Am auzit un puşti de 20 de ani explicând cu multă seriozitate că el face parte din ultima generaţie care s-a mai jucat afară.
Asta înseamnă ultima copilărie petrecută pe stradă, cu mingea şi toate celelalte jocuri ceva mai greu de reprodus pe computer. Poate şi pentru că e relativ greu încă să-ţi juleşti genunchii după ce cazi din copac în Warcraft.
Aşa, din mersul conversaţiei, mi s-a părut că formularea e puţin patetică, uşor exagerată, sau că traversează el o criză prematură de luciditate sau seriozitate pesimistă. Dar nefiind mult deosebit de preocupările generaţiei sale, am fost de acord că e posibil să ştie el ceva mai bine ce e în aerul pe care-l inspiră ăştia mici.
Şi-a amintit că la patru ani ieşea singur pe stradă şi ne-a asigurat că azi nu se mai întâmplă asta, pentru că de multe ori, oarecum ironic, computerul pare o alegere mai sigură. Discuţia asta s-a născut cumva de la sine, cred, din întâlnirea cu o familie care a ales să trăiască la ţară, într-un parc uriaş şi să-şi crească acolo copiii, cel puţin o vreme.
M-am întrebat cam cât de bucuros aş fi fost să fi putut să să mă joc într-un astfel de loc, copil fiind. Am zâmbit şi gata.
Acesta poate fi încă un început al sfârşitului pentru copilăria care s-a tot subţiat în realitate, şi-a pierdut pe drum misterul şi jocurile şi s-a refugiat din ce în ce mai mult în amintiri sau cărţi.
Deja sună amuzant ameninţarea mamei mele: dacă nu eşti cuminte, nu te las afară.
Dacă nu eşti cuminte, te trimit afară să te joci.
P.S. Pornind de la titlu, mi-am adus aminte de unul din cele mai frumoase cuvinte din lume, despre care am scris aici.
Mai puteţi să vă amuzaţi aici şi cu previziunile unor futurişti celebri despre ce se va întâmpla cu omenirea în următorii 10 ani.
Lasă un comentariu
3 February 2009 la 03.02.2009 12:29
Pai cam asa este!
3 February 2009 la 03.02.2009 13:02
ubi sunt vremurile acelea, mi-aduc aminte de genunchii mei de copil crescut la bloc, juliti in poarta casei la bunici-acum nici acolo nu se mai joaca in ulita copiii, probabil de prea mult asphalt
3 February 2009 la 03.02.2009 13:06
Presupun ca tinarul era din Bucuresti. In orase mai mici inca se copilareste pe strada sau ‘in spatele blocului’.
3 February 2009 la 03.02.2009 14:12
Nici nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma plang, dar in Titan corcodusii raman neculesi pana cand cad fructele din ei de coapte ce sunt… Eheii… s-au dus zilele alea in care erau zburataciti din prima saptamana cand apareau bobitele alea verzi si ingrozitor de acru-amarui 🙂
Warcraft? CS? Pha, pai noi jucam counter strike cu tevi de cornete in blocurile in constructie, bonus in casele in curs de demolare. Sa vezi acolo CS intre doua echipe de 6-7 pusti fiecare, si cu un bot/paznic alergand dupa noi…
Totusi, cred ca patetismul asta cu privire la ‘eiii, pe vremea mea…’ porneste prea devreme pentru astia micii. Au si cei de acum copilaria lor, chit ca e branduita deja de la 6 luni. Noi sa ne vedem de treaba cu airsoft si paintball, daca tot am trecut de 30 de ani 😀
3 February 2009 la 03.02.2009 15:13
pentru unii copilaria(si asta ar insemna ca trebuie sa delimitam clar copilaria de adolescenta and whatsoever) a avut sens pe strada si cum unii raman copii in suflet mult timp, sufletul lor motzaie pana aud cuvantul strada.
Bai, pe strada globul pamantesc se termina la coltul strazii sau la 3 strazi unde erau tiganii aia de care ne era frica.
Screw the computers, hai sa iesim pe strada si sa ne batem cu bulgari
3 February 2009 la 03.02.2009 16:26
Tu ai cazut din copac in Warcraft sau vorbesti asa teoretic ?
3 February 2009 la 03.02.2009 16:57
Daca nu esti cuminte te dau la lipitori!
(acum si cu comanda online pe veveve punct lipitori punct ro)
3 February 2009 la 03.02.2009 18:06
Voua nu va plac computerele sa inteleg..imi aduc aminte ca eu ma rugam de maica-mea sa ma lase sa ma joc la calculator(HC85). Si ea ma trimetea sa bat mingea in parc! Ha, ce vremuri…
3 February 2009 la 03.02.2009 18:21
Maidanul nu mai exisă. Cred eu că din două motive. Unul este faptul că nu se mai nasc copii în seria mare dată de decretul lu nea nicu combinat cu vârful de natalitate datorat războiului. Al doilea e faptul că în tranziţie spaţiul în sine şi-a pierdut sau mai bine zis modificat identitatea (în bine sau rău) odată cu modificarea percepţiei acestuia de către oameni. Care oameni văd acum maidanul ca pe ceva rezidual, spaţiu de trecere dinspre afară către computer, televizor, şpriţ cu manea, etc.
