Holy roasted! Conopida.

Conopida coaptă întreagă la cuptor e ceva dincolo de bine şi de rău, adică poți să mănânci oricât, cam ca în cazul mucenicilor.

Şi cum uitasem de o vreme două conopide mici prin frigider, am zis să lupt pentru supraviețuire şi în dimineața asta. 

Am încins cuptorul la 220 de grade şi am pus hârtie de copt într-un vas de cuptor.

Am pus într-un vas înalt apă (aproape un litru), cât să acopere conopida, trei linguri de ulei de măsline, sucul de la o lămâie, o lingură cu vârf de sare de mare, boabe de piper și coriandru, o frunză de dafin şi o lingură mare de unt. Aş fi pus si nişte vin alb sau vermut (cam 20% din cantitatea de apă), dar sunt vremuri grele.

Am adus la fierbere, am plonjat în slow-motion conopida şi am lăsat să bolborosească la foc foarte mic, cam 20 de minute – până intră relativ uşor un cuțit în ea.

Am lăsat-o la scurs, am uns-o cu unt şi am trimis-o în cuptor. Să aveți grijă să o răsuciți din când în când şi să o mai ungeți cu unt. Eu am vorbit la telefon şi nu am scos un timp bun, ca să zic aşa.

Durează cam 15 minute iar dacă aveți cuptor cu convecție, puteți să vă mişcați şi mai repede şi să duceți temperatura la 240 de grade Celsius.

Dar să lăsăm oamenii în pace, să facă o conopidă aurie, un pic crocantă la exterior şi tandră pe dinăuntru.

O aşezați pe o farfurie, îi mai dați o pensulă senzuală de unt şi faceți un sos, pentru numele lui Dumnezeu! Nu stați să vă uitați la ea şi să faceți poze în continuu.

Eu am amestecat nişte iaurt grecesc, hrean, ulei de măsline si suc de lămâie şi am pus telefonul pe silent. Uneori, faci şi compromisuri. ComproMiss Univers, gen. Și dacă vă prinde primăvara gătind, puteți blenda în sosul ăsta și un pic din mâncărica de urzici. Și câteva frunze de leurdă, ca să vedeți cine vă iubește cu adevărat când vă transformați în animalul totemic al postului cu mult usturoi: sconcsul. Un pic aici, un pic aici. Ajută la apoteoză!

Dar să lăsăm vrăjeala!

Poftă bună la masă, în continuare!