Let’s do it, Romania!

Vă imaginaţi că într-o singură zi poate fi adunat tot gunoiul din ţară? Pare posibil, din moment ce e nevoie doar de câteva ore ca să se umple la loc. O minte neliniştită a avut această viziune, şi prima ţara făcută lună a fost Estonia, în 2008. Istoria s-a repetat în Letonia şi Lituania, în 2009. Aşa a apărut

Let’s do it! (http://www.letsdoitromania.ro/) Iar în România ar trebui să se întâmple totul în septembrie 2010.

Probabil că foarte curând, pe hărţile turistice, pe lângă simbolurile care semnalizează mănăstiri, cabane şi situri arheologice, ar cam fi cazul să apară şi o pubelă mică, semn că prin zonă au trecut ortodocşi iubitori de grătar. Povestea asta, care începe cu cartografierea zonelor murdare, poate fi un start pentru o viziune pe termen lung. Dar, înainte ca ea să devină o strategie de dezvoltare, ar trebui să înceapă să pâlpâie şi în minţile ameţite de consumerism şi iluzia civilizaţiei.

E dramatic să vezi că în timp ce nişte ţări desfigurate de progres încearcă să ţină în viaţă şi să promoveze vechile căi în care omenirea ştia să trăiască fericită, aproape de natură şi în respect faţă de ea, o ţară mică şi disperată din sud-estul Europei face tot ce poate pentru a şterge orice urmă a tradiţiilor şi relaţiilor sociale care construiau farmecul acestui loc. Există un regat micuţ, la graniţa cu India şi Tibetul, unde politica încearcă să evite corupţia generată de valorile agresive ale Occidentului.

Viaţa în Bhutan are ritmul pe care îl avea în urmă cu 1.000 de ani. Iar populaţia pare să aprecieze asta, în ciuda venitului foarte mic. Pe scurt, rata fericirii e foarte mare. Iar regulile sunt foarte stricte, astfel încât nimeni nu-şi permite să construiască sau să se exprime altfel decât spune cultura locului. Natura e bine mersi cu Himalaya în fundal, totul e curat şi naiv.

De ce nu ar putea deveni acest spaţiu, de care ne plângem încontinuu şi care ne scoate din minţi, un teritoriu al purităţii naturale, în care nimeni nu ar trebui încurajat să se transforme în maimuţă, ca să fie atrăgător pentru turişti? Natura ar fi protejată, regulile de urbanism ar fi clare şi ar pune în valoare cultura locală. Un fel de ţară bio. Micii producători şi-ar regăsi identitatea şi ar avea şi curaj şi motive să caute reţetele vechi şi să gătească gustos şi curat. Industrializarea să aibă locul ei, întotdeauna la distanţă de restul lucrurilor. Străzile, casele şi tot ce ne înconjoară ar putea avea o noimă şi să merite un pic de respect.

Poţi să te uiţi de câteva ori la o televiziune italiană, ca să înţelegi cât de simplu şi frumos poate fi totul. Un producător de brânză poate fi la fel de elegant şi de bun vorbitor ca şi clientul său, grija faţă de lucrul bine făcut e cea mai bună reţetă, în afară de onoarea de a îi putea oferi un dram de bucurie celui care cumpără ceva de la tine. E plină ţara de oameni care fac bine şi cu pasiune ce fac, indivizi care par extratereştri dacă îi auzi vorbind. Există şi locurile care respectă această ştiinţă înnăscută de a trăi, desfigurată şi răsturnată de comunişti şi moştenitorii lor capitalişti. Şi nici oamenii nu au vreo vină pentru că trăiesc într-un experiment ştiinţific absurd, în care sunt ajutaţi să simtă doar că trebuie să muşte din duşman.

Aşa ajunge o ţară întreagă o periferie în care se vând numai produse cu discount.

Sunt oameni care fac vin bun, miere bună, brânză şi cârnaţi pentru care nu dormi noaptea, sunt oameni care ştiu să creeze un loc frumos şi sunt atâtea locuri care încă mai pot fi salvate de la distrugerea cu drujba sau cu vila. Ar mai trebui nişte drumuri bune şi nişte demolări de orori. O fi nevoie să trecem la budism pentru a ne îndrepta spatele?