Am văzut cum bărbaţii blocului făceau miuţă cu copii –> pe maidan.
Am văzut cum se face segmentare la Trabant în patru ore –> pe maidan.
Am văzut cum se spală covoarele pe carosabilul –> de la maidan.
În glume savuroase –> de maidan.
Şi am văzut cum se face grătar cu şpriţ –> pe maidan.
Acum toţi zic că nu mai au timp, dar eu cred că fără cei care acum îşi iau Trabant la doi ani şi pe ăla vechi îl aruncă şi care stau holbaţi la eurosport sau la surprize, da exact vecinii care roiau odată pe maidan, nu prea mai avem ce căuta, singuri cu grătarul. Pe un fost maidan.
Şi spun că nu aş da maidanul pe un parc, cu zâmbetul un pic amar.
3 February 2009 la 03.02.2009 19:14
pe 29 😉 da. ce viata trista au copilasii de azi. or sa poarte toti ochelari si or sa uite sa joace fotbal, leapsa (vad ca acum se poarta leapsa virtuala..hhhh), capra si alte nazdravaniii de ‘ale noastre…..astia de peste 25 de ani. 🙁
3 February 2009 la 03.02.2009 19:34
Ah, si ce frumos era pe strada la bunica, in mahalaua Crangasiului… (Ma jenez sa spun cind a fost asta 🙂
In alta ordine de idei, am vazut odata o reclama: Interior idilic, bunicuta termina de citit o poveste, nepotul imbraca un fel de costum de cosmonaut si iese afara — prin usa deschisa intra in casa, pentru o fractiune de secunda, o stralucire orbitoare. Si ce face nepotul afara? Na, joaca fotbal cu prietenii. Asta era viziunea despre viitor a celor de la Greenpeace… Brrrr!
3 February 2009 la 03.02.2009 19:45
pe strada copilăriei mele creşteau în acelaşi timp cam 15-20 de copii. era război între noi şi pensionari (mă rog, unii dintre pensionari) pe tema orelor de linişte. azi sunt tot mai mulţi (şi mai liniştiţi) pensionari. nu mai sparge nimeni geamuri cu mingea, nu mai sare nimeni elasticul. un pic trist. şi mai trist (pentru mine cel puţin) a fost un moment trăit acum doi ani. cu câteva luni înainte ca bunica mea de la ţară să moară, am organizat o mică excursie în familie, în pădurea din apropiere (sunt păduri peste tot în jurul satului dar pădurea din povestea asta e cam la 5 kilometri de casa bătrânească). nu am putut să-i ducem pe bătrâni pe jos aşa că am mers cu maşina. am constatat că pădurea din care culegeam ciuperci acum 20 de ani, pădurea în care ne ascundeam să fumăm (aveam grijă să nu o aprindem, eram iresponsabili doar cu propria sănătate), arată cu totul altfel şi poate fi traversată (mai bine de 20 kilometri) în întregime cu maşina, pe un drum din beton care duce spre barajul de la runcu. întâlnirea cu betonul în mijlocul pădurii m-a descumpănit niţel.
3 February 2009 la 03.02.2009 20:02
asa e cu cantar straic, a fost inventat in dorul cornetelor de un pusti talentat care a ajuns game developer, cred…
si doar intimplarea si numai intimplarea face ca a iesit exact la timp in lume ca sa ne invatam noi cei multi cu ideea de lupta impotriva teroristilor.
3 February 2009 la 03.02.2009 22:28
Hai sa ne uitam in jur, sunt sau nu sunt copii macar in parcuri care se joaca afara? In afara de ceea ce spun cei de 20 de ani.
3 February 2009 la 03.02.2009 23:22
…eu si prietena mea de la 7, cu presul si papusile la gardul liceului, croitorind si facandu-le mancare din flori si frunze….
asa ceva nu mai exista in ziua de azi decat la scolile Waldorf, care am auzit ca in Romania au disparut ( dat fiind ca copiii romani sunt super-inteligenti si stiu sa rezolve integrale inainte sa-si scrie numele 😉
4 February 2009 la 04.02.2009 02:21
Mai zvonere, tu n-ai fost cumva vecin cu mine la bloc???
