Dacă nu votezi, e aproape ca și cum ai trece pe lângă un om căzut pe stradă și nu ai interveni, pentru că ești convins că e beat. Sau că sigur vine altcineva și cheamă o salvare, că tu te grăbești, ai treabă sau ai motivele tale serioase pentru care nu intervii.
Dacă te pasionează lamentarea, dar nu votezi, uită-te la fenomenul Brexit sau Trump și o să vezi mai ușor ce înseamnă niște oameni lipsă la urne.
M-a enervat zilele astea politizarea îndemnului la vot și această stare de Now or Never care răzbate din conversațiile unora, care par să fi venit pe lume și pe Facebook doar ca să rezolve probleme cruciale.
Nu am vreo mare simpatie sau toleranță pentru activismul ultimativ, cel care transformă orice discuție într-una despre ultima noastră șansă înaintea apocalipsei. Și nici despre un individ care mă ia drept lipsit de discernământ și îmi spune cu cine să votez.
E ok să transmiți îndemnuri la vot, vaccinare, aruncat gunoi la coș sau orice formă de civism care poate construi pe termen mediu o societate mai sănătoasă la cap și educată. Dar specia asta nouă ține să te trateze drept neajutorat și te manevrează ca pe o băbuță semi-inconștientă.
Pe lângă infantilizarea masivă a omului modern, mai apare acum și credința unora că buna lor intenție este suficientă pentru a se transforma în agenți provocatori pentru ceilalți. Îți spun eu ce trebuie făcut și te rog să renunți la tot ce faci acum, că țara arde. Specia nouă de oameni, născută de internet și moaștele activistului de partid acționează ca un fel de comando de învățători ai celorlalți.
Alegătorul infantil spune în continuu tot ce gândește, exact ca un copil care te anunță că merge să facă pipi, deși ar putea să meargă să facă asta și în liniște.
În plus, nu mai poți face nimic în ziua de azi, fără a spune cît de special, deosebit și valoros ești. Dar iată că acum o poză cu manichiura perfectă sau tatuajul inspirațional pe buletinul de vot ar fi, totuși, o spălare a păcatelor narcisismului din vecii vecilor, amin.
Deci, putem să ne facem datoria și fără să ne dăm ochii peste cap. Uluitoare perspectivă, nu?
Votul ăsta e oarecum ca mersul pe bicicletă la hipsteri. Pare că îi face mai speciali decît alți oameni și că a fost inventat chiar de ei, pentru a spune cam cît sunt de extraordinari.
Vești proaste, dragi prieteni ai exhibiționismului sau narcisismului. Înaintea voastră au existat cîteva generații de bicicliști, care făceau naveta zilnic, uneori pe distanțe foarte mari, pînă la fabricile și uzinele comuniste în care lucrau. Singurul lucru mai cool era că atunci cînd li se tocea șaua, o acopereau cu bască. Bicicleta își făcea treaba, nu prea aveai voie cu barbă și nici cu libertate de expresie.
Avantajul acum e că poți să își faci și tu treaba, deși nu e nicio glorie în asta. E doar dreptul tău de a protesta apoi, dacă vezi că ești prost reprezentat sau că Justiția e razna.
Iar vestea bună e că ai și cu cine să votezi de data asta. Și poți răspunde și la Referendum. Da?
Lasă un comentariu
31 May 2019 la 31.05.2019 10:04
Am urmarit alegerile europarlamentare la fel cum am urmarit Liga I Betano: la televizor. Nu m-am dus sa votez din aceleasi motive pentru care nu ma duc pe stadion: pentru ca spectatorii vin in tribune ca sa-i injure pe cei din galeria adversa iar jucatorii vin pe teren pentru bani si nu pentru fotbal. Alegerile acestea au fost la fel de crunte ca un meci de fotbal, ba chiar mai rau:
– pe teren au intrat mai multe echipe, favorita fiind echipa care a castigat ultimul sezon
– fanii echipei campioane nu numai ca au intrat gratis la meci, ba chiar au fost platiti ca sa vina
– pe teren au fost bagate ca sa joace in acelasi timp, la gramada – toate echipele, terenul a avut o forma neregulata, denivelat, fara marcajul cu var, nu a fost tunsa iarba si era doar o singura poarta
– meciul a fost televizat, transmis LIVE pe internet si comentat in presa in asa hal, incat s-a creat impresia ca sunt mai multe meciuri diferite
– echipa campioana a primit sprijinul a doua echipe mai mici, una care nu prea conta si asta s-a vazut clar pe teren si a doua care avea numai jucatori minoritari, care ar fi dorit sa joace intr-un campionat separat, autonom; prima echipa mai mult i-a incurcat, iar a doua echipa s-a folosit de fosta campioana ca sa-si mareasca golaverajul
– echipele care jucau impotriva lor erau urmatoarele: o echipa care prin traditie le era adversara politic, dar de fapt aveau tot acelasi naravuri, o alta compusa din jucatori amatori care se aliase cu alta echipa la fel de pestrita dar care reusise sa-si gaseasca un atacant (dar n-avea portar), o echipa formata din jucatorii de rezerva sau din jucatorii care fusesera exclusi din echipa campioana iar acum voiau revansa, niste echipe nou promovate fara prea mare importanta si cativa jucatori independenti, care nu jucau pentru nici o echipa si care tot timpul meciului n-au primit nici macar o pasa
– celelalte echipe, mai mici, desi nu colaborau intre ele, au inceput sa se coalizeze impotriva echipei castigatoare a ultimului sezon, sperand astfel sa marcheze
– spectatorii care erau in deplasare n-au reusit sa intre cu totii la acest meci, multi au ramas pe-afara, nu era prima data cand se intampla asa ceva si lucrul acesta a inceput sa-i enerveze
– toate echipele au jucat agresiv, au tras de timp, au injurat spectatorii, dar nici spectatorii nu s-au lasat mai prejos, i-au huiduit, i-au scuipat, au aruncat in teren cu brichete, intrerupandu-se jocul de nenumarate ori
– arbitrul nu a ramas impartial, a sanctionat doar pe una dintre echipe desi toate au practicat un joc dur, la limita regulamentului, ba chiar a marcat doua goluri (pe care si le-a inregistrat pentru el in palmares)
– avand multi jucatori care nu mai erau in forma ca la ultimele jocuri si suferind multe accidentari (fault-urile fiind facute nu de adversari, ci de coechipierii din propria echipa) castigatoarea ultimului sezon a pierdut meciul la un scor pe care nici adversarii lor nu l-au anticipat
Bomboana de pe coliva a fost pusa de cei de la Federatie, care au asteptat pana cand au auzit fluierul de final ca sa-l penalizeze pe capitanul de echipa al fostei campioane pentru un off-side comis in urma cu cateva campionate, de care nu-si mai aducea nimeni aminte (ala a mai comis si altele mai recente, mult mai grave), l-au suspendat 3 ani juma’te si l-au bagat in cantonament.
Dupa meci, echipele castigatoare au inceput sa se certe pe trofeu intre ele, s-a declansat lupta interna pentru locul vacant de capitan de echipa, iar spectatorii au ramas in continuare tot asa cum erau la inceputul alegerilor, impartiti in doua tabere: ori s-au declarat dezamagiti de joc, ori au fost entuziasmati de rezultat (”Si-alta-data, si-alta-data… / O s-o facem si-mai si-mai lata!”).