Timpul zboară repede atunci cînd te distrezi

in Blog, 17.04.2021

S-au făcut peste trei ani, de când mă trezesc din nou la 5 ca să merg la radio. Între timp, am băut mii de cești și am convins românii să își ureze: Dimineață binecuvântată și spor la cafeluță! Într-o dimineață normală beau cel puțin o cutie de Nespresso, plus ce mai ciupesc prin oraș, pe la cafenele. Oricum, am ajuns să beau doar din plăcere, nu cred că mai are vreun efect asupra mea. Sunt un fel de Obelix, care căzuse în cazanul cu poțiune magică și nu mai primea nimic înainte de lupte. La începuturile mele în radio, beam cel puțin un litru de cafea în fiecare dimineață. Am reînceput să colecționez nimicuri, adică ziare și broșuri vechi, (în foto) cu sau fără legătură cu pasiunea mea, gastronomia. Eram ironic aici, dar încă mai sunt întrebat de unde vine pasiunea mea pentru fiert oase de vită timp de o zi, de exemplu. Cred că pasiunea e un cuvânt destul de îngust, când vine vorba de ceva care face parte din reflexele tale.

De exemplu, Nespresso, care m-a provocat să scriu despre asta, folosește pasiunea ca element principal în comunicarea acestei ediții speciale, Nespresso Master Origin Nicaragua La Cumplida Refinada la care s-a lucrat trei ani, până să fie lansată. În momentul ăsta, e preferata mea, dar uite cum e obținută: “Boabele de cafea Arabica Marsellesa folosite pentru obținerea acest sortiment Nespresso provin dintr-o plantație situată la altitudini mari din munții din zona Matagalpa și sunt culese manual. Recoltarea cireșelor de cafea are loc la maturitate, când gustul dulceag al pulpei este perfect echilibrat. Odată culese, acestea sunt stropite cu drojdie naturală și lăsate la fermentat pentru 72 de ore. Drojdia este eliminată în procesul de înlăturare a pulpei cireșelor de cafea și prin prăjire, însă efectul ei asupra boabelor de cafea determină dezvoltarea unor arome naturale distincte, ce sunt relevate în timpul extracției.”

Cafeaua e prăjită în două etape și m-a convins să o gust espresso, fără lapcie, cum îmi place mie, pentru că e perfect așa. Are o aciditate echilibrată și niște note fructate pe care le simți dezvoltându-se exploziv în post-gust. 

Așadar, e vorba și de pasiune, dar și despre cât de meseriaș ești. Trei ani de lucru la o idee înseamnă cel puțin 9000 de ore petrecute în jurul unui singur subiect. Cred că Gladwell avea teoria asta, că ai nevoie de cel puțin 10.000 de ore de exercițiu, ca să treci la următorul nivel. Pasiunea e ceea ce se vede, se aude și se gustă, eventual. Eu nu mă gândesc la asta, doar mai primesc mesaje uneori (sau rezultate de audiență) și aflu că fac bine ce fac, adică le fac bine la cap oamenilor.

Mai ales în ultimul an am înțeles asta, că e foarte important să le mut gândurile ascultătorilor de la vremurile și oamenii mizerabili din jur și să le arăt că se poate privi și altfel. Asta face și o cafea bună, asta face și o farfurie cu mâncare. Oprește un pic timpul sau îl derulează pe repede înainte pînă la ochii care zâmbesc sau la oftatul de plăcere.

Mă uit prin cărticelele și fițuicile astea înșirate pe masă și văd în Fapta bună zilnică niște lecții destul de naive pentru copii, dar atât de firești, în care sunt învățați Crezul arborilor: ei își țin întotdeauna cuvântul, sunt devotați, fac bine animalelor, sunt veseli întotdeauna, lucruri din astea. Pentru mine, reacțiile copiilor la emisiunea Morning Glory sunt mai importante decât cele ale adulților și sunt adevărata validare. Să convingi un copil că ești un partener de joacă serios e cea mai grea încercare pentru un adult. E ca și cum te-ai împrieteni cu șeful haitei de lupi. 

 

 

Copilul prietenilor mei din Cluj, Gloria și Horia, numitul Carol, a răspuns acum vreo 2 ani la întrebarea Pe cine iubești tu mai mult, pe mami sau pe tati? – Pe Zărvan. Acum îmi spune Răzvan, dar și Exarhu. Ne-am și jucat, dar mă și ascultă dimineața. După aceea, a început să se joace prin casă și să repete obsesiv: De saaabie s-a săvârșiiiit! Acum îi ceartă pe părinți și musafiri cu o altă replică de la emisiune: Păi, dac-ai băut! 

Dar cel mai important e că un copil poate defini repede și bine un concept uneori încâlcit, cunoscut ca Pasiune.

Stătea într-o seară pe iarbă și a spus: tati, ziua asta a fost ca la Morning Glory! Cum adică?, a întrebat tati. Adică timpul zboară repede, atunci când te distrezi. 

Cam asta e pasiunea pentru mine și vă las cu cel mai frumos nume de cal, din Programul Alergărilor de Cai, din 11 iunie 1926 și din tot Universul Mare.

Inimioară.

Dimineață binecuvântată și Spor la Cafeluță!

Lasă un comentariu

  1. Borisa
    11 June 2021 la 11.06.2021 23:33

    Inemioarã ❤

← Inchide