marilyn monroe by john florea

marilyn monroe va fi chipul festivalului de la cannes 2012.

de la asta, mi-am adus aminte de un subiect care ar putea intra la ştiri în weekend, la categoria asta autoelogioasă care a infestat presa, cu românii noştri talentaţi, celebri, buni, cinstiţi şi tot aşa până la greaţă.

o mare parte din fotografiile ei, cu care adormeau vechii adolescenţi sub pernă, au fost făcute de un fotograf de origine română, născut în SUA, fost corespondent de război, john florea.

a avut o mulţime de coperte Life şi se pare că a şi divorţat în vremea când era fotograful oficial al sex-simbolului MM.
deci, a avut şi necazuri.

o biografie aici

opera de photojurnalism aici

o galerie selectată cu marilyn monroe


şi un montaj youtube destul de kitsch, dar cuprinzător, cu diva

enjoy şi hai românia! 😉

cît lapte conţine laptele praf?

  1. din când în când, mă mai întreb retoric, pentru că răspunsul ar fi jenant, de ce se numeşte natural un produs lactat care conţine lapte praf.

păi aşa făcea iaurt ciobanul din mioriţa, stimaţi consumatori? cu lapte chinezesc la plic?

sau iaurtul nu e natural tocmai dacă nu conţine lapte praf? te pomeneşti că am înţeles greşit şi noi, dar şi vacile.

cum o fi ajuns omenirea să nu suporte, când vine vorba de lapte, fix gustul de lapte?
parcă văd că au să scoată ăştia o gamă eco de lux, pentru cunoscători şi ţărani exclusivişti: produse cu acel gust neplăcut de lapte natural.

pun pariu că măcar jumate din populaţia planetei ignoră total semnificaţia, gustul şi textura caimacului. dar şi-ar cumpăra o aplicaţie de iPad care ar simula că dă laptele în foc.

hai, că suntem isteţi ca specie, ce să zic.

 

de fapt, întrebarea corectă este:

cât lapte mai conține laptele?!

şi de ce?!  ce rost mai are?

că gustul lui este oricum, deja, un fel de greacă veche pentru vorbitorii de emoticoană.

trening pe umeraş = apocalipsa

am văzut pe drum un domn îmbrăcat în trening, aducînd de la maşină o bluză de trening pe umeraş. avea aerul că transportă un smoking.

bineînţeles, domnul era îmbrăcat într-un trening de zi. nu era un trening de seară, cum era piesa de pe umeraş, care cerea un pic de rafinament: şampanie cu gust de piersică şi adidaşi cu 12 melodii şi luminiţe.

în mod normal, nunţile şi hip-hoperii ar trebui să platească mai scump curentul, pentru că umplu lumea de salivă – fie de bucurie, fie de revoltă în faţa unui loc de muncă.

dacă la asta adăugăm şi apariţia în ziarul financiar a sintagmei preţul ouălelor, putem să ne liniştim definitiv, cel puţin pentru o vreme, cum ar spune fata de la ştiri.

Omul se trage din berbec, nu din maimuţă

Codul roşu de criză de nervi ar trebui să existe. E şi păcat de câte spume fac zilnic cetăţenii, fără ca statistica oficială, istoria, să le bage în seamă. Se pot monta în marile oraşe (pardon de expresie, dar trebuie numite cumva, altfel decât aglomerări urbane, deşi urbane nu înseamnă neapărat asta) nişte senzori de poluare fonică, suficient de sensibili cât să detecteze şi înjurăturile, nu numai claxoanele.

Trebuie contorizate şi loviturile în bord, şuturile în portiere, saliva împroşcată pe volan şi parbriz, părul smuls din Continue reading…

Isterie, manual de utilizare

La început, e cineva care zice: nu interesează pe nimeni că e iarnă.
Hai să le zicem că nu mai apucă primăvara.

Titlu de forţă, nenică. Ăsta e şeful, un jurnalist cu experienţă, care a absolvit cum laude profesionala de psihologie a maselor. Aşa, mai simte şi telespectatorul că trăieşte, se uită şi el la televizor mai cu viaţă. Se mai sperie, i se face rău, mai ia un Continue reading…

Cu pastramă şi cu vin, uite-aşa ne chinuim!

Poporul telespectator vrea să îi vadă pe alţii suferind la ore de maximă audienţă. Asta, probabil, te mai face să uiţi de necazuri şi să te simţi mai bun creştin, când stai la caldurică şi faci tz, tz, tz.

După ce ne-am convins cu toţii că oamenii din jurul nostru încă au rămas cu sentimentul că trebuie să se dea, să se bage, să se mărească, iată că vine Continue reading…