Crucea ta aici!

Moartea şi morbidul sunt printre cele mai prezente mesaje publicitare. Spaţiul public e infestat de reclame la moarte şi veşnică pomenire. În titlu am parafrazat celebrul îndemn: Reclama ta aici!

Infinitatea de simboluri ale morţii implantate oriunde şi oricum sunt probabil unul din motivele pentru care ştirile cu cadavre sunt atât de apreciate de audienţă. Sunt creştin, respect crucea dar nu cred că trebuie să stea de strajă la locul tuturor nenorocirilor.

Probabil că pare normal să marchezi locul în care Georgică a fost muşcat mortal de o ştiucă şi să plantezi acolo o cruce trainică de metal, o candelă şi o poză cu răposatul, dar s-ar putea să nu ne privească pe toţi. În fond e şi un gest nesportiv faţă de toţi ceilalţi repauzaţi, care se mulţumesc cu locul special amenajat în acest sens – şi cu o singură cruce. Continue reading…

clandestino live

ca tot veni vorba de proiecte multimedia, sa admitem ca de maine, de la ora 10 am, ne gasiţi pe acest site de internet.

cum le sta bine obrazelor fine, e vorba de beta version.

uite in ce hal arata studioul.
(multumesc, dragos buhagiar!)


_mg_1523.JPG

i believe i can fly

m-am distrat senzational la flugtag, chiar daca unii cred ca am dat note mici din snobism.

in afara de faptul ca papilele mele si nu numai au descoperit cu mare bucurie ca exista si cocktailul redbull campari, s-a mai intamplat o kestie.

prietenul meu, scenograful dragos buhagiar, care de altfel m-a si ajutat sa am un studio de radio cum nu s-a inventat inca (coming soon), m-a intrebat daca nu as vrea sa fim baieti seriosi si sa le aratam cum se face. Continue reading…

i love flugtag

sunt foarte mandru ca fac parte din juriul celui mai serios si provocator concurs de indrazneala, red bull flugtag.

090905ft07.jpg

romania e lovita pentru a doua oara de spiritul unei libertati impregnate de autoironie si pofta de joaca

daca si spectatorii ar pastra aceasta stare de gratie dupa show, cred ca am putea savura placerile unei lumi mai simpatice, macar.

azi, la ora 14, in piata unirii, pe malul dambovitei incepe cel mai teribil concurs de zbor-scufundare, intr-o dambovitza mai curata si mai lin curgatoare, inclusiv cu un metru peste nivelul obisnuit – chiar daca asta inseamna infiltratii in plus la metrou.

ps – de la ora 11 puteti vedea toate aparatele gata construite, expuse in iarba, langa viitoarea biblioteca nationala si va sfatuiesc sa ocupati locuri din timp pe celalalt mal la dimbovitei, vizavi de bulevardul unirii – se vede perfect de acolo.

see you there, copii vicleni de casa. 😉
310704ft09.jpg

Un bun incompetent

Să te dai cu fundul de asfalt e un drept democratic. Dacă te face unul prost, e corect politic să crezi că vorbeşte de toţi vecinii tăi. Abia aştept să sărbătorim din nou Crăciunul în clandestinitate, pentru a nu deranja opiniile celor care ne-ar putea băga la răcoare din cauza bucuriei noastre sfidătoare. Ce vremuri frumoase ne aşteaptă!

Până şi bicicliştii l-ar putea reclama la CNCD dacă Varujan Vosganian ar spune că a întânit un biciclist bun, pardon, competent. Combinaţia de ţărănie cu rigoare birocratică europeană va face deliciul agendei publice pentru anii ce vor veni. Ba pe-a mamei dumneavoastră – este sloganul celor care vor să înjure echilibrat, echidistant, fără ură, fără răzbunare, fără implicaţii rasiste sau de rude de gradul întâi.

