Sandviș grill cu brânzeturi, castraveți murați prăjiți și un pic de chelcășoz

in Gusturi, 16.11.2019

Chiar dacă am fi putut fi azi în data de 108 august, mâncăm ca în noiembrie și lăsăm corpul de plajă să se întremeze nițel. Să zicem că nu am o mare stimă pentru sandvișuri, dar dacă mi-ar da cineva să gust din kestia asta, poate că aș leșina, levita și multe altele cu particula le în față. E sâmbătă, a doua zi de Black Friday, cum ar veni, și mulți au nevoie să își revină după ce au scăpat de sindromul FOMO, cumpărând alte obiecte de care nu au nevoie, pentru a obține aprecierea unor persoane necunoscute de pe internetul mare, vorba lui taică-meu. Vorbim, așadar, despre uitare de sine iar asta se aplică mai ales la un anume sandviș – dau un exemplu la întâmplare: fix ăsta, cu chelcășoz. Uite cum zic eu că se poate face un mic dejun de neuitat.

Ce ne trebuie pentru un sandviș foarte generos

Niște pâine bună, cu maia, 

Un pic de unt la temperatura camerei, adică foarte moale

Un gălbenuș foarte proaspăt

Un pic de miere 

Un pic de muștar

Ceva mai puțin de un pic de oțet de vin

Brânză maturată rasă, gen pecorino, parmezan etc

O cremă de brânză mai dulce (am folosit brânză de capră)

Felii subțiri de gruyere, comte, emmental sau ce găsiți voi

Castraveți murați în saramură, desărați înainte, dacă e

Sare, piper

Cimbru, mărar

O lingură cu vârf de praz tocat fin

O tigaie de fontă sau cu fund gros

Hârtie de copt

Un cuptor încins la 170 de grade Celsius

Sănătate mintală, că-i mai bună decât toate!

Cum procedăm

Amestecăm gălbenușul cu muștarul, untul și, treptat, miere. Cantitățile ar trebui să fie aproximativ egale, pornind de la unitatea de bază a gălbenușului. Eu am folosit un muștar cu hrean. Potrivim gustul cu oțet. Mie îmi place oțetul la nebunie și cred că face o treabă minunată aici. Dar e după preferințe, așa că nu ne panicăm și nu o luăm personal dacă nu vă convine.

Cu acest sos gros-dulce-sărat-acrișor ungem feliile de pîine pe ambele părți. Brânza rasă o presărăm peste pîine sau tăvălim feliile în brânza răsfirată într-o farfurie întinsă, ca la șnițele.

Încingem tigaia, punem hărtia de copt în ea, apoi feliile de pîine și așteptăm să se rumenească pe o parte.

Între timp, feliem după gust castraveții murați, cît să încapă bine în sandviș. Dacă sunt foarte sărați, avem grijă să stea în apă înainte de utilizare. Foarte puțin ulei în tigaie și îi prăjim cât să leșine și să aibă urme de arsură. Îi punem deoparte. Amestecăm prazul cu crema de brânză, prazul și ierburile aromate – mărar, cimbru, etc.

Când sunt gata feliile, le ungem pe partea prăjită cu crema de brînză, așezăm restul brânzeturilor peste, apoi castraveții, le unificăm, strîngem până suspină și punem sandvișul la loc în tigaie, pe hârtia de copt.

Acuma, aveți de ales. Fie continuați pe aragaz, fie lăsați tigaia în cuptor până se rumenește pâinea pe ambele părți și se topește indecent umplutura.  Când e gata, îl lăsați câteva minute să reflecteze,

Vă țin pumnii la gătit și vă doresc spor la cafeluță!

Lasă un comentariu

← Inchide