Tavi 19 June 2008 la 19.06.2008 11:07
Pana sa vad Singing in the Rain n-am avut o parere prea buna despre musical-urile anilor 50. Filmul asta mi-a rasturnat sistemul – e pur si simplu uluitor. Fiecare secventa vine cu ceva nou atat in privinta coreografiei cat si a scenografiei. E o mare greseala sa crezi ca totul se limiteaza la dansul in ploaie (care chiar daca a devenit un loc comun ramane, totusi, senzational).
Secventa Broadway (din care face parte si fragmentul de aici) este excelenta. M-a lasat masca fiind o mostra perfecta de modernism coreografic.
Iar tipa este cat se poate de uau (pentru a-l parafraza pe celebrissimul Banica junior).
jeff 20 June 2008 la 20.06.2008 06:34
daca imi permiteti, al doilea filmuletz de pe youtube nu a fost paste-uit corect…apare foarte urat in FireFox, IE se pare ca il ignora.
[…] 40-50 ca fiind niste filme extrem de actuale si amuzante, de cele mai multe ori spirituale. vad ca nu numai eu ma gandeam la filmele vechi. recomandarea pe care o face razvan exarhu este tocmai buna pentru […]
Lasă un comentariu
19 June 2008 la 19.06.2008 10:38
Pai da…:) Astaire era smooth, pe cand Gene Kelly era foc de artificii.
Avand in vedere ca Frankie a fost de departe preferatul femeilor in perioada respectiva, ma gandesc ca idealul masculin al bunicilor trebuie sa fi fost in antinomie cu trasaturile vremii. Ramasese lumea cu o nostalgie dupa gentlemanii lumii vechi, de dinainte de razboi? O figura fragila, aproape efeminata, era de iubit pentru ca nu evoca violenta si testosteron?
Si daca astea erau nostalgiile timpului, care mai sunt nostalgiile noastre? Oare Frankie ar mai prinde la femeile de azi, sau ele l-ar prefera pe Gene? 🙂
Modern dandy vs. macho-man. It’s on!!!!!!!
19 June 2008 la 19.06.2008 11:07
Pana sa vad Singing in the Rain n-am avut o parere prea buna despre musical-urile anilor 50. Filmul asta mi-a rasturnat sistemul – e pur si simplu uluitor. Fiecare secventa vine cu ceva nou atat in privinta coreografiei cat si a scenografiei. E o mare greseala sa crezi ca totul se limiteaza la dansul in ploaie (care chiar daca a devenit un loc comun ramane, totusi, senzational).
Secventa Broadway (din care face parte si fragmentul de aici) este excelenta. M-a lasat masca fiind o mostra perfecta de modernism coreografic.
Iar tipa este cat se poate de uau (pentru a-l parafraza pe celebrissimul Banica junior).
20 June 2008 la 20.06.2008 06:34
daca imi permiteti, al doilea filmuletz de pe youtube nu a fost paste-uit corect…apare foarte urat in FireFox, IE se pare ca il ignora.
atat avusei de zis
20 June 2008 la 20.06.2008 09:50
pacat ca a murit
(author) 20 June 2008 la 20.06.2008 10:05
[…] 40-50 ca fiind niste filme extrem de actuale si amuzante, de cele mai multe ori spirituale. vad ca nu numai eu ma gandeam la filmele vechi. recomandarea pe care o face razvan exarhu este tocmai buna pentru […]
22 June 2008 la 22.06.2008 00:52
Ma intreb, oare ce-ar fi patit daca ar fi dansat cu Bojangles?