E fascinant cum o lume perfect nedemocratică (în sensul bun al cuvântului, uneori) începe să salute cu respect mai întâi microbii şi abia pe urmă eprubeta în care sunt ţinuţi la răcoare. Continue reading…

very very heavy rotation

stiu ca unii baieti nu suporta repetitia pieselor.
dar ei s-au ridicat demult deasupra conditiei noastre umane, care ne face sa ascultam o piesa frumoasa pana ni se face rau si ne dam cu capu’ de toti peretii de placere.
(probabil ca batranetea aia mortala vine in clipa in care ai incetat sa ai un heavy rotation al bucuriilor mici)

asta seamana cu acel obicei tampit de a fuma o tigara la cafea – si atat. pai, cum poti sa spui ca fumezi (sau sa fumezi, in general) – fara sa arzi cel putin doua pachete pe zi!?

lou mi-a descoperit o gagica foarte misto, din famila de voci care au ascultat-o cu dragoste pe billie holliday. piesa e compusa de tom waits, care se si aude incet pe fundal sometimes.

[youtube]0yPMdWxSxUg[/youtube]

ps: sa zicem ca green grass e si un salut cu mana la inima pentru ridicarea la Birdland a lui Joe Zawinul (si pentru toti cei pe care ii iubesc si nu mai sunt).

Tom Waits – Green Grass

Lay your head where my heart used to be
Hold the earth above me
Lay down in the green grass
Remember when you loved me

Come closer don’t be shy
Stand beneath a rainy sky
The moon is over the rise
Think of me as a train goes by

Clear the thistles and brambles
Whistle ‘Didn’t He Ramble’
Now there’s a bubble of me
And it’s floating in thee

Stand in the shade of me
Things are now made of me
The weather vane will say…
It smells like rain today

God took the stars and he tossed ’em
Can’t tell the birds from the blossoms
You’ll never be free of me
He’ll make a tree from me

Don’t say good bye to me
Describe the sky to me
And if the sky falls, mark my words
We’ll catch mocking birds

Lay your head where my heart used to be
Hold the earth above me
Lay down in the green grass
Remember when you loved me

deci, fontana di trevi, manca-ti-as

romanii (asta e un apelativ exasperant) pescuiau cu magnet banutii pe care turistii ii aruncau in fontana di trevi.
fontana-di-trevi.jpg

au prins 800 de euro dar i-au intrerupt carabinierii.

nasol e ca astia au multe rude in tara si sigur cineva crede despre ei ca sunt isteti dar magnetul nu le-a prea purtat noroc.

Mai râdem, mai ardem o cârpă

IMG_20151108_104456E mare lucru să vezi clar greşelile din jurul tău şi să te simţi obligat să te plângi de ele, chiar şi fără să le îndrepţi. Chiar dacă e un blestem, cei care gândesc pozitiv îl transformă uşor într-o lamentaţie de calitate.

Ba chiar pari şi mai inteligent, mai priceput, mai sensibil, rafinat şi profund dacă te plângi zilnic şi transformi asta într-o atitudine. Suntem asediaţi de soluţii şi salvatori, de vizionari, profeţi şi specialişti cu specializare. Ei sunt şi destul de sceptici, că aşa e profesionist, şi destul de hotărâţi, că aşa e când te bazezi pe impresii.

Aşa cum fumătorii se adaptează la un mediu necunoscut aprinzându-şi o ţigară, un necunoscut intră în vorbă cu necunoscutul din faţa lui împărtăşindu-i o nemulţumire, iscată de cine ştie ce observaţie la îndemâna oricui. De la ploaie se sare uşor la instalatorii incapabili, la cât s-a furat la privatizare, la cât de greu se circulă, la cât de puţin se citeşte şi la calitatea execrabilă a vedetelor noastre.

La asta se adaugă acel foarte special sentiment al exasperării provocate de ceilalţi. Sentimentul acesta e cu atât mai intens la cei care nu au o viaţă socială agitată. Exasperarea e un produs intelectual chiar şi la sate, chiar şi în sihăstrii. Dacă priviţi în jur, o să vedeţi grupuscule de tipi care discută şi gesticulează a protest şi nemulţumire.

