Ananas caramelizat, cu spumă de lapte de cocos și fructul pasiunii. Desert pentru dimineți de vară. Și aș mai spune ceva și despre cafea cu gheață, dar e titlul prea lung.

in Blog Gusturi, 11.07.2021

S-a copt ananasul din curte și nu mai știam ce să fac cu el, că am dat și ultimul alambic din colecție. Așa că am zis să pun niște lapte de cocos la rece și să văd dacă mă vizitează conceptul. Am luat și niște zahăr de cocos și am scos câteva cuburi de gheață și iată cum se face dimineața frumoasă.

REȚETA!!!!

Ce ne trebe

Un ananas nu prea mare, de la țărani. Feliat și cochetat

O cutie de lapte de cocos, pusă la rece cu 24 de ore inainte sau o ora la congelator

Niște fructe ale pasiunii

Un pic de zahăr pudră

Coajă de lime

Pentru sosul de zahăr:

40 g zahăr de cocos (sau ce vreți voi, dar e mai delicat ăsta)

25 ml apă

Un pic de coniac

(nucșoară sau cuișoare, dacă vă plac)

Un praf de sare gustoasă

Cum facem

Amestecăm ingredientele pentru sos și le punem pe foc, până se dizolvă zahărul. Avem două soluții pentru ananas. Una ar fi să încingem cuptorul la 180 de grade Celsius, să punem feliile pe hîrtie de copt și să le ungem cu sos de zahăr  din când în când. Cealaltă ar fi să topim niște unt în tigaie și să prăjim ananasul, fără a uita să îl ungem cu același sos de zahăr.

Scoatem doar partea solidă a laptelui de cocos din cutie și o batem cu un tel sau cu mixerul, împreună cu zahăr pudră. Punem spuma într-un poș de patiserie sau la rece. Deschidem câteva passion fruit și scoatem miezul. Radem coajă de lime bio. Montăm feliile de ananas în farfurie, ornăm cu spuma de cocos, turnăm semințele de fructul pasiunii peste și un pic de coajă de lime.

Între timp facem 

Cafeaua sau Exotic Coconut Flavour Macchiato Over Ice

Nespresso Coconut Flavour over Ice

3 cuburi de gheață

Sirop MONIN Tiki

Lapte 1,5%

Coajă de lime

Punem cuburile în pahar. Facem spumă rece de lapte. Turnăm 10 ml de sirop în pahar, laptele rece și un espresso de Coconut Flavour over Ice. Eu prefer double shot.

Gustăm desertul și ne bucurăm de ediția Nespresso de vară. Eu am să mă bucur la fel și la iarnă, că am cumpărat multe capsule de cafea din asta, că mi-a plăcut la nebunie. În fond, oricine poate să bea Barista Creations for Ice doar vara. Dar e foarte bine și așa, oricum e ediție limitată, deci fiți pe fază. Aveți acum un final de mic dejun ușor și răcoros, plus multe cafeluțe reci de trecut la carnețel, pentru zile cu polei.

Lasă un comentariu

← Inchide