O poveste de Crăciun

Peste tot văd lacăte pe uşi, vitrine stinse şi uneori ghirlande luminoase lăsate să pâlpîie cât petrec vânzătorii. E ziua de Crăciun. E ora prânzului, lumina e blândă şi o singură persoană aşteaptă în staţia de autobuz. Are o pălărie roşie bine înfundată pe cap şi un pardesiu de culoarea asfaltului. Citeşte în picioare, cu un aer febril, neliniştit, cu cartea destul de aproape de ochi.

E aşezată dincoace de refugiu, pe marginea trotuarului, ca şi cum nu ar fi neapărat interesată să meargă undeva. E ceva cu extratereştrii, autor Ion Ţugui. Îmi e clar că doamna a venit de plăcere să citească în cel mai liniştit loc, cu o sacoşa mare, verde, agățată de brațul stâng . Am brusc o viziune în care toate firmele luminoase din oraşul pustiu afişează vesel, sacadat, stroboscopic, pe silabe şi multicolor un singur cuvânt, mare cât casa poporului: SINGURĂTATE. Blip, blip, blip, blip blip!

Apoi intru la un non-stop, singurul care chiar e deschis în zonă. Merg în vizită şi am fost rugat să aduc nişte apă. O salut pe doamna de la casă, îi spun la mulţi ani şi apuc să văd televizorul deschis pe Da Vinci Learning. Are ochii conturaţi cu negru, degete lungi şi fine. Trebuie să fi fost o femeie foarte frumoasă demult, genul Ana Magnani.

Acum e bunică, are chef de vorbă, pufăie dintr-o ţigară electronică şi mă opreşte în drumul spre raft: io mă uitam pentru copii la Da Vinci, ăsta. Da’ a început să-mi placă, mai aud şi io de Pistofor Columb, de cum e cu bicicleta, cu chibriturile, aflu tot felu’. Habar n-aveam d-astea.  

Nu are să îmi dea rest pentru apă, caut să îi dau cât mai potrivit şi încearcă să prelungim conversaţia. Probabil nu a văzut multă lume de când a intrat în tură sau poate voia să se uite cu nepoţii la teve, nu singură.

Toţi vin cu bani mari, zilele astea, nu ştiu de ce. Poate or fi fost la colindat, zic eu. Ei, au fost la colindat, cum să te duci la colindat, om mare, aşa?! Io nici când eram copil nu mergeam la colindat, că mi-era ruşine, păi cum să mă duc eu la oameni în casă şi să le cânt?! 

Îmi dă restul şi înţelege că o să plec, totuşi.

Păi, io nici n-am voce. Crăciun fericit, domnu’.

Crăciun fericit, doamnă!