Nici măcar nu e cazul să fie încruntaţi, nu trebuie să se afle într-un mediu care să-i predispună la sentimente mai ţâfnoase. Nici nu trebuie să folosească la ceva. Am observat că şi pe la nunţi, botezuri, aniversări şi conferinţe de presă, lumea discută la un pahar tot despre cât e de nasol.

E o comedie perfectă scena în care lume destul de bine aranjată începe să povească lucruri perfect neinteresante despre cât de greu este, de fapt totul. Nici banii, nici revistele, nici cristalele Swarowski nu îi pot apăra pe bieţii nefericiţi de drogul lamentării fără motiv.

Dar e firesc, totuşi, ca în centrul acestor preocupări să rămână ca întotdeauna omul. Omul, adică ceilalţi. Pentru că întotdeauna totul pleacă nu de la ceea ce nu face fiecare, ci de la ce nu fac ceilalţi. Iar ceilalţi nu prea fac ceea ce ar trebui să facem noi, că nu le dă prin cap, probabil. Dar cine suntem noi? Noi suntem eu, că e vorba despre un singur om, multiplicat de aceeaşi nemulţumire, de acelaşi reproş îndreptat mereu către altcineva. Iar punctul de plecare e aceeaşi lipsă de acţiune, aceeaşi incapacitate de comunicare, de coordonare sau de înţelegere.

Şi da, putem să ne plângem şi de cei care se plâng că toată lumea se plânge că nimeni nu face nimic şi ne plângem unii altora, fără să ne întrebăm cât de vicios poate fi un cerc, în fond.

Ultimul stadiu al evoluției este omul nemulțumit de nemulțumirea altora, autoimunutatea nefericirii.

 

femeea cu mustaţă, idealul ei în vieaţă

spune un puştan deştept:
mustaţa nu e o fatalitate. nu e ca şi cum n-ai avea o mână sau un picior.
dacă ai decis sa nu o mai ai, e simplu – ai dat-o jos imediat. dar trebuie întâi să-ţi dai seama că există.
şi totuşi, cum sunt posibile femeile cu mustaţă?

(eu nu înţeleg nici existenţa bărbaţilor cu mustaţă, dar asta e altceva.)

laugh

Laugh and the world laughs with you, snore and you sleep alone.
Anthony Burgess


spike jones e un sef de orchestra din america anilor 30-40, vibrafonist si percutionist, comic si usor acrobat.
parodia piesele la moda iar orchestra lui (formata din muzicieni perfecti) producea in direct succesiuni de zgomote si efecte teribile pe care azi unii dintre noi abia le produc in studio.
daca aveai un hit si spike jones nu facea misto de tine, nu existai.

e unul din preferatii mei si are piese la care poti sa razi infinit.
am gasit cateva exemple de spectacole cu inflexiuni de circ si suprarealism discret.

[youtube]EBlOyTBhwDU[/youtube]

[youtube]IWlekhu38v0[/youtube]

iar asta, i like to sock myself in the face, e o a un masterpiece.

[youtube]JyrEeeSl6js[/youtube]

Băi, comuniştilor!

Văd că vă întrebaţi de ce e Patriciu atât de bogat. Dar voi de ce sunteţi atât de săraci? Sau atât de vizibil invidioşi pe succesele altora, succese în muncă, bineînţeles?

Sau de ce nu vă ies lucrurile, de ce nu reuşiţi să aveţi succes? De ce succesul altuia trebuie anulat pentru a produce satisfacţia maselor largi de neputincioşi, frustraţi şi incapabili? De ce e nevoie mereu de comparaţii absurde între oameni care fac lucruri diferite, care urmează căi diferite?

Ce altceva decât confuzie putem obţine dacă-l comparăm pe Donald Trump cu Ştefan Luchian? Asta înseamnă justiţie socială? Asta e morală divină? Asta e egalitate în drepturi sau şanse? Sunt uluit şi îngrijorat că la 17 ani distanţă de ceauşescu, încă mai sunt probleme de receptare a unei normalităţi, să zicem competitive. Poate să-ţi placă sau nu mutra lui Patriciu, poţi să-l suspectezi de orice, dar dacă performanţa lui este validată de piaţă, pe banii ăia mulţi, eşti chiar tembel să încerci să aduci vorba despre nedreptate.