:))))
Parca mi se umecteza ochii un pic cand ma gandesc la cate blocuri in constructie am calarit…
4 February 2009 la 04.02.2009 11:12
Eu sunt nascuta in ’83. Si imi aduc aminte ca in fiecare iarna cand eram mai mica sania si zapada erau la ele acasa intre decembrie si martie. Si toti copiii ieseau sa se de-a cu sania si sa se bata cu bulgari…Anul acesta am fost in Tatra pentru zapada. Si in Bucuresti nu a nins deloc. Imi lipseste normalul din “strazi si trotoare acoperite cu zapada” cel putin o luna pe an. Sigur, daca un copil are acum 4-7 ani, nu va stii niciodata despre ce este vorba (sau poate e de la munte daca stie).
4 February 2009 la 04.02.2009 11:18
maica-mea avea nostalgia copilariei petrecute la tara, pe un domeniu de cateva hectare, unde bunica-mea o gasea ca s-o cheme la masa acolo unde se auzeau latrand 5-6 caini – in pomii din livada, in faneata, sau pe langa balta cu pesti. nostalgia asta mi-o impartasea atunci cand eu si frate-meu ieseam pe strada la fotbal sau cu bicicletele prin cartier. n-o intelegeam, bineinteles, cum putea tot spatiul ala povestit de ea sa substituie spatiul meu cunoscut si trait in fiecare zi cu prietenii de pe strada?
adicatelea, spatiul e relativ, e perceput in functie de o multime de factori, dintre care cel mai important, zic eu, sunt oamenii cu care il impartasesti. care dintre noi stie cu adevarat cum e sa fii copil azi ? alte repere, alte “maidane”, chiar si virtuale, despre care n-avem habar, ca nu suntem copii. aia e, nostalgia ramane, dar e a noastra, din fericire nu e inca a lor. eu zic sa-i lasam in pace sa-si traiasca copilaria in lumea de azi, n-are rost sa le trezim regrete pentru un timp din care n-a ramas mai nimic de experimentat si sa cascam si noi ochii la ce traiesc ei, poate se lipeste ceva si de noi.
in plus, din ce-mi amintesc eu, era greu sa fii copil atunci, asa cum e greu sa fii adult acum. incerc sa nu uit, pentru copiii mei. joaca sa fie, inauntru sau afara, dar macar sa fie
4 February 2009 la 04.02.2009 15:40
o, Doamne ce frumos mai era…nu ca as fi prea batrana acum…
dar sa joci sotron, elastic, castel, sa te joci cu papusi, sa furi mere noapte de la vecini si ardei (ca aveau alt gust decat cele din gradina ta :D) nu se poate compara cu nici o emotie data de locul 1 in topul gamerilor la nu stiu ce joc…era fain tare…;)
4 February 2009 la 04.02.2009 17:40
ana – ai dreptate…astazi, nici iernile nu mai sunt atat de frumoase. totul e mocirla si au un gri… metalizat!
4 February 2009 la 04.02.2009 20:57
Senzational, ce frumos! Ne imbracam trendy de la “Trei Ursuleti” , rontaiam Wrigley’s de la SHOP, ne jucam cu bile din sticla si capace de bere Grivita (baietii) si elastic sau sfoara (fetele). Remarcabil a fost efortul parintilor si bunicilor nostri de a ne tine departe de mucegaiul comunist -numai ei saracii stiu cum = RESPECT (nu ma refer desigur la odraslele nomenclaturistilor). Sa fim seriosi chiar credeti ca eram mai saraci, dar mai fericiti decat copilasii de azi?
5 February 2009 la 05.02.2009 18:59
De ce oare am senzatia ca toti cei care am scris aici avem aceiasi varsta? 😉
6 February 2009 la 06.02.2009 11:18
Zaffcat, pornit sa te contrazic, ti-am studiat profilul. Da, avem (cam) aceeasi virsta *smile*
7 February 2009 la 07.02.2009 21:01
cand eram mai rasarita, asa , printr-a cincea, aveam o buna prietena, mare figura, Alina, cu care imi facea o placere deosebita sa mergem la gogoserie, in curtea unui restaurant, se faceau acolo niste minunatii in baie de ulei in prezenta cu lesin a spectatorilor-aurii, atunci nu stiam cum sta treaba cu grasimi, cholesterol…ne luam cate sase gogosi si incepeam sa cutreieram orasul- totul era verde, parcuri cu vegetatie luxurianta, mergeam pe strazi cu case in loc de blocuri, vizitam toti cunoscutii pe traseu, nu stateam ingropate ca astia mici cu nasul in teme-ce vremuri- replicile sareau ca broastele pe asfalt, vorba lui Teodoreanu…rutina asta a durat vreo doi ani, dupa care ne gaseam mai rar, dar tot pe drumuri.Singurele teme pe care le faceam erau de lectura.
8 February 2009 la 08.02.2009 12:50
e cam asa.
eu de exemplu am fost acasa,la braila.
si am trecut pe langa curtea scolii 31.Nu se mai joaca fotbal ca inaint.Era pustiu.