mi-a povestit un prieten din lumea restaurantelor că avea un sous-chef, pe care l-a remarcat atunci când a venit să anunţe că vrea să plece. era foarte la locul lui, îşi vedea de treabă, de asta nici nu interacţionaseră cine ştie ce. doar că de ceva timp, bucătăria era condusă de un francez mai apucat şi atmosfera se schimbase.
aşa că amicul meu l-a întrebat dacă e vorba de bani, dacă vrea o mărire de salariu, o schimbare de program. era un om care muncea în credinţă, cum se spune, şi îi părea rău să îl piardă. bucătarul a refuzat şi a spus că nu vrea nici un ban în plus, doar nu mai poate să stea. fireşte, a fost întrebat de ce.
şi a răspuns că nu mai poate să stea, pentru că de la o vreme nu mai cântă. oaaat?
da, a răspuns. în fiecare zi în care veneam la lucru, obişnuiam să cânt pe drum, aşa, că mă bucuram. de la o vreme, am observat că nu mai cânt şi nici nu cred că se poate schimba asta şi pentru mine înseamnă că trebuie să plec.
şi a plecat.
voi cum staţi cu acest cântec?
Lasă un comentariu