Ei, cine e Gagarin, îmi spune doamna de la lactate, după ce am fotografiat mesajul către el. Suntem în mijlocul halei, de jur împrejur standuri de măcelari. Chiuveta pare foarte importantă, un reper în viaţa acelei părţi din piaţă. Gagarin e un d-ăsta… Aurolac?!, completez eu. Ei, aurolac, nu e aurolac. Cică e bolnav da n-are nici pă dracu. Stă toată ziua p-acia, bea cafele şi fumează şi îi dă ăştia bani.
Pe boiler scrie delicat, citeţ, corect gramatical şi sfâşietor, cu un marker permanent:
Gagarin, nu te mai spăla la noi în chiuvetă!
Păi, sor-mea, care are 30 de kile cu cămaşa udă-n spate, ce se chinuie când se duce la ăştia la comisie, să-i dea alea, de n-o întoarce pe toate părţile. Pă ea, care e bolnavă! Şi să-l vezi pă Gagarin, care n-are nicio treabă şi se lasă nebărbierit şi face faţa aia de bolnav şi p-ormă mai şi vine să se spele acia în chiuvetă, cu noi de faţă, cu clienţi?! Asta e ţara în care în trăim, domnu!
Am plătit kefirul şi înainte să plec am citit cu coada ochiului mesajul care flanchează, stânga-dreapta, avertismentul către Gagarin. Fumul grătarelor din piaţă învăluie tot, amestecat cu un pic de tristeţe – peştele proaspăt, coroanele funerare, ridichile, coada la cartofi şi ceapă, ceaunele din aluminiu şi pantofii cu talpă de plastic. Apoi se risipeşte dincolo de stradă, pe vitrina pe care scrie: Una mică, la Georgică.
E duminică şi nimeni nu l-a văzut pe Gagarin. Dar toată lumea ştie că viaţa e grea şi că o găleată de apă caldă, chiar de la chiuveta aia, costă fix 1 leu.
Lasă un comentariu