E vorba de un calcul simplu, în care nu se amestecă nici problemele pensionarilor, nici copiii din Somalia, nici pădurea tropicală şi nici speciile pe cale de dispariţie. E ceva normal, comuniştilor, ca unii oameni să mai şi muncească după primul milion sau miliard, să angajeze oameni competenţi care să sporească succesul afacerilor, să dezvolte idei, să cucerească pieţe, să găsească soluţii inteligente împreună cu avocaţii, consilierii economici şi alţi tipi care înţeleg realitatea aia care îi nemulţumeşte pe cei care ar vrea să avem toţi acelaşi standing, indiferent de educaţie sau calităţi. Şi dacă un om reuşeşte să facă să funcţioneze acest angrenaj uriaş, cred că ar fi mai degrabă interesant să încerci să afli cum a făcut să obţină o asemenea performanţă economică.

Dar înţeleg că e jenant şi penal să ai bani şi în plus nu e valabil din punct de vedere intelectual sau ecologic. De aceea, cuvântul cheie rămâne în continuare discrepanţa. Asta e tot ce se înţelege din dreptul la proprietate, garantat constituţional, sanchi. Iar discrepanţele trebuie eliminate.

Aşa cum i se întâmplă unui prieten maghiar chiar în zilele noastre, în care mânia populară se spune că a fost înlocuită de liberalism social-democrat ţărănesc sau ce dihanie o mai fi şi asta. Gregor Roy Chowdhury, descendentul al unei familii nobile din Transilvania, a revenit de câţiva ani în România şi locuieşte în satul Zăbala, aproape de Covasna, pe una din proprietăţile sale redobândite. Pentru că procesele de revendicare pe care le are pe rol e posibil să fi iritat nişte persoane sensibile, mai nou mi-a povestit că primeşte vizite de la Poliţia Română, care se ocupă de intimidarea administraţiei locale, a membrilor familiei şi a angajaţilor acestora.

Deşi Poliţia nu prea are a face cu retrocedarea proprietăţilor naţionalizate, e totuşi posibil ca în anul 2007 apărătorii legii să terorizeze un om care a părăsit o carieră financiară în City-ul londonez şi a revenit într-un sat uitat de lume, pe pământurile familiei sale. Ca de obicei, cel care care construieşte ceva, care ridică prin eforturile minţii şi entuziasmului său valoarea locului în care se află, primeşte un şut în gură, în semn de salut din partea Securităţii.

Iar acesta este un semn că îndoctrinarea antiproprietate, antisucces, antiprosperitate are şi urmări reale, consecinţe care seamănă cu poveştile anilor 50, încheiate de obicei cu deportări şi execuţii. Sigur că nu se mai petrec lucrurile chiar aşa, dar absurdul există şi este încă politică de stat. Iar poporul însetat de parizer crede cu înverşunare că un om poate fi mai vinovat decât sistemul.

De aceea, salut şi pe această cale strălucita iniţiativă de înfiinţare a Şcolii Naţionale Ajutătoare, adică a noii viziuni asupra educaţiei produsă de un ministru decuplat de la aparate. În sfârşit, dictatura incompetenţilor are un statut şi poate începe restauraţia întreruptă timid de Revoluţie. Pentru că un cretin sau leneş poate avea aceleaşi şanse de succes cu unul harnic şi deştept, merită să sărbătorim renaşterea comunismului. Ei vor fi cei care vor duce mai departe lupta cu inteligenţa, cu spiritul de acţiune şi libertatea.

Hai la lupta cea mare, bou cu bou să ne unim. Şi să nu uit: Băi comuniştilor, pupaţi-l în fund pe Lenin, din partea lui Marx.

publicat in evz, 1 septembrie 2007